Daniela Cîmpean, Adrian Bibu și Gheorghe Roman sunt numele liberalilor propuși de colegii lor din Sibiu să-i reprezinte la alegerile pentru Consiliul Județean și în cele două municipii. Biroul Permanent Județean al PNL a trimis săptămâna trecută la București lista cu principalii candidați de la locale.
Fără a avea niciun contracandidat intern, cei trei au fost validați la nivel județean și se așteaptă ca de la centru să fie confirmată candidatura lor. Astfel, Daniela Cîmpean va candida pentru un nou mandat la președinția Consiliului Județean Sibiu, Adrian Bibu va încerca încă o dată să câștige Primăria Sibiu, iar Gheorghe Roman să fie reconfirmat în fruntea executivului din Mediaș, spun surse politice pentru Turnul Sfatului.
Aceasta este de fapt echipa cu care liberalii s-au prezentat și la alegerile din urmă cu 4 ani. Una semi-câștigătoare, pentru că din cei trei doar Adrian Bibu nu și-a atins obiectivul. El a fost înfrânt la o diferență de aproximativ 5.600 de voturi de candidatul FDGR, Astrid Fodor. Cea care cel mai probabil că va candida din nou pentru această funcție.
Rezultatele alegerilor din 2020 la președinția Consiliului Județean, Primăria Sibiu și Primăria Mediaș:
Consiliul Județean Sibiu
Daniela Cîmpean (PNL) - 72.757 voturi / 46,88%
Bogdan Gheorghe Trif (PSD) - 24.218 voturi / 15,60%
Gabriel Tischer (FDGR) - 17.954 voturi / 11,57%
Adrian Echert (USR PLUS) - 15.919 voturi / 10,25%
Adela-Maria Muntean (PMP) - 9.395 voturi / 6,05%
Laurențiu Cosmin Balcu (ALDE) - 3.755 voturi / 2,41%
Petru Florea (Pro România) - 2.728 voturi / 1,75%
Primăria Sibiu
Astrid Cora Fodor (FDGR) - 20.425 voturi / 43,04%
Adrian – Cosmin Bibu (PNL) - 14.773 voturi / 31,13%
Raul Andrei Apostoiu (USR PLUS) - 4.862 voturi / 10,24%
Cătălin Dorian Nicolae Stanciu (PSD) - 3.769 voturi / 7,94%
Primăria Mediaș
Gheorghe Roman (PNL) - 10.561 voturi / 73,66%
Mihai – Ion Macaveiu (PSD) - 1.831 voturi / 12,77%
Sergiu Călin Crișan (USR PLUS) - 1.137 voturi / 7,93 %
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cine candideaza din sibiu la a , candidatii pnl de la alegerile , lista candidati locale 2024 , lista de candidati pnl , alegerile locale 2024 , alegeri
Vizualizari: 3189


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Turci
Acum 1 oră
Resi
Acum 1 oră
Resi
Acum 2 ore
Nustiu
Acum 2 ore
Pol-Pot