În anul școlar 2023 – 2024 polițiștii sibieni anunță o serie de noutăți în ceea ce privește planul teritorial de menținere a siguranței elevilor în școlile sibiene. Dincolo de atenția acordată acțiunilor de prevenție pe linia consumului de droguri polițiștii spun că vor patrula în timpul pauzelor la școlile și liceele cunoscute ca fiind cu risc de incidente și că vor face parte din grupuri de acțiune alături de părinți și cadre didactice.
347 de școli și grădinițe sunt în responsabilitatea Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, au anunțat reprezentanții instituției în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți, 10 octombrie. De asemenea polițiștii au transmis că în baza unui plan național de siguranță școlară sunt o serie de noutăți pe linie preventivă care se vor aplica în școlile, liceele și chiar grădinițele sibiene.
Una dintre aceste noutăți este și faptul că din acest an școlar polițiștii au acțiuni și în timpul pauzelor la școlile considerate cu risc.
Din acest an școlar, pe baza acestui plan de măsuri și pe baza riscurilor expuse în anii anteriori, acționăm și în timpul pauzelor. În pauza mare în mod special, timp de 20, 30 de minute. După o săptămână în care am avut astfel de acțiuni feed back-ul profesorilor și al directorilor a unul pozitiv, în sensul că nu se mai formează acele grupuri de elevi care pot deveni generatoare de incidente”, a spus Tiberiu-Iulian Ivancea, șeful IPJ Sibiu.
Potrivit acestuia astfel de acțiuni se vor derula pe parcursul întregului an școlar. Ivancea a evitat să facă publice numele unităților școlare, dar a precizat că acestea se află atât în zonă centrală, dar nu în Piața Mare, cât și în zona de cartiere a municipiului Sibiu.
Un alt element de noutate este și faptul că, tot din acest an școlar polițiștii sibieni vor face parte din grupuri de acțiune lcreate a nivelul tuturor școlilor și grădinițelor. Astfel, alături de părinți și cadre didactice vor acționa pentru siguranța copiilor și a elevilor.
„Fiecare unitate de învățământ are desemnați polițiști care să mențină o legătură permanentă cu reprezentanții acestora și să identifice problemele ce țin de competența poliției astfel încât activitățile să aibă cu preponderență caracter preventiv”, a mai spus Tiberiu Ivancea.
Pe linie de prevenție o atenție deosebită va fi acordată de polițiști consumului de droguri care a crescut în ultimii ani în rândul tinerilor. Potrivit șefului IPJ creșterea numărului de persoane care cad pradă drogurilor se înregistrează la grupa de vârstă este între 18 și 30 de ani.
În acest sens cei de la Biroul de Siguranță Școlară vor desfășura activități de prevenție pe tema consumului de droguri în toate unitățile de învățământ.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1340
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Nustiu
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Trotineta
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Emil