Asociația Pro Infrastructura anunță că săptămâna viitoare va fi inaugurată autostrada A3 Nușfalău-Suplacu de Barcău, ocazie cu care România depășește 1000 de km de șosea de mare viteză.
”Luăm ţipla de pe muzeul A3 Nuşfalău-Suplacu de Barcău şi atingem borna 1000. Când? Din informaţiile noastre pe 22 septembrie, dar data poate fi mutată. Constructorul bibileşte ultimele detalii, iar descărcarea provizorie dinspre Suplacu de Barcău este şi ea gata”, au transmis, duminică, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.
Potrivit sursei citate, o mare parte din autostradă era deja gata din vară, însă birocrația a amânat data deschiderii.
”Antreprenorul general, Nurol, nu s-a mişcat rău la acest prim contract pe care l-a câştigat în România, dar nici nu a reuşit o performanţă notabilă. Mai mult, aşa cum v-am spus de nenumărate ori, am fi putut circula pe cei 13,55 kilometri dintre Nuşfalău şi Porţ încă din luna iulie, dar oficialii CNAIR au tergiversat nepermis de mult rezolvarea birocraţiei aferente descărcării provizorii”, a mai transmis organizaţia.
Odată cu această inaugurare, atingem borna de 1000 kilometri aflaţi în exploatare.
”Contorizăm 968,31 km de autostradă la care se adaugă cei 39,85 km de drum expres veritabil de pe DEx12 Slatina-Balş. 1008,16 km de drumuri de viteză şi… siguranţă. Aproximativ o treime din cei 3000 km cât ar trebui să avem în ţară pentru o reţea rutieră modernă”, au mai transmis reprezentanţii asociaţiei.
Sursa foto: Facebook Pro Infrastructura
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: foto , cluj , Transilvania , Sibiu , autostrada
Vizualizari: 16156
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
BB
Acum 51 minute
Sibian și eu
Acum 53 minute
AUR
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
Kokos