Sorin Cigher are 46 de ani, este tatăl a patru copii și este pastorul Bisericii Creștine Baptiste Sion din Sibiu. Este de loc din Bihor, dar după ce a fost pastor zece ani în Apuseni a decis în anul 2011 să preia biserica din Sibiu. Sunt 12 ani de atunci. „Ne implicăm în slujirea pastorală, dar și mai mult în partea practică, socială, care este împletită cu viziunea comunității baptiste. Determinăm oamenii să vadă nevoia semenilor și să acționeze”, spune Sorin. El este omul din spatele „Pro Ucraina” una dintre primele organizații din România care au reacționat și s-au implicat de la izbucnirea războiului din Ucraina. Nu le-a fost greu pentru că ajutau această țară încă din 2014.
Sorin povestește relaxat despre Pro Ucraina și misiunea acestei organizații. Este implicat activ încă din anul 2014, de la primele semne de conflict din țara vecină. Izbucnirea războiului de la începutul anului 2022 nu i-a luat pe nepregătite. Doar a reactivat un colos deja format.
„Noi ne implicăm de atunci, de când a început conflictul în zona de Est a Ucrainei. O fundație din Dej, condusă de un prieten de-al meu m-a sunat și m-a întrebat dacă mă pot angaja în acțiuni sociale. Noi, prin definiție ca și biserică baptistă, de la originile ei, am avut o determinare spre partea socială, slujirea semenilor noștri. Și eu când eram la școală, la București, mă implicam social. Nu trebuia să-mi spună nimeni ce să fac, pentru că simțeam nevoia celor din jur. Vin dintr-un sat din Bihor și știu ce înseamnă nevoile acestea umanitare. În 2014 am fost chemat și mi s-a spus ...uite, au început conflictele în zona de est, hai să facem ceva”. Nu am stat pe gânduri. Săculețul speranței se numea atunci în 2014, 2015 și i-am ajutat cât am putut și cu ce am putut”, își amintește Sorin.
Nu era numit război ceea ce se întâmpla atunci și ucrainenii nu erau refugiați de război deși plecau din zona de conflict și mergeau în Cernăuți.
„Noi acolo aveam o comunitate și-i preluam. Așa a și început relația, printr-un parteneriat de colaborare.”
Sorin venea cu un bagaj solid de cunoștințe în ajutorarea acestor oameni, pentru că, încă din 2008 era implicat într-o organizație numită „Pro Africa”. Acesta aspect i-a dat și ideea de a numi actualul proiect social „Pro Ucraina”.
„În cadrul Asociației ELPIS (speranță n.r.) din Dej s-a deschis o ramură socială Pro Ucraina și în cadrul acestei asociații noi ne-am implicat. Am adus câteva zeci de refugiați aici, în Sibiu, prin anul 2015. Chiar zilele trecute m-am uitat la câteva poze și mi-am adus aminte cu plăcere și bucurie de acele zile. Viziunea noastră a fost să conectăm familii de români cu familii de refugiați. Și astăzi, după atâția ani, se mai păstrează aceste legături. Noi ne-am dezvoltat această infrastructură acolo, în Cernăuți.”
În 24 februarie, 2022 când a izbucnit războiul Sorin era închis în casă, bolnav de COVID 19. Își amintește că întreaga mobilizare a făcut-o din telefon.
„Am convocat întâlnirea pentru că deja Pro Ucraina s-a extins. Aveam în Arad, în Oradea, în Lugoj, în Dej, în Satu Mare, în Sighișoara iar eu fiind la Sibiu, ne-am focalizat spre refugiați. Ne-am mobilizat imediat ce a început războiul pentru că știam deja nevoia mare, a lor. Nu a trebuit decât să repornim motoarele, lucru care s-a și realizat.”
„Am fost cu toții frați”
Sorin spune că primul centru educațional din România a fost înființat la Sibiu. Primele convoaie umanitare au plecat din Sibiu.
„Ni s-au alăturat firme de aici, Crucea Roșie, prin directorul ei Raluca Morar și o mulțime de alte organizații. Îmi amintesc că era așa, o stare euforică de a ajuta, toată lumea ajuta pe toată lumea...atunci. Am creat un grup Toți pentru Ucraina și i-am adunat. În 26 februarie am trimis primul TIR cu saltele”, își amintește Sorin.
Au urmat apoi și TIR-uile cu alimente. În jur de 70 au fost, pentru că multe firme de profil din Sibiu s-au alăturat misiunilor.
„A fost o mobilizare atât de mare, impresionantă. Nu s-a ținut cont de religie, de culoarea politică, de nimic. Am fost cu toții frați și asta m-a încurajat mult. Parcă am devenit o mare familie care își intră în rol, umanitatea a ieșit la suprafață.”
Pentru că din 2014 era deja creată infrastructura logistică nu a fost greu. Echipele erau deja formate.
„Aveam depozitele în Suceava, iar de acolo puteam trece ajutoarele mai repede la graniță și aveam centrul din Cernăuți unde veneau mii de refugiați. La un moment dat au fost 100.000 de refugiați în Cernăuți. Oamenii erau neînfricați și s-au implicat fără să se gândească la siguranța lor. S-au dus pe front, în Bucea, în Kiev, în Liviv, Ternopil. Au fost oriunde era nevoie de ei. Am trimis pături, saltele, alimente, generatoare ne-am mobilizat cu toții. A fost o stare dinamică și motivantă. Noi am dovedit ca români că ne pasă...”, mai spune Sorin, iar privirea lui strălucea de entuziasm.
Primele care au reacționat au fost ONG-urile
Pro Ucraina a lucrat pe două fronturi. Inițial au pornit să ajute în Ucraina, în zonele de conflict și la graniță, ca mai apoi să-și dea seama că este nevoie de ei și aici, pentru cei care ajung în România.
„În Sibiu au ajuns mii de refugiați. Dacă războiul a început în februarie, noi ne-am mobilizat aici în martie. Biserica baptistă Sion a oferit gratuit spațiu și am deschis un centru educațional de zi. Cei care au acționat imediat au fost ONG-urile și bisericile, doar împreună am putut fi de folos...” mai spune Sorin.
Voluntarii oferă supă caldă și ceai refugiaților care trec prin gara Sibiu
Centrul educațional a găzduit inițial undeva la 18 copii. Astăzi însă sunt aproape 40 de copii din Ucraina care vin la centru în timpul zilei. Între timp, acesta a devenit o grădiniță luată sub tutela grădiniței Samariteanul, pentru a putea funcționa legal.
„Am creat parteneriate, iar Asociația Oamenilor de Afaceri Creștini din Sibiu a preluat proiectul ProUcraina și l-a susținut, și așa funcționează și astăzi. Avem trei angajate din Ucraina, o îngrijitoare și două educatoare, avem și un psiholog, iar copiii primesc zilnic mâncare aici”, mai spune Sorin.
Nu a fost ușor
Oricât de mare a fost entuziasmul de a ajuta, pastorul spune că nu a fost ușor.
„Venirea lor la Sibiu a produs și neliniște. A trebuit să ieșim din confortul nostru, din comoditate. A trebuit să ne deschidem sufletele, casele să primim oameni străini în ele, să împărțim pâinea cu ei, hainele, să avem întâlniri cu ei. Au fost diferențe culturale, de mentalitate, de limbă și acestea toate au însemnat adevărate provocări”, spune el.
Au fost, însă, multe persoane fizice, oameni și multe instituții care au răspuns la început solicitărilor de a-i sprijini pe refugiați.
,, De exemplu, cineva a vrut să cumpere o tablă pentru copii a luat tabla. Altcineva a vrut să doneze jucării și au trimis jucării. Statul nu ne-a dat niciun leu, nu s-a implicat finaniciar în ProUcraina niciodată. Lucrăm pe proiecte. Vrei să te implici? Poți. Crucea Roșie s-a implicat multă vreme pentru a cumpăra gustarea copiilor. Altă firmă a plătit luni de zile mâncarea pentru copii și așa mai departe... Nici în ziua de astăzi nu știu care e patronul care a plătit, luni de zile. Nu ne-am întâlnit niciodată. Așa am lucrat, mult mai mult, prin credință” spune Sorin.
Nu se știe exact câți ucraineni mai sunt
La Sibiu, la oara actuală, mai sunt câteva mii de ucraineni. Potrivit organizațiilor care îi au în evidență sunt uneva la 3.500 - 4.000. Numărul lor exact însă, nu se știe.
„În realitate nu se știe exact câți sunt. Cifrele îi arată doar pe cei înscriși, dar sunt mai mulți. O parte dintre ei sunt în tranzit. Mulți s-au întors. Numărul lor real nu este cunoscut nici măcar de autorități. Ce pot să spun este că noi, aici la centru, ne ocupă direct și indirect de aproximativ 170 de ucraineni. Unii s-au integrat. O parte dintre ei lucrează, iar copiii merg în unitățile noastre de învățământ din oraș.”
Pastorul Sibian spune că, deși la începutul anului viitor se împlinesc doi ani de când a izbucnit războiul în Ucraina nu a obosit să ajute, dar spune că nici cei care au renunțat nu sunt de condamnat.
„Reacția este una normală pentru că suntem oameni. Nu a crezut nimeni că o să dureze atât de mult și mulți dintre oameni și-au oferit sprijinul pe o perioadă scurtă de timp”, spune el.
Nu totul a mers ca pe roate. Pastorul povestește s-au făcut greșeli, inclusiv în modul de abordare al situației, că a fost și este multă dezinformare și cu privire războiul din Ucraina și la situația refugiaților, iar oamenii au tendința să creadă fără a-și deschide mintea și a căuta să documenteze situația din mai multe surse sau din surse credibile.
„Prelungirea acestui conflict, cumva l-a obosit pe om, deși eu mă tot întreb...Dacă vine cineva la mine să-mi spună, lasă-i omule în pace pe ucraineni eu îl întreb: Domnule cât de mult te-ai implicat? Cât de mult ai suportat tu, că n-ai suportat nimic. Eu n-am pus nimic pe umerii nimănui, nici măcar pe umerii bisericii această responsabiltiate, deloc. Și intenționat am făcut asta. Nu am vrut să punem povară pe umerii nimănui, pentru că merge o vreme, dar nu merge pe termen lung.”
Spune că a întâlnit de-a lungul acestor aproape doi ani de război tot felul de scenarii, cum vin ucrainenii la noi și ne iau locurile din grădinițe, locurile de muncă, din școli, banii de la stat. Ei vin cu mașini scumpe și noi îi ajutăm.
„Sunt foarte mulți ucraineni care au avut bani acolo și aici nu au avut ce să mănânce. Apoi pentru mulți dintre ei a fost o fracturare să se separe de familii. Sunt rupturi sufletești acolo, traume pe care le tratăm cu multă ignoranță. Îmi amintesc că unul dintre cele mai grele momente prin care am trecut a fost acela în care a trebuit să ducem o fată în Cernăuți. Mergea să-și îngroape logodnicul împușcat. Trebuiau să aibă nuntă. Zece ore cât am mers cu ea pe mașină nu am putut să scoatem zece vorbe. Era în stare de șoc. Așa erau oamenii acolo, dar până nu simți pe pielea ta, nu știi. Să ne ferească Dumnezeu. Acum sunt ei în starea asta, noi suntem în situația a le întinde mâna să-i ajutăm sau cel puțin să nu fim răi. Dacă nu știm realitatea, să nu vorbim”, spune Sorin.
„Vreau să-i învățăm limba română”
Pastorul sibian face în continuare ceea ce face din 2014: ajută ucraineni și nu numai... Fără a judeca și urmându-și menirea. Centrul educațional de astăzi are aproximativ 40 de copii în grijă care stau un program de opt ore, timp în care mănâncă dorm și au activități specifice vârstei lor. Zâmbește ori de câte ori vorbește despre acei copii pe care a ajuns să-i cunoască, să-i strige pe nume.
„Vrem să-i învățăm limba română, avem program de limba engleză, avem program de integrare. Sunt copii care după câteva săptămâni au spus prima poezie în limba română. Cățeluș cu părul creț. Cântecele. Pe părinți îi susținem, îi încurajăm să-și găsească un loc de muncă. Eu sunt pe principiul că trebuie să stai pe picioarele tale și nu pe spatele altuia. La început a fost o chestie de urgență, acum este de integrare și toate serviciile pe care le avem sunt pentru a-i integra pe acești oameni”, încheie pastorul.
Pro Ucraina se ocupă în continuare alături de alte câteva organizații din Sibiu de ajutorarea persoanelor venite din Ucraina și nu vor renuța.
Material realizat cu sprijinul unei burse din cadrul proiectului „Înțelege ca să ajuți. Perspectiva refugiaților ucraineni în media” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate România și Moldova.
Copiii din Ucraina care învață în grădiniță
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1522
de Raluca Budușan
Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Pateu
Acum 4 ore
Bula
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel
Acum 5 ore
O sibianca
Acum 5 ore
O sibianca