Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți cu reprezentanții autorităților locale din zonele rurale, cu ocazia Adunării Generale a Asociației Comunelor din România. Practic a fost o întrunire la care au participat primari din toată țara, ocazie cu care mulți edili au dorit să-și facă fotografii alături de premier.
Printre cei care au apărut în fotografii împreună cu liderul PSD se numără și o serie de primari liberali din județul Sibiu, cum este Valentin Ivan de la Sadu, Andreea Voicu de la Racovița sau Niculae Dancu din Păuca, unul dintre cei mai longevivi primari din țară.
”Întâlnirea a fost una utilă, au fost mai multe discuții cu toți primarii. În principiu s-a discutat despre noile posibilități de finanțare, despre deblocarea unor proiecte mai vechi și aici aș puncta proiectele prin Compania Națională de Investiții, care au avut o perioadă de stagnare în ultima vreme. Pe de altă parte nu putem spune că au fost proiecte concrete discutate, în special pentru Sadu mă refer aici, pentru că am fost acolo ca să reprezentăm interesele tuturor primarilor din România. Repet, discuțiile au fost la modul general”, a explicat pentru Turnul Sfatului Valentin Ivan.
”Cât privește fotografia cu domnul Ciolacu, în primul și în primul rând dumnealui este premierul României și reprezintă interesele tuturor românilor de aceea am și făcut cu toții poze”, a mai precizat primarul din Sadu.
Ideea unei întâlniri relaxate, cu poze drept amintiri, a fost subliniată și de Andreea Voicu.
”Din punctul meu de vedere evenimentul a fost unul util, au fost și multe discursuri, cum se fac ele de obicei. Nu pot să spun că s-a ajuns la final la niște concluzii clare. Am discutat despre unele proiecte naționale care au fost oarecum întârziate și s-a mai vorbit despre posibilitatea comasării alegerilor în luna mai, însă o decizie concretă nu a fost luată, după cum bine știți. În ceea ce privește proiectele prin CNI pot să spun ale noastre, în Racovița, sunt deja destul de avansate, de aceea nu ne afectează în mod special. În concluzie a fost un eveniment util, iar la final am făcut acele fotografii”, a spus primărița comunei Racovița.
La finalul evenimentului premierul Ciolacu a subliniat că una dintre prioritățile guvernării este descentralizarea deciziilor legate de proiectele cu finanțare externă și, în acest sens, organizarea unui sistem digital unic la nivel național în care primarii să-și poată încărca proiectele.
”Primăriile trebuie să-și poată continua șantierele de investiții și să poată accesa noi finanțări. Iar eu voi forța la maximum administrația centrală să descentralizăm deciziile legate de asemenea finanțări cât putem de mult. Totul cu semnătură digitală, evaluarea să fie transparentă și decizia luată cât mai rapid”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.
Referitor la absorbția fondurilor europene, premierul a punctat că, în exercițiul financiar 2014-2020, România a depășit 95% din banii alocați, adică aproape 23 de miliarde de euro.
La evenimentul organizat marți, din partea Guvernului, au mai participat viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul finanțelor, Marcel Boloș, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian Veștea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet și ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia Intotero.
Sursa foto: Guvernul României/Facebook Marcel Ciolacu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , PNL , liberali , intalnire , Marcel Ciolacu
Vizualizari: 2953
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 8 ore
John S
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Nustiu
Acum 10 ore
Leonard