După ce sindicaliștii din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu au anunțat demararea procedurilor pentru declanșarea unei greve, conducerea instituției susține că, de fapt, sindicatul nu întrunește opinia majorității angajaților. Iar Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii, a întocmit și o listă cu piedicile pe care, potrivit lui, sindicaliștii le pun în fața bunului mers al lucrurilor.
Reacția lui Cristian Lupeș vine după ce, în dimineața zilei de joi, Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Sibiu a emis un comunicat în care anunțau că, din cauza eșuării negocierilor pentru contractul colectiv de muncă, vor să declanșeze grevă de avertisment. Negocierile derulate în perioada mai – septembrie 2023 au eșuat din cauza atitudinii conducerii, susțin sindicaliștii.
Situația stă tocmai invers, susține însă conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu. Negocierile ar fi trebuit să înceapă din august anul trecut, dar au fost deschise abia din mai din cauza „problemelor juridice cu care se confrunta atunci Sindicatul”, arată managementul Filarmonicii.
„Am considerat o normalitate acceptul nostru de a întârzia începutul negocierilor până la clarificarea problemelor juridice cu care se confrunta atunci SAIFS. Filarmonica a fost de acord, încă de la începutul negocierilor, ca documentul de lucru să fie propus de sindicat și ulterior am acceptat toate amânările, termenele și propunerile de organizare a discuțiilor solicitate de sindicat. Aceasta nu înseamnă că suntem obligați să ne însușim toate condițiile impuse de SAIFS, altfel termenul negociere este golit de sens”, se arată într-un comunicat semnat de către dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, remis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Managerul arată că nu a putut da satisfacție majorității solicitărilor formulate de către sindicaliști, din cauză că acestea fie depășeau cadrul legislativ, fie invocau acte normative care nu mai sunt în vigoare. „În fond, nu am putut fi de acord cu reducerea de zece ori a numărului de concerte educative organizate de instituție, nici cu eludarea sau modificarea unor prevederi legale ce priveau angajarea personalului artistic”.
Cristian Lupeș arată că Sindicatul este reprezentativ la nivelul instituției, dar nu întrunește majoritatea angajaților deoarece reprezintă 43% din totalul acestora și, prin urmare, opiniile exprimate de către sindicaliști nu sunt majoritare.
Managerul Filarmonicii a întocmit și o listă cu 13 puncte, în care enumeră dificultățile pe care Sindicatul Artiștilor le pune în fața „bunului mers al activității”. În listă sunt invocate acțiuni de poprire a conturilor în preziua plății salariilor, amenințări cu boicotarea unor concerte sau perturbarea repetițiilor. Redăm mai jos cele 13 puncte incluse de Cristian Lupeș în comunicatul remis cititorilor Turnul Sfatului.
„Deocamdată, Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu înțelege să contribuie la bunul mers al activității astfel:
• pune poprire pe conturile instituției cu o zi înainte de virarea salariilor, chiar dacă instituția a virat banii datorați pentru sporul de condiții grele al angajaților care cântă pe scena Sălii Thalia;
• amenință cu boicotarea proiectelor pe care le dezvoltăm în parteneriat sau coproducție, cum s-a întâmplat în cazul spectacolului “Rigoletto” din 20 iulie, Piața Mare, organizat împreună cu Teatrul de Balet Sibiu;
• reclamă instituția la diverse organisme cu atribuții de control, în mod repetat, declanșând acțiuni de verificare în urma cărora, fără excepție, se confirmă corectitudinea documentelor și a procedurilor instituției;
• nu este de acord cu participarea orchestrei Filarmonicii în concerte precum cel din 16 septembrie, la București, în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu”;
• îngreunează și amenință cu boicotarea orice deplasare a orchestrei în afara instituției;
• nu este de acord cu program de repetiții mai lung de 4 ore pe zi, chiar dacă programul de lucru legal este de 8 ore pe zi;
• se împotrivește și obstrucționează orice îmbunătățire a procedurilor obligatorii instituționale, inclusiv a celor care țin de securitatea instituției;
• încarcă în mod nejustificat activitatea administrației instituției, prin solicitări zilnice, repetitive și inutile;
• obstrucționează activitatea Consiliului Administrativ, poziționându-se împotriva oricăror propuneri, inclusiv a celor care susțineau achiziția de noi instrumente pentru muzicienii angajați;
• instigă membrii de sindicat împotriva celor care nu sunt membri, provocând proteste; recurg la agresiuni verbale împotriva colegilor care au alte puncte de vedere.
• ne-am aflat în situația în care membrii sindicatului au intrat în concedii medicale ori de câte ori se apropia un concert important sau o deplasare, din acest motiv provocând chiar anularea unui concert educativ care avea deja copii în sală, și cumulând aproximativ 600 de zile de concediu medical în anul 2022;
• încearcă, în mod repetat, de a elimina din echipă sau orchestră cetățenii străini cu drept de muncă în România cu care colaborăm sau pe care îi angajăm, afișând o atitudine care susține un discurs naționalist exagerat.
• perturbă repetițiile orchestrei, reușind să blocheze sau să întrerupă uneori activitatea și repetițiile necesare concertelor”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: lista lui lupes , sindicatul artistilor instrume , lupes managerul filarmonicii i , Filarmonica de Stat Sibiu , Cristian Lupeş , grevă de avertisment
Vizualizari: 2534
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
Sibianul
Acum 3 ore
DEWALD
Acum 3 ore
Sile dieselarul
Acum 3 ore
Dfhdfh