Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
12°C

Viața înainte de Revoluție: Turneul ”Junilor” în America. Cum au rămas doi sibieni printre ”indigeni”. Securitatea: ”Ca soliști au fost ”sursa” și Lucreția Ciobanu”

Viața înainte de Revoluție: Turneul ”Junilor” în America. Cum au rămas doi sibieni printre ”indigeni”. Securitatea: ”Ca soliști au fost ”sursa” și Lucreția Ciobanu”

În 1985 s-a organizat primul turneu în SUA și Canada al Junilor din Sibiu, iar evenimentul a fost amplu relatat de Securitate. Printre soliști, instrumentiști și dansatori erau cel puțin trei informatori la Securitate, iar unul dintre ei ar fi fost chiar Gheorghe Turda, așa cum reiese din documente. S-a făcut mare vâlvă atunci, spune directoarea Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului", Silvia Macrea. Și asta, pentru că atunci au rămas în SUA o dansatoare și un instrumentist.

La 34 de ani de la Revoluție facem o incursiune de câteva sute de cuvinte prin lumea de atunci, așa cum era redată în rapoartele Securității.

”Grupul de români a fost urmărit de mai multe elemente originare din România”

Notele Securității, așa cum apar ele în arhiva Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) arată că exista o mare teamă cu privire la posibilitatea ca unii artiști să rămână în America. Aproape toate informările se referă la oamenii cu care sibienii au luat acolo legătura, cine a fost la concerte și cine ar putea rămâne. Cu toată această presiune, doi artiști au renunțat să se mai întoarcă acasă.

”Raportăm că în perioada 12 iunie – 25 iulie 1985 Ansamblul folcloric Junii Sibiului s-a aflat în SUA și Canada, la invitația Consiliului Canadian al artelor populare, participînd la Festivalul mondial de folclor de la Drommondville (Canada), iar prin Aosicația România a efectuat un turneu în cîteva orașe americane (Cleveland, Chicago, Detroit, Conton și New York) în care există comunități românești. (...)

Activitatea ansamblului a stîrnit un viu interes, spectacolele realizate bucurîndu-se de aprecieri elogioase în mijloacele de informare în masă din cele două țări”, se precizează într-o informare ce are antetul ”strict secret”.

Evident că imediat apar informările legate de posibila rămânere în SUA a unor sibieni.

”Din analiza informațiilor de interes operativ obținute pînă în prezent, în legătură cu turneul sus-menționat se desprind câteva concluzii:

Se pare, din raționamente financiare nutrite de impresarul Simule Teodor, în zilele de 23 și 24 iulie, grupul de români a fost urmărit de mai multe elemente originare din România, stabilite în SUA, de vîrste diferite, care au desfășurat acțiuni de determinare a unor membri ai ansamblului să refuze înapoierea în țară și au avut manifestări ostile deschise la adresa statului nostru și a grupului de români, fapt ce a determinat conducerea delegației să solicite în data de 24 iulie sprijinul organelor de poliție, cu toată opoziția lui Simule Teodor, care încerca să minimalizeze pericolul și agresivitatea acestor acțiuni.

Astfel, în timpul spectacolului din data de 23 iulie din sala ”Public School 83” din New York, indivizi necunoscuți au spart geamurile de la Casa scărilor au intrat în locul în care se echipau membrii formației de dansatori, au abordat unii dansatori încercînd să-i determine să nu se mai întoarcă, iar la terminarea programului au afișat o pancardă pe care erau scrise cuvinte injurioase la adresa statului român.

Unul din membrii delegației, Liviu Bubi, român din banatul Sîrbesc care însoțea pe români, a intervenit și a rupt pancarda, timp în care a fost lovit pe la spate de unul din huligani, după care aceștia au dispărut”, se precizează raportul.

Sunt identificați o parte din autori.

”Se pare că între organizatorii acestor acte ostile va fi și numitul Mocanu din Cleveland, care aflîndu-se în preajma delegației române nu a vrut să de mîna cu ”cei care nu rămîn în SUA (afirmația lui) în legătură cu care s-a aflat că, în țară ar fi desfășurat activitate legionară. Din grupul de huligani se susține că ar mai fi făcut parte și un individ de circa 3-35 de ani, fugar, original din Alba Iulia.

A doua zi, aceiași indivizi au urmărit delegația încercînd să contacteze unii membri pentru a-i determina să rămînă în SUA, fiind împrăștiați de poliție”, se precizează în notă.

Doi artiști au refuzat întoarcerea în Sibiu

Nicolae Helera și Veturia Raicu nu au mai luat avionul înapoi spre țară. Securiștii pun acest refuz pe seama presiunii exercitate de unii români stabiliți în SUA.

”Au refuzat întoarcerea în țară numiții Helera Nicolae și Raicu Veturia, în legătură cu care am stabilit următoarele:

Helera Nicoale, acordeonist, angajat la Filarmonica de Stat Sibiu, văduv, cu 2 copii, necunoscut în evidențele de securitate, a rămas în Detroit, influențat de gazda sa cu numele de Doris, în vîrstă de 30-35 de ani și a unui român din Banatul Sîrbesc, neprezentîndu-se la întîlnirea stabilită înaintea plecării spre Canada, în ziua de 2 iulie, anunțîndu-și telefonic hotărîrea de a rămîne în SUA.

Raicu Veturia, dansatoare, fostă muncitoare la Intreprinderea 13 Decembrie, căsătorită, cu doi copii, necunoscută cu preocupări de rămînere, a dispărut, în condiții necunoscute dintr-o bijuterie din New-York, înaintea plecării grupului la aeroport, în vederea îmbarcării spre București.

Se apreciază că atît asupra acesteia, cît și a surorii ei au acționat, în scopul determinării lor de a refuza întoarcerea în țară numitul Trocea Tibi, din localitatea Troy, lîngă Detroit, a cărui familie a cazat un grup de dansatori între care și pe fugară și pe sora ei.

Această supoziție se bazează pe faptul că după plecarea delegației din SUA în Canada, la Quebec Trocea împreună cu numitul Nicolae, fugit din Turnu Severin, de 36 de ani, au vizitat la locul de cazare pe Raicu Veturia, întreținundu-se cu aceasta și sora ei pînă noapte tîrziu”, se precizează într-o notă a Securității.

Cei doi au rămas în SUA, în timp ce securiștii și informatorii stăteau cu ochii pe alți artiști.

”Conform instructajului efectuat în țară, conducătorii grupului au avut în control deosebit pe numiții Gherbe Iosif, violonist, Pop Mircea, Milea Virgil, Tacoie Ioan și Prodea Manuela, dansatori identificați pe timpul turneului că au fost contactați de elemente suspecte de acțiuni de racolare, prevenindu-se determinarea lor să comită asemenea fapte”, se arată în notă.

”La spectacolele prezentate în SUA au participat și unii foști membri ai formațiilor artistice profesioniste, ori de amatori din țara noastră, rămași ori fugiți în exterior, așa cum este cazul unor foști angajați ai ”Rapsodiei Române”, formației ”Valachia” din Timișoara. La ultimul spectacol din New York au fost prezenți printre alții: Aristide Buhoiu, Mia Braia, Mariana Bădoiu și alți foști cetățeni români”.

Document semnat de șeful securității județului Sibiu, colonel Andre Mihail și de șeful serviciului I/B, maior Ignat Nechifor.

Gheorghe Turda, informator al Securității

”Ansamblul a fost compus din 40 de persoane, iar ca soliști au fost sursa și Lucreția Ciobanu din București”, se precizează într-o informare ”strict secretă”. Cum celălalt solist care i-a însoțit pe Junii a fost Gheorghe Turda, reiese că el este cel care a informat Securitatea cu privire la starea de spirit a artiștilor.

Despre Turda s-a mai scris că a fost colaborator al Securității, însă nu se știa și de acest eposod al Junilor.

Adevărul scria în noiembrie 2009 că interpretul şi-a denunţat în scris o mătuşă care dorea să plece în Italia, conform documentelor CNSAS. Ruda interpretului intenţiona să fugă din România.

Interpretul - care are grad de general de brigadă - a fost verificat de CNSAS întrucât a ocupat funcţia de director al Centrului Cultural Naţional din cadrul Ministerului Internelor.

CNSAS susţine că miliţienii au intenţionat să-l recruteze pe Gheorghe Turda, dar au renunţat întrucât acesta nu corespundea scopurilor urmărite de Securitate.

Într-un raport din anul 1971, un ofiţer de Securitate arăta că Gheorghe Turda s-a prezentat de bunăvoie la postul de miliţie şi a relatat următoarele: „Mătuşa mea Konradt Ileana intenţionează să plece din ţară definitiv. Are aprobat un paşaport la data de 8 august 1971 de către Inspectoratul de Miliţie şi Securitate Maramureş".

„Mi-am apărat numele şi cariera, nu am vrut să-mi distrug viitorul", a declarat Gheorghe Turda pentru „Adevărul" cu privire la denunţul făcut atunci la Securitate.

„Această decizie am luat-o într-un consiliu la care a participat toată familia. Dacă mătuşa noastră pleca, noi am fi fost urmăriţi în ţară şi am fi avut probleme", a explicat cântăreţul. El susţine că miliţianul din satul natal, Săpânţa, l-a ameninţat că va avea probleme din cauza unei relaţii pe care a avut-o cu o studentă străină.

„Am avut o relaţie de câteva zile cu o studentă din Olanda. Eu eram student la Conservatorul din Cluj, la Bel Canto, iar ea a venit să viziteze Cimitirul Vesel din Săpânţa. A fost şi pe la mine pe acasă, iar şeful de post din sat a văzut-o şi a  făcut un raport, trebuia să dea explicaţii mai sus", a mai povestit Gheorghe Turda.

Interpretul a ţinut să precizeze atunci că nu a colaborat cu Securitatea şi nu a semnat niciun angajament. „Pot să spun că am fost urmărit, deoarece plecam mult din ţară, iar Securitatea a aflat că mi s-a propus să rămân în Germania", spunea rapsodul.

„Odată, la finalul unui turneu în Iugoslavia, un securist din Baia Mare m-a rugat să-i duc un pachet soţiei sale. Eu ştiam că sunt urmărit şi am refuzat. Era securistul care se ocupa de supravegherea artiştilor", a mai spus Gheorghe Turda.

CNSAS l-a acuzat atunci pe interpretul de muzică populară că în urma informaţiilor furnizate de bunăvoie la Securitate, mătuşii sale i-a fost încălcat dreptul la liberă circulaţie, dar şi dreptul la viaţă privată prevăzut în  Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

”Conducătorii au fost Comșa Nicolae, secretar de partid la Intreprinderea de piese auto Sibiu și încă doi tovarăși (Scutea de la Sindicatul Sibiu și Moraru Alexandru de la municipiul Sibiu) care nu au făcut absolut nimic, mai mult, au încurcat bunul mers al ansamblului. A mai făcut deplasarea Cholevas Gheorghe de la UGSR București, coregraf principal, care, de fapt, a dus tot greul muncii colectivului și, în principal, cu partea artistică” – notă a Securității.

Spectatori: Indigenii, coloniștii și românii

Interesant este cum vedea Securitatea și informatorii lor lumea din Statele Unite. Într-o notă informativă se descria atmosfera de la spectacole. Au participat, scrie nota, ”un număr mare de persoane indigene, precum și coloniști și fugari români”. Reiese că în opinia Securității populația din SUA era încă împărțită în coloniști și indigeni.

”Spectacolele s-au bucurat de un foarte mare succes deoarece au fost susținute în orașe mari ca: Cleveland, Canton Ottio, Detroit, Chicago, Lainsing Illinois din SUA și Montreal, Drumon-Ville, Cournwall, Quebec din Cazanda și în ultima zi de turneu, la New-York.

La toate spectacolele au participat un număr mare de persoane indigene, precum și coloniști și fugari români, care au apreciat arta și folclorul românesc. Autoritățile locale au sprijinit în mod corect conducerea ansamblului, iar o mare parte din vechea emigrație română din SUA și Canada, precum și biserica au făcut tot posibilul ca ansamblul să se bucure de succes” – notă a Securității.

”Tot în Canada, naistul Gheorghe Zamfir intenționează să construiască  clădire mare în care să dea concerte și spectacole pe cont propriu, dar autoritățile locale i-au creat dificultăți și nu sînt de acord cu acțiunea lui” – notă a Securității

Securitatea nu s-a limitat să-i verifice atent pe artiștii de la Junii, ci și pe cei care urmăreau spectacolele lor din SUA și Canada.

”La activitățile noastre s-a prezentat și dl Viorel Cucu, plecat din Sibiu în urmă cu 3 ani. Se află de doi ani în SUA, în Cleveland. Lucrează la o întreprindere cu profil chimic. S-a realizat din punct de vedere financiar, însă pe plan spiritual suferă destul de mult. Se gândește mult la țară, la poporul pe care l-a lăsat aici și despre care vorbește mereu numai de bine. Consideră însă că în America se va realiza mai bine. Timpul o va dovedi.

La Detroit am cunoscut familiile Poponea și Henteș Ilie din Boița. Se află în SUA din 1958, oameni care și azi trăiesc cu nostalgia țării”, precizează sursa ”Simion”.

Tot el comentează negativ și contribuția la turneu a liderului de grup.

”Conducătorul colectivului, Comșa Nicolae, a fost lipsit de tact în munca cu oamenii în exterior. O slabă pregătire ideologică și culturală, nepregătit sub aspectul cunoașterii țărilor respective, nu a făcut nimic pentru a preveni aspectele negative care s-au ivit în colectiv, pe parcurs”, se scrie într-o notă din 1985.

Silvia Macrea: ”Din cauza agitației, tata a făcut tensiune arterială și i s-a dus un cheag de sânge la creier. Dacă se ducea la inimă, murea”

Junii erau conduși atunci de Ioan Macrea, tatăl Silviei Macrea, actuala directoare a Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiului”. Contactată de Turnul Sfatului ea a rememorat detalii din acele vremuri.

Ea spune că era visul tatălui ei ca Junii să ajungă să danseze în America, însă a reușit să facă asta fără ca el să participe efectiv la turneu.

”Pentru tata, visul lui era să ducă Junii în America. În acel an, în 1985, un prieten din Săliște le-a dat invitație, pentru a merge într-un turneu, în Canada. Doar că era foarte scump avionul și i-a spus cineva, că dacă pleacă în luna mai, sunt foarte ieftine biletele. Sindicatul de la IPAS a zis că va achita biletele și așa și-au permis să plece.

Dar pentru a ajunge acolo era nevoie de mai multe formalități, trebuia aprobare de la București, de la minister.

În perioada aceea, din cauza agitației, tata a făcut tensiune arterială și i s-a dus un cheag de sânge la creier. Dacă se ducea la inimă, murea.

Erau cumpărate biletele, mai trebuia să meargă la viză, iar în timpul acesta a fost operat pe creier, la București. Operația s-a derulat cu succes, dar medicul i-a spus să nu plece, pentru că poate fi periculos drumul cu avionul, atâtea ore.

Sora și mama dansau în Ansamblu și s-au dus. Iar eu, mai mică, am stat cu el o lună de zile, acasă.

Eu eram fericită că nu merg la bunici și rămân cu tata acasă, dar nu au fost zile liniștite”, povestește Silvia Macrea.

Ce s-a întâmplat cu sibienii rămași în SUA

Nicolae Helera și Veturia Raicu, cei doi sibieni care au rămas în SUA trăiesc și astăzi. Fosta dansatoare a Junilor i-a ajutat pe sibieni atunci când s-au reîntors în turneu, după Revoluție, iar instrumentistul a mai cântat de câteva ori alături de artiștii sibieni. Acum s-a întors acasă.

Problema că cei doi au rămas în 1985 în SUA era pentru întregul Ansamblul, pentru că din această cauză exista riscul să nu se mai primească vize pentru alte turnee.

”L-au sunat pe tata din America de mai multe ori, atunci, că nu o găsesc pe Ica. Tata a înnebunit, pentru că soțul ei îl suna în fiecare zi. ”Mai căutați-o”, le spunea la telefon.

Eu nu înțelegeam de ce îl tot sună pe el, el era acasă, era operat, vedeți-vă de treabă, ziceam.

Mi-a explicat apoi tata că era important pentru Junii să nu rămână nimeni, să putem merge și în alte turnee. De la noi n-a rămas nimeni, nicăieri, niciodată. A rămas Ica, a rămas și Nicolae Helerea. Ea și-a dus apoi și soțul în America. Fetele au terminat facultatea, sunt toți bine.

Noi când am fost cu Junii, în 2008, iar apoi în 2011 a ținut 4,5 oameni la ea acasă. Era una din cele mai bune dansatoare a Junilor.

Nicolae Helerea s-a întors acasă, în Sibiu, acum un an, doi. Definitiv s-a întors. Din câte știu și el are cetățeni americană, dar a preferat să revină acasă”, spune Silvia Macrea.

Numele Helerea a mai apărut în anii 2000, atunci când fiul său, tot Nicolae, a fost implicat într-un dosar de sechestrare de persoane.

Împreună cu alți doi complici români, a intrat în vila unei foste balerine din Statele Unite ale Americii (Ana Bass, cu o avere de 200 de milioane de dolari dolari în urma căsătoriei cu un miliardar texan) și, după ce a sechestrat-o împreună cu partenerul ei, le-a injectat celor doi o substanță despre care le-a spus că este un virus mortal. În schimbul antidotului, românii au cerut 8 milioane și jumătate de dolari, dar au abandonat planul când au văzut că nu primesc banii. Substanța cu care românii au injectat victimele s-a dovedit ulterior a fi aditiv alimentar.

Capul grupului, Alexandru Barabas, a fost prins în Budapesta, după 15 ani, iar Nicolae Helerea, care a avut rolul de a-i transporta pe răufăcători nu a mai fost închis pentru că a decedat între timp.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Pastor marginas

Acum 1 an

Super interesanta relatarea. Si tot interesant este cum puteti avea stiri ca aceasta (calitative) si in acelasi timp debitati cate un articol de 2-3 bani (cum a fost cel cu "ce zic brasovenii despre targul de craciun din sibiu"). In fine. Cred ca ar merita sa ii cautati pe cei doi artisti care au fugit atunci si sa le luati un interviu pe aceasta tema :)
Raspunde

Sdfsa

Acum 1 an

Iertare!!!
Raspunde

Gospodina

Acum 1 an

Dintr-un ansamblu au ramas doar doua persoane?! Ciudat...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus