Din județul Vâlcea vin să se stabilească în Sibiu cele mai multe persoane, conform datelor recensământului populației, încheiat anul trecut. Urmează Alba și cei veniți din străinătate. De plecat, se pleacă în Brașov, Alba și București. Iar în străinătate se află temporar aproape 5.000 de sibieni.
12.766 de vâlceni s-au mutat în Sibiu
Conform datelor consultate de Turnul Sfatului de pe site-ul recensamant.ro, 73.786 de persoane recenzate în județul Sibiu (19% din totalul populației actuale) aveau reședința într-un alt județ, la recensământul din urmă cu 11 ani. DIntre aceștia, 42 de mii provin din mediul urbal și 31 de mii provin din mediul rural. 9.830 de persoane se aflau în străinătate la recensământul trecut, iar acum au fost recenzați în Sibiu.
Cele mai multe persoane stabilite în Sibiu în ultimii 10 ani, conform recensământului provin din județul Vâlcea: 12.766 de persoane.
După județul Vâlcea urmează județul Alba, cu 10.852 de persoane. Alte 9.830 de persoane și-au schimbat rezidența din străinătate, în județul Sibiu, în ultimii 10 ani, conform datelor recensământului.
Totuși, aceste date sunt informative, pentru că răspunsurile la acest capitol din recensământ nu erau obligatorii și cel mai probabil numeroase persoane nu au răspuns la întrebarea dacă și-au schimbat rezidența în ultimii 10 ani și din ce județ s-au stabilit la actuala rezidență.
O altă problemă, semnalată inclusiv în comuna Șelimbăr, este aceea că nu toate persoanele care se mută în județ își modifică și rezidența în actele de identitate.
Datele arată că următoarele județe din care provin ”noii sibieni” sunt: Mureș (8.359 de persoane), Brașov (5.262 de persoane), București (4.306 persoane), Cluj (3.151 de persoane) și Olt (3.121 de persoane).
Județele care au ”exportat” cei mai puțini locuitori în județul Sibiu sunt Tulcea (298 de persoane), Ilfov (227 de persoane), Călărași (222 de persoane) și Giurgiu (128 de persoane).
Citește și:
3.457 de sibieni s-au mutat în Vâlcea
Cei mai mulți sibieni care au preferat în ultimii 10 ani să-și schimbe rezidența au făcut-o pentru a pleca în Brașov, conform datelor preliminarii ale recensământului.
Astfel, au plecat în județul vecin 5.217 de persoane. Urmează județul Alba (4.802 persoane), București (4.531 de persoane), Mureș (4.318) și Cluj (4.210 persoane).
Interesant este că și mulți sibieni au preferat să se mute în Vâlcea, județul din care provin cei mai mulți noi locuitori în județul Sibiu. Conform acestor date, 3.457 de sibieni s-au mutat în Vâlcea, în ultimii 10 ani.
Citește și: Sibiul este unul din cele mai ”tinere” județe. În Timiș și Satu Mare sunt cei mai mulți etnici germani
10% din persoanele venite din străinătate în Sibiu susțin că au venit pentru a munci aici
9.830 de persoane și-au stabilit reședința în județul Sibiu, după ce anterioara reședință a fost în străinătate, conform datelor recensământului. Dintre aceștia, 66,3% au invocat motive familiale. 973 de persoane din total (9,89%) au declarat în cadrul recensământului că au avut reședința anterioară în străinătate fiind plecați la muncă.
96 de persoane au declarat că au venit în interes de afaceri, 315 au spus că sunt aici pentru a studia, iar 225 au declarat că se află în județ în căutarea unui loc de muncă.
Citește și:
MOTIVUL STABILIRII REȘEDINȚEI OBIȘNUITE ÎN SIBIU
La lucru 973
În căutarea unui loc de muncă 225
La studii 315
În interes de afaceri 96
Motive familiale 6519
Vizita/Turism 201
Solicitant de azil -
Refugiat valoare confidențială
Persoană cu protecție subsidiară valoare confidențială
Alte motive 1455
Citește și:
4.762 de sibieni au anunțat că sunt plecați temporar în străinătate. Aproape jumătate de milion la nivel național
Conform datelor recensământului, 6.215 sibieni au anunțat că au reședința temporar în alt județ sau în străinătate. Dintre aceștia, 1.453 sunt plecați într-un alt județ din țară, iar 4.762 se află în străinătate.
După vârstă, cei mai mulți dintre sibienii plecați în străinătate, 1.089, au între 35 și 44 de ani. Urmează categoria de vârstă 25-34 de ani, fiind plecate 1.059 de persoane. 968 de persoane sunt din categoria 45-54 de ani.
Dintre cei 4.762 de sibieni care au declarat că au reședința temporar într-o altă țară, cei mai mulți s-au dus în Germania (2.843). Urmează Spania (442), Italia (283), Marea Britanie (213), Franța (167) și Austria (162).
La nivel național, sunt plecați temporar în străinătate aproape jumătate de milion de persoane (457.570), conform datelor recensământului.
Cei mai mulți se află în Italia (111.850), Germania (89.328), Marea Britanie (67.662), Spania (57.510), Franța (28.161) și Austria (18.774).
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: cati sibieni au plecat in stra , cati sibieni pleaca in valcea , cati valceni vin in sibiu , de unde vin noii sibieni , cine sunt noii sibieni , sibieni , Vâlcea
Vizualizari: 18869
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Carcotel
Acum 1 oră
Carcotel
Acum 1 oră
Bebe
Acum 1 oră
Claudiu
Acum 1 oră
Kokos