Deși imaginile cu turiștii care hrănesc urșii pe Transfăgărășan apar săptămânal, încălcarea legii fiind clară, autoritățile nu au aplicat până la jumătatea lunii august nici măcar o amendă. În unele cazuri cei care se opresc pentru a da de mâncare animalelor sălbatice se expun unor riscuri mari, existând înregistrate tentative ale unor atacuri ale urșilor asupra turiștilor.
Reporterul Turnul Sfatului a solicitat zilele trecute atât Inspectoratului de Jandarmi al Județului Sibiu cât și din Argeș câte amenzi au fost aplicate pe parcursul anului 2023 celor care hrănesc animalele sălbatice pe Transfăgărășan. Răspunsul comun a fost: zero. În schimb, au fost amendați cei prinși că fac picnic pe marginea drumului.
”Referitor la solicitarea dvs. vă comunicăm faptul că de la începutul anului și până în prezent jandarmii sibieni nu au aplicat sancțiuni în contextul hrănirii sau fotografierii urșilor, iar sancțiunea cu cea mai mare valoare, respectiv 1.000 de lei, a fost aplicată unei persoane fizice, în zona Transfăgărășan, pentru nerespectarea obligației de a nu desfășura activități de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activitățile de picnic și/sau a zonelor indicate pentru activitățile de picnic, astfel cum prevede Legea 54/2012”, au transmis redacției Turnul Sfatului oficialii Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.
Conducerea Jandarmeriei sibiene a revenit în această dimineață cu o informare prin care anunță că în mini-vacanța de Sfânta Maria au luat primele măsuri în acest sens.
”Au fost aplicate două avertismente scrise pentru hrănirea animalelor, în zona Bâlea”, a transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.
FOTO VIDEO Plin de urși pe Transfăgărășan. Ursăria Bâlea. ”Am găsit urșii pe drum, nu și în pădure”
Situația nu diferă cu mult nici de partea cealaltă a versantului, jandarmii din Argeș de asemenea evitând să aplice amenzi.
”În anul 2023 Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș nu a aplicat sancțiuni contravenționale pentru hrănirea animalelor sălbatice de către orice persoană fizică sau fotografierea sau hrănirea sau filmarea urșilor”, a transmis plutonier adjutant Luiza-Maria Ciobănescu.
Viral: ursul „politicos” de pe Transfăgărășan care face cu mâna trecătorilor
Reamintim că în week-end-ul trecut și mini-vacanța de Sf. Maria Transfăgărășanul a fost plin de turiști, coloanele de mașini întinzându-se pe kilometri întregi în ambele județe, iar zona Bâlea Lac a fost aproape sufocată de mașini.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: jandarmeria , ursi , Transfagarasan , amenzi
Vizualizari: 4301
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John