Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Instrumentiștii Filarmonicii Sibiu au venit la ședința CJ, dar nu au fost ascultați. Cîmpean a părăsit sala: „Pe acest subiect, în sala CJ nu vor mai fi purtate discuții”

Instrumentiștii Filarmonicii Sibiu au venit la ședința CJ, dar nu au fost ascultați. Cîmpean a părăsit sala: „Pe acest subiect, în sala CJ nu vor mai fi purtate discuții”

Instrumentiștii Filarmonicii Sibiu au venit la ședința de azi a Consiliului Județean pentru a atrage atenția, din nou, asupra problemelor din cadrul instituției, dar și motivați de recenta demitere a unui coleg. Numai că prezența lor la ședința forului județean nu s-a soldat cu vreun rezultat, pentru că nu au fost ascultați.

După finalizarea procedurii de vot a proiectelor de pe ordinea de zi, primul care a cerut ca reprezentanții Filarmonicii să explice prezențalor la ședință a fost consilierul Paul Porr. „Vrem să știm dacă s-a avansat în problema contractului colectiv de muncă, de când s-a dus un jurist de la noi să medieze discuțiile. Până acum, nu a putut fi semnat contractul, pentru că managerul consideră că legea e de partea domniei sale, iar sindicatul – că e de partea lor. Or, eu nu cred că există două legi care se bat fix la Filarmonica Sibiu. Am propus anul trecut ca pentru semnarea contractului să fie delegat un jurist de la CJ și să rezolve problema. Dl manager a susținut că în aceste condiții în 3 zile poate fi semnat; eu am fost mai sceptic și am propus ca măcar în 2 luni. Dvs. ați spus că se poate întâmpla în prima decadă a lunii decembrie. Suntem la sfârșitul lunii ianuarie. Întrebarea e dacă a fost delegatun jurst din cadrul CJ și dacă e vreun rezultat?”.

Potrivit Danielei Cîmpean, președinta CJ Sibiu, a fost desemnat un jurist pentru această problemă, dar că acesta nu poate să rezolve și să medieze conflictul de la Filarmonică. „Legislația e clară, imperativă și expresă – CJ nu are dreptul să intervină pentru nicio instituie. Acel jurist a asistat doar la dezbaterile și negocierile dintre cele două părți și a fost acolo pentru a-și expune părerea care nu are nicio influență. Negocierea e între două părți – manager și sindicat, legislația e clară (...) Legiuitorul nu prevede ca această negociere să se încheie cu semnarea. Sunt multe instituții care funcționează fără un contract colectiv de muncă.

Negocierea, dacă nu se finalizează între cele două părți, aceștia au posibilitatea să apeleze la serviciile ITM, care trimite un angajat dintr-o altă localitate pentru a-i ajuta să facă această conciliere. S-a întâmplat acest lucru, au fost din Mediaș, însă nu s-a finalizat nici de această dată cu semnarea unui contract.

Următorul pas ar fi medierea: care se face de către un mediator calificat, autorizat. Nu poate fi nici președintele CJ, nici altcineva. La comisia de dialog social, de la Prefectură, sindicatul a refuzat să parcurgă și această etapă. Au precizat că nu vor mediere și că vor intra direct în grevă.

Trebuie să știm foarte bine ce obligații și ce atribuții avem (...) Chiar mi-am dorit ca acest conflict, care aduce o imagine negativă Sibiului, să fie finalizat. Dar o negociere se poate finaliza la momentul în care există dorință din partea tuturor părților implicate”, a răspuns Cîmpean.

În acest timp, reprezentanții sindicatului doreau să intervină, fiind vizibil că au mai multe replici de oferit.

Consilierul PSD, Laura Barac, a insistat și ea ca sindicaliștii să vorbească, dar degeaba.

„Eu și colegii am alocat mult timp pentru a discutat atât cu sindicatul, cât și cu conducerea tocmai pentru a avea o imagine clară și fidelă; am format un punct de vedere, l-am expus și noi, dar până când nu apar chestiuni relevante care să poată să schimbe imaginea pe care o avem formată și care să se desfășoare într-un cadru legal (...) 

Însă, într-o democrație, fiecare are dreptul să protesteze și să poarte discuții chiar dacă știe că acelea pur și simplu nu vor avea nicio finalitate.

Așadar, pe acest subiect, în sala CJ nu vor mai fi purtate discuții. Aveți libertatea de a discuta cu cine vreți, de a vă informa, de a veni și la noi, dacă sunt găsite soluții, însă la acțiuni abuzive și solicitări nelegale n-o să dau curs, pentru că sunt o persoană care respectă legea, indiferent de supărări. Legea e pentru toți. Dreptul nostru se termină acolo unde începe dreptul altcuiva.

Ei au dreptul să protesteze, dar eu am obligația să respect legea”, a replicat președinta CJ Sibiu. După intervenția sa, Cîmpean a declarat ședința închisă și a părăsit sala în nedumerirea celorlalți consilieri și în huiduielile sindicaliștilor.

Liderul Sindicatului din cadrul Filarmonicii Sibiu, Monica Florescu, a declarat pentru Turnul Sfatului că instrumentiștii vor continua protestele zilnice din fața sediului CJ.

Urmăriți subiectul de la minutul 45.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

26 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marian Budrala

Acum 3 luni

Foarte bine le-a facut. Totul este regizat de sindicat
Raspunde

George Ion

Acum 3 luni

Marian Budrala este user-ul sapatamanii folosit de Lupes in incercarea de a discredita protestul celor nedreptatiti. Voturile primite reflecta cat de mult tine aburealea postacilor lui Lupes.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marian Budrala

Acum 3 luni

Pentru o informare corecta, va transmit ca nici nu il cunosc pe numitul Lupes. Imi dau cu parerea doar la ce citesc in presa. Pun pariu ca si daca pleaca Lupes si vine alt manager care va pune la treaba, tot asa o sa procedeze sindicatul, ca na, nu mai au timp de afacerile lor si sa se duca sa presteze pentru alte filarmonici.
Raspunde

George Ion

Acum 3 luni

Si ce argumente ai la afirmația ca regia apartine sindicatilu?
Raspunde

Pol-Pot

Acum 3 luni

MARIAN BUDRALA Daca comentezi numai la articolele ce-i submineaza imaginea lui Lupes, clar esti in cercul lui. *****. Asteptam sa apari reincarnat- te vom recunoaște *****. (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios)

Raspunde

@Marian Budrala

Acum 3 luni

Pai daca nu-l cunosti pe Lupes si-ti dai cu parerea din ce ai citit prin presa si ai ajuns la concluzia ca Lupes are dreptate, inseamna ca nu esti in stare sa tragi o concluzie corecta dintr-o situatie simpla, deci ai o problema. Sa tot repeti placa ca e bun manager pentru ca "ii pune la munca" este jenant. Nu asta inseamna un bun manager, orice om isi face treaba, nu trebuie sa vina managerul sa dea cu biciul, ca nu mai suntem in comunism. Nu asta e rolul unui manager de institutie. Un manager trebuie sa asigure buna functionare a institutiei si eliminarea oricaror probleme care ar contribui la nefunctionalitatea ei. Exact ce acest manager nu stie sa faca. Cand Chiriac nu i-a dat nota de trecere la o evaluare anuala, au sarit toti la gatul lui sa-si schimbe nota. Altfel era demis de mult si acum era liniste
Raspunde

Georgel

Acum 3 luni

Nu e vorba de demisie, ci de concedierea abuziva a unui coleg.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ana Maria

Acum 3 luni

Felicitari presedintei Consiliului Județean ca nu a dat curs unui circ josnic organizat și mediat de un infatuat ca Porr și de o iubitoare de circ nefundamentat ca Barac. Păcat ca dl Echert intră în mocirla lor, el chiar e un om deștept. Cântăcioșii nu prea știu ce si de ce vor, legal, dar vor demisia managerului. Dacă nu ar fi asa comici m-ar apuca plânsul. Felicitări și managerului de la Filarminica de stat. Sunt plătiți sa repete și sa cânte, apoi sa repete și sa cânte la sediu nu în plapumiaorare acasă.
Raspunde

Sibian

Acum 3 luni

Cucoana esti asa plina de venin impotriva muzicienilor de la Filarmonica Sibiu si ai comentat la fiecare articol cu acest subiect ridicandu-l in slavi pe director incat sunt 100% sigur ca te cheama Lupes Cristian. Asa ca despre ce sa mai vorbim. Cam trist sa te lauzi singur. PS: poate acum pricepi desi ma indoiesc: protestul nu are nicio legatura cu banii si munca , ci cu propriul tau comportament dezaxat, cu grave derapaje in relatiile profesionale si umane.
Raspunde

George Ion

Acum 3 luni

Ana Maria ne impartaseste gandurile managerului Lupes. Fie direct ori prin mandatati. A ratat oportunitate de a-si arata caracterul josnic in sala reginei dar nu a ezitat sa arunce cu laturi aici.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gigione

Acum 3 luni

Sunt invatati cu merge si asa! Adevarati “profesionisti” ! Ma intreb cum repeta dn cu harpa sau cei cu tuba in casa lor?! Mare mixerie!
Raspunde

Nicu

Acum 2 luni

Comentariul tau e mai mult decat paralel! Stai jos, 2!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

UnPSDist mandru

Acum 3 luni

sunteti penibili , ati facut de ras breasla asta, va merge buhul peste tot ! Si toate aste pentru ce, ca un om serios v-a cerut sa fiti rigurosi si sa respectati programul de lucru! Nu v-a luat din bani nu v-a cerut sa lucrati in plus ! Rusine!
Raspunde

Adhit LeRolf

Acum 3 luni

Cu deloc mărunta corectură că e vorba de demiterea abuzivă în urma unei "cercetări disciplinare" a unui coleg, nu demisie. Omul nu a plecat că a vrut el. A plecat dat afară!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marian Budrala

Acum 3 luni

In ce calitate iti dai cu parerea si spui ca cercetarea disciplinara este abuziva? Asta o sa stabileasca instanta de judecata, daca este cazul.
Raspunde

Sibian

Acum 3 luni

Vai dar ce sensibil esti pentru unul care nu-l cunoaste personal pe Lupes, doar din ce citesti in presa si in acelasi timp foarte informat de urmatorul pas in ceea ce priveste cercetarea disciplinara. Sigur te-ai uitat in buletin si nu te cheama Lupes? Eu ma indoiesc avand in vedere toate comentariile facute la toate articolele provind Filarmonica
Raspunde

Claudiu

Acum 3 luni

De ce ? Simplu: pentru că poate. "Ciocu' mic că acum eu sunt la putere" Așa, la nivelul asta de dispreț față de cetățeni și un întreg consiliu județean (mai mult sau mai puțin obedient în funcție de cumetriile de moment) ajunge un funcționar public, după două mandate. Încununate de succese interminabile. Și atunci ne mai mirăm de ce se întâmplă la nivelul Bucureștiului? Întrebările fără răspuns, ultima găselniță politică
Raspunde

Pol-Pot

Acum 3 luni

De ce sa nu-i ignore pe angajatii filarmonicii? Cotizeaza ei la partid? Directorul Lupes cotizează, parerea lui contează!
Raspunde

O sibianca

Acum 3 luni

Respectând legea, oare cine îl poate demite pe manager? Dumnezeu? Că văd că CJ care l-am angajat nu poate și nici prea interesat nu e. Doamna Ana Maria sunteți foarte vehementa împotriva acestor oameni. Mă întreb dacă nu faceți și dumneavoastră parte din "familia" managerului că prea dați în ei. Daca ei sunt "cantaciosi" , dumneata ești o mahalagioaică de 2 bani . Putina reținere că v-a căzut demnitatea pe jos!
Raspunde

Romulus

Acum 3 luni

Sesizați instituțiile statului cu drept de control asupra neregulilor semnalate
Raspunde

Anton

Acum 2 luni

S-au sesizat institutiile competente. Problema e ca sunt mana in mana. Mafie si coruptie in spatele usilor inchise. Problema asta e cam la toate institutiile statului. Sunt f multi bani la mijloc pe care vor sa puna mana . Oamenii de rand, angajatii de rand cad victime acestor infractori care fac ce vor cu ei pt simplul fapt ca puterea e la ei. Sunt calcati in picioare, hartuiti, santajati, amenintati. Daca unul se ridica si spune ceva, i se inventeza frumos un dosar disciplinar si la final il concediaza. Omul da in judecata ai castiga pt ca e clar abuz de putere. Dar postacii care-si dau cu parerea sunt prea prosti sa inteleaga treaba asta. Prosti sunt si prosti vor muri!
Raspunde

Sibian

Acum 3 luni

Stimata doamna, dar cand l-ai pus pe post pe acest individ printr-o caricatura de concurs pe care l-ai repetat pana l-a castigat Lupes, e legal? Dar cand l-ai dat jos pe directorul de la Biblioteca Astra, fara un motiv intemeiat, pentru ca trebuia sa-l pui pe Pop in loc, a fost legal? Ca dai contracte la firma cu care tu faci afaceri personale, e legal? Cred ca si tu ar trebui sa-ti dai demisia, nu doar Lupes
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Astrid

Acum 3 luni

Eu chiar nu inteleg de ce mai stau acesti instrumentisti angajati la Filarmonica? De ce nu-si dau demisia? Sau poate nu fac fata in alta parte? Cand s-au apucat de studiat un instrument, oare s-au gandit ca telul lor este sa fie angajati la Filarmonica Sibiu?
Raspunde

George Ion

Acum 3 luni

Nici eu nu inteleg cand Lupes a terminat fizica-chimie la seral a avut telul sa ajungă manager la Filarmonica Sibiu? Daca nu reuseste sa subjuge pentoti angajatii, ce nu-si da Lupes demisia?
Raspunde

Victoria

Acum 3 luni

Oare ce are madam Cîmpean de câștigat din toată ținerea asta în poală, a lupeșului? Hmm
Raspunde

Sibianul

Acum 3 luni

Barac să vorbească atunci când NU va mai avea contracte cu primăriile PSD! OKAY? Mahala pe față pe banii primăriilor psd!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus