Membrii Biroului Permanent al PNL Sibiu au votat în unanimitate, în această seară, ca Mihai Cercel Onițiu să fie propunerea liberalilor pentru postul de viceprimar al municipiului Sibiu, spun surse liberale.
În cadrul unei ședințe a forului de conducere al organizației județene a PNL Sibiu s-a acceptat această nouă propunere venită din partea organizației municipale Sibiu.
Inițial, propunerea venită de la municipiu a fost liderul acestei filiale, Adrian Bibu, însă aceasta a fost respinsă la ”județ”, așa cum a informat sâmbătă, Turnul Sfatului.
Mihai Cercel Onițiu a fost pe locul 11 pe lista PNL propusă de partid la alegerile din 2020. Este director de vânzări la societatea Oncredit, la care este și acționar. De asemenea, reprezintă Consiliul Local Sibiu în Consiliul de Administrație al Liceului Gheorghe Lazăr, acolo unde predă și soția sa, Marinela Onițiu. Ea este profesoară de engleză, colegă cu soția președintelui, Carmen.
Este de așteptat ca la ședința de Consiliu Local din această lună să existe și propunerea pentru postul de viceprimar al orașului. Un asemenea proiect de hotărâre nu este deocamdată pe ordinea de zi, însă poate fi notat pe ordinea de zi suplimentară.
Postul de viceprimar al Sibiului a rămas vacant după demisia liberalului Alexandru Dumbravă. Acesta a părărsit Consiliul Local Sibiu și funcția de viceprimar după ce a fost condamnat în primă instanță la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare. A recunoscut în fața procurorilor europeni o fraudă cu fonduri europene în mai multe proiecte accesate în perioada în care era directorul Casei Corpului Didactic Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2231
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
R
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Newman
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
C