Miercuri,
19.11.2025
Innorat
Acum
1°C

Suporterii nu pot intra cu mașinile în parcarea noului Stadion Municipal, în ziua meciului. Detaliul pe care nimeni nu l-a spus oficial până acum

Suporterii nu pot intra cu mașinile în parcarea noului Stadion Municipal, în ziua meciului. Detaliul pe care nimeni nu l-a spus oficial până acum

La fiecare meci de fotbal pe noul Stadion Municipal atât clubul gazdă - organizator al evenimentului sportiv (AFC Hermannstadt, CS Șelimbăr, U Cluj sau Federația Română de Fotbal), cât și Primăria Sibiu, invită sibienii să asiste în număr cât mai mare și să-și susțină din tribune echipa favorită. De fiecare dată municipalitatea reamintește că Tursib suplimentează numărul autobuzelor în zonă, astfel încât sibienii să poată merge la stadion fără mașină. Ce au omis cu toții să spună clar, în mod oficial, este că suporterii practic nu au voie să parcheze în parcarea stadionului cel nou din motive de securitate. Pur și simplu așa a fost conceput stadionul și aceasta este legislația în domeniu.

Zilele trecute, la meciul dintre AFC Hermannstadt și FC Botoșani, un sibian a încercat să parcheze în parcarea de sub peluză. Cea dinspre Școala de Înot, pe înțelesul tuturor. De la pază i s-a transmis că nu este permis, deși se puteau vedea cu ochiul liber multe locuri de parcare goale. Mai mult decât atât, organizatorii i-ar fi spus bărbatului că: “Doar anumite categorii de oameni pot intra la evenimentele sportive.”

Deranjat de lipsa de informații clare, cel pățit a postat pe o rețea socială câteva imagini cu parcarea și răspunsul primit de la agentul de pază, atrăgând atenția și altor suporteri pățiți. Cazul nu este unic. Dimpotrivă, oamenii nu înțeleg care sunt categoriile care pot intra și de ce există această segregare?

Reporterul Turnul Sfatului a preluat mesajul și l-a transmis reprezentanților Primăriei Sibiu, întrebând de ce doar anumiți oameni pot parca și în baza căror criterii? Oficialii primăriei au transmis cititorilor Turnul Sfatului că există o legislație în domeniu, că măsurile sunt luate pentru siguranța participanților la eveniment și că responsabilitatea aparține în exclusivitate organizatorilor. În rest, în afara momentelor când stadionul este închiriat, parcarea este liberă oricui.

Ce spune primăria

”Pentru desfășurarea meciurilor pe Stadionul Municipal Sibiu, conform Regulamentului, clubul sportiv organizator închiriază obiectivul. În acest context, gestionarea accesului în Stadion și în spațiile conexe acestuia este responsabilitatea organizatorilor și a forțelor de ordine angrenate.

De asemenea, conform Legii nr. 4/2008, aceștia au obligația de a asigura protecția și siguranța spectatorilor, sportivilor și oficialilor și de a lua măsuri pentru prevenirea și înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/ defluire și în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul și după terminarea evenimentului. Acesta este și cazul meciului de duminică, 28 ianuarie.

Precizăm că în afara zilelor în care au loc meciuri, parcările Stadionului Municipal sunt gestionate de Serviciul de Administrare a Bazelor Sportive și sunt la dispoziția liberă a publicului, fără restricții, taxa pentru primele 2 ore fiind de 2 lei/h, iar pentru următoarele ore de 3 lei/h”, se precizează în răspunsul municipalității.

Organizator la meciul de duminică a fost AFC Hermannstadt. Contactați de reporterul Turnul Sfatului, reprezentanții echipei au explicat că nu există criterii arbitrare pentru cine poate parca și cine nu sub stadion, ci doar reguli impuse de legislația în domeniu, clubul fiind partener în organizarea meciurilor cu Inspectoratul Județean de Jandarmi.

Ce spune expertul

Cel care a lămurit situația este Valentin Bisericescu, responsabil de ordine și siguranță la cluburile FC Hermannstadt și CSU Sibiu, dar și la foarte multe alte evenimente publice din Sibiu. El s-a ocupat de siguranța publică și la meciul de duminică.

”Orice eveniment sportiv se organizează având ca bază Legea 4/2008. În articolul 2 scrie că organizatorii competițiilor și jocurilor sportive și forțele de ordine angrenate au obligația de a asigura protecția și siguranța spectatorilor și de a lua măsuri pentru prevenirea și înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire și defluire, în interiorul sau exteriorul arenelor sportive, în timpul și după eveniment. La omologarea stadionului, în prima fază, stadionul din Sibiu a fost omologat cu 200 de locuri de parcare. Altfel nu primea omologare și nu se putea juca în prima ligă sau federația nu putea organiza meciuri internaționale la Sibiu. Când se închiriază stadionul de către organizator, el se închiriază cu tot cu parcare.

În momentul în care închiriezi arena sportivă, tu ca și organizator, coordonat direct de către Jandarmerie, trebuie să iei niște măsuri. Ce înseamnă asta? Dacă vă uitați, noi în fiecare zi când este programat un meci, în zona de est și de sud punem niște garduri de protecție pentru a proteja accesul autocarelor echipelor și pentru televiziuni, care vin cu caruri de transmisie live. Parcările principale au un regim special. De ce? Pentru că ele intră una sub tribuna oficială și cealaltă sub peluză, motiv pentru care prezintă un grad de risc foarte ridicat. Pe cea de sub peluză o tratăm puțin mai relaxat pentru că acolo este și un fel de promenadă a publicului. După mine, pe lege, și aceea ar trebui blocată complet, așa cum se face la stadioanele mari. Noi nu o blocăm pentru că nu prea mai ai pe unde altundeva să circuli.

La fiecare partidă se face un control antitero amănunțit cu cinci ore înainte. Colegii noștri de la Poliție, de la Operațiuni Speciale, vin de la Alba cu aproximativ șase ore înainte și verifică în detaliu fiecare colțișor al stadionului, de la parcări până la vestiare, spații de depozitare, zone de acces. Tot. Noi, agenții de ordine, intrăm cu trei ore înainte de meci pentru că toate controalele acestea se concretizează cu un proces verbal pe care eu și Jandarmeria îl semnăm și ni-l asumăm. Adică, din acel moment, orice există material pirotehnic, bombe, orice contravine legii, noi suntem responsabili”, a explicat Valentin Bisericescu.

Categoriile speciale

Mai departe, oricine intră pe stadion trebuie controlat cu maximă atenție. Atât că are acces în tribune sau în parcare. Prin urmare, în parcările stadionului este permis accesul personalului auxiliar, al forțelor de ordine, al Jandarmeriei, Poliției Locale, Poliției, agenți de pază, al reprezentanților primăriei, oamenilor de la curățenie, Salvare, persoanelor cu handicap, cei de la întreținerea stadionului și alții asemenea. Sunt foarte multe persoane angrenate în organizarea unui eveniment care scapă atenției, la prima vedere. Spre exemplu, există personal tehnic pentru sistemul de energie electrică și instalațiile edilitare, astfel încât cea mai mică problemă care apare, dacă apare, să fie soluționată rapid, fără ca echipa gazdă să riște să piardă meciul la masa verde sau spectatorii să aibă de suferit. Și cum numărul total al locurilor de parcare este mic la Sibiu, coroborat cu limitările date de legislația în domeniul securității publice pentru că parcarea este sub tribună și peluză, suporterii nu prea mai au loc. Practic, acestea sunt categoriile speciale de oameni invocate de pază în discuția de duminică cu cetățeanul care a vrut să parcheze sub peluză.

Cele descrise mai sus au loc în cazul partidelor considerate cu risc scăzut, cum a fost cea cu FC Botoșani. În cazul derby-urilor sau al meciurilor cu risc ridicat, inclusiv categoriile descrise mai sus, nu mai au voie să parcheze sub stadion, ci cu aprobarea Consiliului Județean este folosită parcarea de la Sala Transilvania, toată lumea fiind mutată peste drum.

”Cam acesta este algoritmul pe care îl aplicăm, pornind de la legislația în domeniu și răspunderea pe care o avem. Într-adevăr, aproape la fiecare meci există persoane nemulțumite că nu pot parca, dar asta nu pentru că nu vrem noi să-i lăsam, ci pentru că asta impune legea. Cu toții vrem să asistăm la un eveniment care se desfășoară în condiții bune”, concluzionează specialistul în siguranță.

Mai mult decât atât, conform Legii 4/2008, la unele meciuri pe stadionul municipal din Sibiu forțele de ordine ar putea să închidă complet accesul pe trotuarele și străzile adiacente. Adică, în funcție de fiecare caz în parte, Școala de Înot și strada Octavian Goga ar trebui închise temporar, pentru afluire și defluire. Ceea ce blochează accesul către parcările stadionului.

Concluzie

La meciurile de fotbal, în general, nu doar la Sibiu, nu mergem cu mașina. Sau dacă mergem nu căutăm să parcăm cât mai aproape, dacă se poate chiar în stadion. Când are loc un meci la Sibiu clubul organizator face apel la public să vină în număr cât mai mare să-și susțină echipa favorită. Dar nimeni niciodată nu le spune să nu vină cu mașina pentru că accesul în parcarea stadionului nu este posibil. Primăria informează des că Tursib suplimentează cursele către zona stadionului, dar nu le spune oamenilor că motivul ține și de faptul că nu au acces în parcarea stadionului.

De asemenea, mulți suporteri au invocat argumentul că în străinătate cele mai multe stadioane au parcări generoase în apropiere și acolo nu există interdicții similare. Dincolo de unele nuanțe, legislația în domeniu este în mare parte asemănătoare, principala diferență fiind că la Sibiu parcările ”mari” se află chiar sub tribuna oficială și sub o peluză, riscul fiind astfel mult mai ridicat să se petreacă un eveniment nedorit.

Primăria, despre rețeaua auto subterană anunțată de Cîmpean la stadion: e în stadiu conceptual

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

18 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Audi A8 6.0 W12

Acum 1 an

Se uita si paznicii la om, foarte bine ca nu ii lasa sa intre cu Logan din 2006, cu coaja de Spring sau trotinete ca hipsterii curcubei care o ard cu Slava si veganism, de le pute tot ce e romanesc si urla toata ziua pe net ca toata lumea ii detesta. Felicitari primariei!
Raspunde

Canaris

Acum 1 an

Clar și pe înțelesul tuturor.... Nu intra oricine în parcarea de sub tribune pentru ca poate întra cu bombe... Logic sa fie un grad crescut de securitate... Pe jos ca este mai frumos...
Raspunde

Luca

Acum 1 an

Concluzia : trebuia sa fie construit in afara orasului !
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

Concluzie. Fiind în centru e accesibil oricui cu autobuzul sau pe jos și nu se folosesc mașini pe drumul dus-întors. Avantaj toți.

Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Adica pe bani mai multi. Pentru ca ar fi trebuit cheltuiti bani si pentru terenul pe care sa se construiasca stadionul nou si pentru refacerea celui vechi, ca nu putea fi lasat in starea in care era, chiar daca se construia un stadion nou in alta parte. Se poate face parcare in locul salii Transilvania, cand se va construi sala noua pe camp , in zona prelungirii Mihai Viteazu.
Raspunde

Petre

Acum 1 an

Concluzia este ca nu orice drum presupune deplasarea cu autovehiculul personal. Si daca ar fi fost stadionul amplasat in afara orasului v-ati fi plans ca drumul e prea lung, ca e trafic, ca drumul de acces nu e dimensionat conform capacitatii necesare, care de altfel ar fi fost OCAZIONALA. Ati fi fost blocat in trafic inainte si dupa meci, pentru ca toata lumea, cei aprox 20.000 spectatori ar fi facut acelasi lucru ca si Dvs. Nu exista solutie ideala de amplasare a dotari de acest gen care aduna pentru o perioada scurta de timp foarte multi utilizatori, fiecare optiune vine cu avantaje si dezavantaje. In cazul stadionului din Sibiu sau spre exemplu in cazul celui din Cluj, amplasat si el langa parc si alte infrastructuri sportive, optiunea clara de acces pentru spectatori este transportul in comun.
Raspunde

Radu

Acum 1 an

offtopic față de discuția cu parcările... De acord că trebuia afară, pentru că nu îmi convine treaba asta "Mai mult decât atât, conform Legii 4/2008, la unele meciuri pe stadionul municipal din Sibiu forțele de ordine ar putea să închidă complet accesul pe trotuarele și străzile adiacente. Adică, în funcție de fiecare caz în parte, Școala de Înot și strada Octavian Goga ar trebui închise temporar, pentru afluire și defluire." Au fost "meseriași" de tot că au păstrat stadionul aici, iar Transilvaniei - Rennes - Școala de înot era deja rută omologată cu sensuri unice pentru tranzit oraș din zona industrială vest spre cartier dormitor
Raspunde

Luca

Acum 1 an

... plus ca legea interzice vanzarea de bauturi alcoolice in jurul stadioanelor in ziua evenimentelor sportive ! Dar cine sa aplice legea ? Politistii locali sunt ocupati ... f ocupati !
Raspunde

Kokos

Acum 1 an

Mai clar de atat nu se poate! Mai veniti si pe jos sau cu autobuzul , ca parca v-ati nascut toti in masini.

Raspunde

Adrian Antonie

Acum 1 an

Concluzia este alta, nu cea pe care ne-o aruncati noua in ochi: S-a construit un stadion cu parcari ce nu pot fi folosite in scopul pentru care au fost proiectate. Tipic romanesc pentru mintile inguste care isi declina responsabilitatea si o muta pe umerii "organizatorului", care organizator nu are nici o vina pentru lipsa de functionalitate a obiectivului inchiriat. Ramane cum am stabilit. Vom regla lucrurile in ziua in care vom merge la vot. Fara Delasarea Grava, Rusinoasa! (F.D.G.R)
Raspunde

Barosanu

Acum 1 an

Dragă Șoșo, ești liber să reglezi ce vrei în ziua votului, dar în restul zilelor ar fi bine să-ți pui neuronii la treabă. Parcarea funcționează, poți parca acolo oricând, numai în zi de meci parchezi în altă parte dacă nu te poți despărți de mașină. Motivația e clară și explicată în detaliu mai sus (surprinzător pentru un articol TS).
Raspunde

Scufitza Galbină

Acum 1 an

Multe lucrări publice se fac in oraș pe banii comunitați si apoi beneficiaza de ele doar vei ce seconsideră elita !! Galbenii , unii roșii , alți cu multeoi pe persoana fizică, si mai nou si aia in camuflaj. Cei cu ochii albaștrii sint si ei acolo!! Dar unul din cei enumerați mai sus nu ar face ceva pentru comunitate , doar comunitatea sa faca pentru ei.
Raspunde

Newman

Acum 1 an

Puteau reduce cheltuielile la stadion daca nu mai faceau parcarea.Oricum cei care parcheaza sunt alesi pe spranceana si nu platesc.
Raspunde

Ionica

Acum 1 an

Numai de lene vii cu masina pana la stadion. Cam din orice colt al orasului ajungi pe jos in aproximativ 30 minute. Unii daca ar putea ar parca masina in tribune. Situatia este generala in tot orasul, unii prefera sa se invarta jumatate de ora sa gaseasca loc in buza targului decat sa lase masina parcata la 5 minute de mers pe jos.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Nu ai mai fost de mult pe jos din orice colt al orasului :))) ia incearca sa vii din Gusterita, Tineretului, capatul Turnisorului, vezi daca sunt doar 30 de minute. Dar da, pot lua autobuzul.
Raspunde

Hermannstädter

Acum 1 an

Nu de lene, de cocalar !
Raspunde

Relucu von Kaltabossen

Acum 1 an

La ce excedent financiar are Sibiul (din nou), primaria ar putea cumpara sau transfera sala Transilvania de la prapaditii de la CJ si sa o reabiliteze cumsecade, plus, sa faca o zona frumoasa, pietonala intre cele 2 arene. Mai mult, la suma excedentara pe care o are, primaria ar putea sa faca si noul spital municipal, ca judetean nu e cazul. Parca ii prefer pe prapaditii de la primarie fata de mega prapaditii din CJ.
Raspunde

Papa di Gio

Acum 1 an

Tipic românesc, la care și a adus puțin aportul și domnul președinte din zonă prin ,,România educată "
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus