Luni,
27.10.2025
Cer Senin
Acum
9°C

Un român stabilit în Germania, șocat din prețurile dintr-un supermarket din Sibiu: Brânza cârnații și carnea sunt mai scumpe aici

Un român stabilit în Germania, șocat din prețurile dintr-un supermarket din Sibiu: Brânza cârnații și carnea sunt mai scumpe aici

Un german care și-a petrecut sărbătorile în România a rămas surprins de prețurile dintr-un supermarket aflat în Sibiu susținând că sunt mai mari decât cele din Germania, relatează Adevărul.

El a intrat într-un magazin din același lanț pe care îl frecventează și în Germania și se întreabă cum reușesc românii să-și achiziționeze alimentele, în condițiile în care dau mai mult pe mâncare, dar au salarii mai mici decât germanii.

„Am intrat în magazin la Sibiu, să facem niște cumpărături și pentru noi, că tot am reușit în sfârșit să petrec sărbătorile acasă, în țară, dar avem în plan să le luăm cele necesare și părinților. Aici trebuie să spun și că nu am mai reușit să ajung în țară de dinainte de pandemie, iar ce am găsit acum în magazine nu m-a surprins, m-a șocat de-a binelea”, a spus el.

Românul cu cetățenie germană susține că prețurile s-au dublat sau chiar triplat față de ultima dată când a fost în România, acum patru ani.

„S-au scumpit toate și în Germania, după pandemie și după război, dar ce am văzut în România... Sincer, ieșea scandal dacă făceau asta la noi, în Germania, să pună chiar asemenea prețuri... Exagerez poate, dar ieșea revoluție, oamenii nu răbdau! Văd că laptele pe care îl dau mamele copiilor costă mai mult în România, brânza la fel, e mai scumpă în România, dar și cârnații și carnea și majoritatea derivatelor. Am văzut că situația e cam la fel și când e vorba de  deodorante sau detergenți. Inuman! Din ce bani își face cumpărăturile românul plătit cu salariul minim pe economie când sunt asemenea prețuri? Înțeleg că magazinul se adaptează în funcție de cerere și ofertă și pune ce prețuri consideră de cuviință, e dreptul lor, dar totuși...”, a adăugat el.

În schimb, în România salariile sunt indiscutabil mult mai mici decât cele din România. În Germania, în 2024, salariul minim național garantat prin lege este de 12,41 euro pe oră, conform Ministerului Muncii din această țară, iar din 2025 va crește la 12,82 euro. Salariul minim este acum 1.621 euro, în Germania.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Unsibian

Acum 1 an

"...la noi in Germania..." Auzi la ajunsul ăsta cu cetățenie.
Raspunde

Pastor marginas

Acum 1 an

Deci, este vorba despre "Un român stabilit în Germania" sau "Un german care și-a petrecut sărbătorile în România"? Asta asa ca si consecventa. Iar legat de descoperirea sasului sau neamtului sau romano-germanului sau ce o fi el: asta era deja stiut de catre oricine si-a facut vreodata bugetul si socotelile pentru cumparaturi si a avut ocazia sa cumpere si "de afara" de la aceleasi magazine ca si din tara. Si nu cred ca suntem putini care am cumparat de la lidl si kaufland atat din germania cat si din romania. Pentru cine nu stie despre ce vorbim: da, gram per gram, in medie, preturile la magazinele mentionate anterior sunt mai mici la ei decat la noi. Nu cu mult dar se aduna...si daca mai socotim si puterea de cumparare sau valoarea monedei de schimb (eur vs lei) incet incet incepi sa te intrebi de ce nu iesim in strada pentru aceasta diferenta? Bine ca ies fermierii semi-interlopi cu tractoarele :)
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Pai daca pornesti, de exemplu, de la anul 2010, inflatia a fost in fiecare an dubla in Romania fata de Germania. Asa ca normal ca i-am ajuns din urma la preturi.
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Intodeauna unde crima organizata statala talhareste si jefuieste populatia, salariile sunt mai mici si preturile mai mari decat in statele de drept. https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/dacia-duster-este-mai-scumpa-in-romania-decat-in-1963596.html
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

Astea sa i le spuna lui Ciolacu!
Raspunde

Papa di Gio

Acum 1 an

La noi și dacă s ar scumpi carburanții la 10 ron/l nu iasă nimeni în stradă...bani sunt destui din moment ce vezi la Mall destui cu cărucioare pline de abia le trag după ei.iar cei mai săraci și pensionarii sunt toată ziua la vânătoare de ,,oferte",marfă ieftină,ca pe vremea lu'nea nicu tacâmuri de pui etc.și atunci ne mirăm că ne pricopsim cu tot felul de boli. Într un lanț de magazine autohton parizerul este mai scump decât șunca de Praga??!!!!
Raspunde

???

Acum 1 an

Bine că au ieșit acum 7 ani, pe ger, împotriva lui Dragnea. Bine i-au manipulat profesioniștii!
Raspunde

Eu

Acum 1 an

Articole top!!! National.... Ffff trist ce se întâmplă
Raspunde

DoiSibian

Acum 1 an

"dacă făceau asta la noi, în Germania" așa grăiește un român ajuns...
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

toata lumea stie asta, nu-i nimic socant.....e anormal
Raspunde

Bambolero

Acum 1 an

Sasu nu știe că avem ciorapu care dă 20% mărire oricui iese-n stradă și 13% la pensionari, nu ca psd-istul (mă rog, sdp-istul) lui de Scholz.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus