Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
22°C

Surpriză! Singurul candidat rămas în concursul pentru postul de director al DGASPC Sibiu a trecut și de proba scrisă

Surpriză! Singurul candidat rămas în concursul pentru postul de director al DGASPC Sibiu a trecut și de proba scrisă

Singurul candidat rămas în cursa pentru postul de director al DGASPC Sibiu a trecut și de proba scrisă, din concursul cu numărul nouă organizat de Consiliul Județean Sibiu în ultimii mai bine de 2 ani. Cu 86,70 de puncte, acesta a fost declarat „admis.” Candidatul care își dorește șefia DGASPC-ului mai are de trecut proba interviului, ce va avea loc săptămâna viitoare, în 28 noiembrie, la sediul CJ Sibiu. 

Unui număr de trei candidați le-au fost acceptate dosarele, la începutul lunii noiembrie, iar la proba de testare a cunoștințelor de operare pe calculator, unul a picat, iar un altul nu s-a prezentat. 

Concursul cu numărul nouă are șanse să fie cel care va desemna, într-un final, noul director al DGASPC-ului Sibiu, pentru că în trecut, proba scrisă era cea care, de obicei, încheia concursul pentru candidații interesați. 

La concursul pecedent, din vara acestui an, din cei șase candidați au rămas doar doi după proba de testare a competențelor în domeniul tehnologiei informațiilor, iar la proba scrisă unul nu s-a prezentat, iar cel de-al doilea a fost respins cu un rezultat slab - 15,70 de puncte. 

De un an și jumătate nu se găsește un director general pentru Protecția Copilului Sibiu. Ultimul concurs, gata înainte de a începe

Citește și 13.000 de lei, lunar. Ultimii doi candidați pentru cel mai ”neocupat” post de director din Sibiu au fost respinși

Citește și Cinci candidați au fost la al șaptelea concurs pentru directorul general al DGASPC Sibiu. După doi ani, rezultatele par previzibile

DGASPC Sibiu nu mai are director general din iunie 2021, când Laura Vâlsan a demisionat în urma rapoartelor de evaluare nefavorabile care i-au fost întocmite de către CJ Sibiu. De atunci instituția a fost condusă până în luna iulie 2023 de Claudiu Stupar, directorul economic al instituției, acesta fiind înlocuit de Cosmin Popa, șef Serviciu Evaluare Complexă și Management de Caz pentru Persoane Adulte cu Dizabilități.

Din 11 septembrie Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu are un nou director - Liliana Agârbiceanu, detașată de la Prefectura Sibiu. Agârbiceanu va rămâne în acest post până la organizarea unui noi concurs, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023.

(foto principală - Laura Vâlsan împreună cu angajați ai DGASPC)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus