De Ziua Culturii Naționale sibianul Radu Vancu primește premiul „Cartea de Poezie a anului 2023”: „Literatura e mai puternică decât moartea, decât oroarea, decât barbaria”

Unul dintre cei mai apreciați scriitori și poeți români ai prezentului, după cum e considerat în medii literare, poetul sibian Radu Vancu va primi în această seară premiul pentru cea mai bună carte de poezie din 2023: volumul „Kaddish”, apărut la Casa de editură Max Blecher din București.

Premiul va fi înmânat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, aflată la a 14-a ediție, luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 16.00, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București.

Laureații de până acum ai Premiului Cartea de poezie a anului sunt Ion Mureșan (2011), Ioan Es Pop (2012), Liviu Ioan Stoiciu (2013), Dan Sociu (2014), Octavian Soviany (2015), Teodor Dună (2016), Nora Iuga (2017), Dan Coman (2018), Romulus Bucur (2019), Angela Marinescu (2020), Ruxandra Novac (2021), Simona Popescu (2022) și Alina Purcaru (2023).

„E un premiu la care țin mult. Are o listă a laureaților foarte prestigioasă. Nu pot să fiu decât bucuros că juriul s-a oprit anul acesta la cartea mea. E și o carte de care sunt foarte atașat afectiv. Scriam la ea de un an fără să știu că se va numi așa și va avea forma asta finală, atunci când am văzut știrile despre ororile de la Bucha. Mi-am adus aminte de destinul poetului maghiar-evreu Radnoti Miklos, ucis la 35 de ani, în 1944, de naziștii maghiari, aruncat într-o groapă comună; soția lui l-a căutat un an și jumătate, l-a găsit în groapa ceea comună, l-a exhumat și i-a găsit într-un buzunar un carnețel cu vreo 20 de poeme – jumătate către ea: știa că n-o s-o mai vadă niciodată și totuși îi scria poeme pe furiș, noaptea; și jumătate sunt despre acel lagăr de exterminare din jurul lui. 

Acele poeme, pe care dragostea ei le-a întors din mormânt sunt pentru mine unul dintre cele mai puternice lucruri legate de poezie, care arată că literatura realmente e mai puternică decât moartea, decât oroarea, decât barbaria. Când cineva are atâta dragoste, cum a avut Fanni Gyarmati pentru soțul ei, artele chiar devin mai puternice decât barbaria.

Când am văzut la televizor în acea zi rezultatele barbariei rusești în Ucraina, mi-a venit în minte destinul acestui poet și mi-am dat seama cum va arăta cartea asta și despre ce va fi ea”, a spus astăzi Radu Vancu în cadrul unui interviu la Radio România Actualități.

Andrei C. Șerban, lector universitar la ULBS, spune despre „Kaddish” că este „nu atât o carte de poezie, cât o carte despre poezie”. „(...) Vorbim aici însă nu neapărat de un infern personal, cât de o experiență colectivă a Răului. Astfel, asumându-și aproape organic tragediile victimelor regimului nazist printr-o suită de avataruri pasagere, scriitura lui Radu Vancu este în căutarea locului geometric al confesiunii diaristice, exercițiilor de admirație aduse acelor „minți luminate distruse de nebunie” și discursului meta ce chestionează mijloacele literare de producere a unei epifanii. Rezultatul este oarecum atipic în comparație cu volumele sale precedente, în sensul în care acest joc al distanțelor focale alternând registre și perspective multiple dau profilul unui discurs polifonic, câteodată îmbrăcând chiar mecanismele teatralității specifice unui cor tragic. Este ca și cum eleganța ritmică a psalmilor, viziunile grotești ale Alcoolurilor lui Apollinaire și versatilitatea stilistică a lui Pascal Quignard și-ar da întâlnire în paginile unui tratat despre cuvinte care nu sunt altceva decât „instrumente de captare a luminii & a frumuseții””, descrie Șerban volumul.

„N-are rost să te apuci de poezie dacă nu ai de la ea așteptările astea...”

În cadrul interviului de la postul public de radio, Radu Vancu a amintit că i-a plăcut să scrie poezie după ce încă înainte de școală făcea primii bani din versuri. Acesta a explicat de ce nu are rost să te apuci de poezie dacă nu crezi că rolul acesteia este de a-i cere să construiască frumusețe - idee culeasă din relația pe care a avut-o cu Mircea Ivănescu - scriitor, poet, eseist și traducător român, născut în 1931 la București și decedat în 2011 la Sibiu, propus în 1999 pentru Premiul Nobel pentru literatură.

„Mircea Ivănescu a fost fără dubii întâlnirea providențială din viața mea literară. Era un poet minunat. Era în același timp de o modestie, de o naturalețe și de o generozitate cum eu nu mai văzusem și foarte rar am văzut de atunci încoace. Fără el n-aș fi înțeles niciodată ce poți cere de la poezie. El ceruse poeziei să-l ajute să treacă peste niște traume personale – sinuciderea fratelui mai mare în primul rând – și reușise. Reușise să construiască frumusețe, și un fel foarte generos de frumusețe, din cuvinte. Și am înțeles că a cere poeziei mai puțin decât atât e inutil. N-are rost să te apuci de poezie dacă nu ai de la ea așteptările astea – să-ți modifice viața înspre bine și să construiască un fel de frumusețe care să-ți fie necesară și ție, dar care să-i ajute și pe ceilalți. Cam asta era scrisul lui Ivănescu și cam asta am început să cer eu de la poezie în urma întâlnirii cu el”.

Radu Vancu a publicat, începând cu anul 2002, nouă cărți de poezie, pentru care a primit mai multe premii; poezia lui a fost tradusă în aproximativ 20 de limbi străine, fie în antologii și reviste, fie în cărți individuale.

Crede că „fără îndoială, poezia pierde prin traducere”, referindu-se la muzicalitatea ei. „Dar eu cred că există ceva esențial, uman care se transmite: de asta și noi putem citi în traducere japonezi, australieni, egipteni vechi și să simțim că sunt tot oameni care vorbesc cu noi. În plus, trăim într-o epocă, ceea ce se cheamă acum world literature - o literatură mondială, care circulă peste graniță, pe deasupra limbilor și cred că literatura pierde prin traducere muzicalitate, dar câștigă experiență umană și ne ajută să vedem în celălalt, oricât de departe am fi, tot un om. Umberto Eco spunea că traducerea e limba naturală a Europei. Cred că e limba naturală a lumii de azi”, explică poetul sibian.

Întrebat dacă se poate trăi din poezie în România, Vancu a răspuns că nu se poate trăi nicăieri în lume din poezie. El crede, totuși, că scriitorii din Occident au mai multe posibilități pentru creație. „Absolut toți poeții pe care îi știu din toate culturile au diverse meserii, joburi, profesii. Ce au în plus alte țării, mai ales cele din Europa Occidentală sau SUA, au un sistem de rezidență, de burse, granturi prin care susțin scriitorii: o lună, două luni, șase luni sunt chemați în diverse locuri unde li se asigură confortul necesar pentru scris și sunt și plătiți pentru asta. Dar cine se apucă de scris, de literatură în general, nu se apucă pentru a face din asta o carieră în sensul clasic al cuvântului; știe că va trebui să investească timp în afara unei profesii, știe că va trebui să investească weekenduri, concedii, vacanțe etc., pentru a produce obiecte din cuvinte”, explică Vancu.

Totdată, acesta crede că are de câștigat literatura română, care trăiește celemai bune vremuri ale ei. „Trăim într-o epocă foarte bună pentru literatura română, niciodată nu s-a tradus mai mult din literatura română ca astăzi; niciodată nu a fost mai exportabilă literatura română ca astăzi; poți să circuli prin lume, poți să captezi mult mai mult din frumusețea lumii. Ca poet, ca scriitor poți să te plimbi prin lume, să interacționezi cu diverși oameni și asta e ceea ce contează”, a concluzionat Radu Vancu la Radio România Actualități.

Interviul îl puteți urmări mai jos:

„Kaddish” are 84 de pagini și costă 30 de lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Ion Surdu

Redactor