Joi,
11.09.2025
Ploi Scurte
Acum
22°C

„Sistem rutier nou” în satul turistic Vale, de lângă Sibiu. „Accesul vehiculelor rutiere este imposibil, mai ales primăvara și toamna când sunt precipitații”

„Sistem rutier nou” în satul turistic Vale, de lângă Sibiu. „Accesul vehiculelor rutiere este imposibil, mai ales primăvara și toamna când sunt precipitații”

Cunoscut pentru drumurile abrupte de munte, care îngreunează accesul turiștilor, satul Vale de află la doar 2 km de orașul Săliște și la 23 de km distanță de Sibiu. Situat pe versantul nordic al munților Cindrel, satul beneficiază de „cel mai însorit regim termic dintre toate satele din Mărginimea Sibiului”.

Potrivit site-ului primăriei Săliște, la sfârsitul secolului al XIX-lea, locuitorii de aici se ocupau cu oieritul, păstorind peste 100.000 de oi, iar astăzi, aceștia s-au orientat spre agroturism, Vale devenind o stațiune de vile de vacanță atât pentru sibieni, cât și pentru străini.

Obiectul contractului scos recent la licitație de primărie constă în execuția lucrărilor pentru „modernizarea străzilor, inclusiv sistem de colectare a apelor pluviale, strada Morii parțial, strada Mare parțial și strada Bisericii parțial - din satul Vale, orașul Săliște.”

După atribuirea contractului a cărui valoare este estimată la 2, 248,516 de lei, durata lucrărilor este de maxim 24 de luni. Primăria Săliște cere și o perioadă de garanție de minim 36 de luni. Licitația este stabilită pentru data de 4 decembrie 2023. 

Accesul mașinilor este imposibil mai ales primăvara și toamna 

Situația actuală a străzilor este „rea,” descriu specialiștii în caietul de sarcini al licitației și este absolut necesară modernizarea acestora. 

„Împietruirea existentă este îmbătrânită, puternic contaminată cu pământ, fapt ce face accesul vehiculelor rutiere imposibil, mai ales primăvara și toamna când sunt precipitații. Pe porțiuni importante de traseu, datorită apelor pluviale, pietrișul și stratul de bază au fost spălate în mare parte, mărind gradul de uzură și de impractibilitate a străzii,” se arată în documentația consultată de Turnul Sfatului. 

Lipsa unui sistem centralizat de colectare și evacuare a apelor pluviale contribuie major la degradarea continuă a sistemului rutier existent. Străzile prezintă iregularități și deformări și nu respectă normativele în vigoare.

Străzile incluse în planul de modernizare

Contractul scos la licitație constă în „construirea unui sistem rutier nou, cu îmbrăcăminți moderne, încadrarea acestuia cu elemente borduri și rigolă, colectarea și evacuarea apelor pluviale de pe carosabil și semnalizarea rutieră. Prin proiect s-a urmărit corectarea elementelor geometrice ale străzilor în conformitate cu prevederile normativelor tehnice în vigoare. Lungimea totală a străzilor care se modernizează este de 1.141 m”, se arată în documentația amintită.

În acest moment, circulația pietonală se face pe zona de carosabil, existând puține trotuare create de către proprietari, pe sectoare limitate, în soluții diverse – pavaj cu piatră sau pavele din beton. 

Sistemul rutier nou are în vedere realizarea îmbrăcămintei din mixtură asfaltică până la cota liniei roșii pe întreaga suprafață carosabilă de pe străzile Morii și Mare și pe o lățime de 2,50 m, încadrată cu pavaj din piatră naturală, pe strada Bisericii axa 1. Pe strada Bisericii, soluțiile s-au stabilit astfel fiind condiționate de avizul de la Cultură.

„Având în vedere declivitățile longitudinale foarte accentuate, precum și faptul că strada Bisericii axa 1 este proiectată cu sens unic, asigurând accesul pe strada Bisericii axa 2 și pe strada Mare, nu este posibil ca îmbrăcămintea rutieră să fie alcătuită în totalitate din pavaj din piatră naturală, pe toată lățimea acesteia, deoarece nu se poate asigura rugozitatea necesară pentru circulația rutieră motorizată pe timpul iernii, deszăpezirea cu fondanți chimici fiind interzisă. Pentru a răspunde cerințelor IPJ Cultură Sibiu, s-a optat pentru soluția încadrării îmbrăcămintei carosabilului din beton asfaltic cu piatră naturală pe toată lungimea străzii Bisericii axa 1,” scriu specialiștii în caietul de sarcini. 

Între marginea rigolei și propietăți nu există suficient spațiu pentru proiectarea unor trotuare cu lățime constantă, astfel s-a optat pentru amenajarea întregului spațiu rămas între limitele de proprietate și marginea rigolei cu piatră naturală pe un strat de mortar. Partea dinspre proprietăți se va hidroizola.

Colectarea și evacuarea apelor pluviale se va realiza printr-un sistem de rigole din beton acoperite cu plăcuțe prefabricate din beton.

foto principală Google Earth

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Bogdan

Acum 1 an

Cand se face efectiv ? Sau e o promisiune electorala...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus