Proiectantul noului ansamblu rezidențial de pe malul Cibinului, prevăzut în apropierea fostelor fabrici Flaro și Mondex, a făcut publice concluziile dezbaterii publice. Scopul acestor consultări a avut la bază intenția de elaborare a P. U. Z. C. P. „Ansamblu rezidențial cu funcțiuni complementare, amenajare drumuri de incintă și accese”, pe strada Râului, nr. 33.
Suprafața totală a terenului în discuție ajunge până la 60.000 de metri pătrați. Beneficiar este societatea comercială Cibin Development SRL.
Sibienii interesați de acest subiect au transmis un număr de patru observații.
Prima observație a făcut referire la ”amenajarea podului pietonal peste Cibin în dreptul străzii Distribuției”.
”Strada Distribuţiei nu intră în zona de reglementare a prezentei documentaţii de urbanism. Drept urmare, propunerea, deşi binevenită, nu poate fi integrată”, a răspuns proiectantul, firma A. Plan.
Cea de-a doua opinie transmisă vizează ”eliminarea din Regulamentul local de urbanism a reglementărilor urbanistice care se referă la proprietatea SC Areca Business SRL (Mondex), cu păstrarea actualelor reglementări, urmând ca acestea să fie reglementate din punct de vedere urbanistic printr-o documentație distinctă”.
Redăm mai jos răspunsul proiectantului pe acest subiect:
”S-au integrat modificările solicitate. Drept urmare, pentru parcelele aflate în proprietatea SC Areca Business SRL s-a propus reglementarea printr-o documentaţie tip Plan Urbanistic de Detaliu. Pentru a se putea opta pentru acest tip de documentaţie, se păstrează următoarele condiţionări:
- Obligativitatea comasării parcelelor aflate în proprietatea SC Areca Business SRL, anterior demarării unui plan urbanistic de detaliu;
- Respectarea coeficienţilor urbanistici maxim admişi prin PUZCP SZCP Măierimea Porţii Ocnei
- Respectarea prevederilor Regulamentului local de urbanism aferent PUZCP SZCP Măierimea Porţii Ocnei privind retragerile şi înălţimile maxim admise.
Dacă la momentul în care intenţionează să implementeze un proiect de reconversie, oricare dintre aceste condiţionări contravine intenţiilor SC Areca Business SRL, va fi necesară elaborarea unui plan urbanistic zonal şi nu a unui plan urbanistic de detaliu”.
Cea de-a treia observație transmisă are în vedere ”păstrarea formei actuale de folosire pentru spaţiile adiacente blocurilor de pe strada Daliei şi respectarea prevederilor PUZCP în fazele ulterioare ale proiectului”.
”S-au integrat modificările solicitate, renunţându-se la conexiunea dintre strada Propusă 1 şi strada Daliei. Dat fiind faptul că respectiva suprafaţă de teren se află în afara zonei de reglementare, conexiunea respectivă avea oricum un caracter de recomandare. Soluţia de urbanizare propusă pentru zona de reglementare poate funcţiona independent maniera în care se soluţionează acest aspect. În cazul în care, în viitor, se va considera oportună realizarea acestei conexiuni, aceasta se va (reglementa printr-un acord negociat intre două entităţi private, respectiv SC Cibin Development SRL şi proprietarii terenului identificat cu CF 104219”, a răspuns proiectantul.
În fine, cea de-a patra observație a fost una foarte practică, și anume: ”păstrarea boxelor din spatele blocului de locuinţe de pe strada Gladiolelor, nr. 3”. Aici proiectantul a transmis că s-a integrat modificarea solicitată.
Concluzie
În urma dezbaterii publice, proiectantul a ajuns la concluzia că toate aspectele ridicate au fost constructive, având scopul de a îmbunătăți documentația propusă.
”Rezultatele procedurii de consultare și informare a publicului confirmă calitatea soluţiei propuse pentru regenerarea urbană fostei platforme industriale Flaro. Aspectele ridicate în cadrul consultării publice au condus la optimizarea documentaţiei pentru a integra mai bine dorinţele tuturor celor care sunt afectaţi în mod direct de acest proiect”, au concluzionat reprezentanții A.Plan.
Citește și:
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 7328
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gabriel Basalic
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 3 ore
Oblio
Acum 3 ore
Emil