Zece este nota pe care au obținut-o managerii instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Sibiu pentru activitatea pe care au avut-o în anul 2023.
Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra, Răzvan Pop, managerul Bibliotecii Județene Astra, Silvia Macrea, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul Junii Sibiu”, Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu și Alina Vintilă, cea care conduce Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”, au primit nota zece în urma evaluării raportului de activitate pentru anul 2023.
Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra, spune că anul 2023 a fost un an foarte bun, iar planurile pentru 2024 propun și îndreptarea atenției spre ceea ce înseamnă patrimoniu și conservare.
„2023 a fost un an foarte bun. Trendul consumatorilor de arte culturale din muzee este în creștere, iar 2024 îmi doresc să fie un an al restart-ului ca să spun așa sau al împrospătării acțiunilor și evenimentelor culturale, dar anul acesta în plus o să ne ocupăm mai mult de ceea ce înseamnă observarea patrimoniului. Avem și proiecte pentru restaurare, dar în același timp vrem să ne ocupăm de componenta de conservare a monumentelor din muzeu. Anul acesta ne vom concentra pe învelitori, pe ce înseamnă structurile caselor din muzeu, interioarele. În plus avem inaugurarea Casei Artelor care este un eveniment cu impact la nivel european pentru că suntem singura instituție muzeală din Europa care certifică competențele meșterilor din zona patrimoniului material”, a spus Ciprian Ștefan pentru Turnul Sfatului.
La Biblioteca Astra, planurile pentru anul 2024 au ca obiectiv principal îndreptarea atenției către publicul din comunitățile rurale.
„2023 a fost un an complicat datorită deselor modificări legislative care au îngreunat activitatea noastră, nu numai a noastră, a tuturor instituțiilor culturale din țară. Am găsit, împreună cu Consiliul Județean Sibiu, soluțiile necesare. Ne-am deschis și mai mult comunității. American Corner a devenit un adevărat hub cultural al comunității sibiene. De fapt Biblioteca, putem spune, că a fost un hub cultural real. Anul 2024 dorim a fi anul dezvoltării activității noastre în județul Sibiu. Deschiderea către micile comunități rurale dar și spre comunitățile urbane, altele decât cea sibiană, este scopul principal. Deja lucrăm la o serie de parteneriate, deja suntem prezenți în mai multe activități în diferite localități”, a spus Răzvan Pop.
Și pentru Şcoala Populară de Arte şi Meserii Ilie Micu anul 2023 a fost unul prosper, cu multe realizări.
„Când ești înconjurat de atâția elevi talentați, fiecare an școlar are frumusețea sa. Anul 2023 a fost un an cu multe realizări alături de echipa mea, de aceea, vreau să cred că un manager de nota 10 are o echipă de nota 10”, a spus și Alina Vintilă, cea care conduce Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”.
La Junii Sibiului, anul 2023 a fost tot de nota 10. Silvia Macrea spune că 2024 va fi special întrucât Junii Sibiului sărbătoresc 80 de ani de activitate neîntreruptă.
„Consider că rezultatele evaluării activității pe anul 2023 reflectă în mod obiectiv munca unei echipe frumoase, atât a compartimentului artistic, cât și a compartimentului administrativ. Cred că am reușit să ne îndeplinim toate obiectivele anterior stabilite, să răspundem tuturor provocărilor și să oferim publicului manifestări de calitate. Totodată, cred că am făcut un pas important și în misiunea noastră de conservare și promovare a patrimoniului cultural material și imaterial.Doresc să le mulțumesc tuturor angajaților CJCJPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, publicului și acelora care ne sunt alături la toate acțiunile și ne apreciază pozitiv. Anul 2024 este un an cu noi provocări pentru întregul colectiv, pentru că sărbătorim 80 de ani de activitate neîntreruptă a Junilor Sibiului. Pregătim surprize frumoase în cadrul manifestărilor organizate de instituția noastră, atât online cât și cu public, toate sub egida anului aniversar”, a concluzionat Silvia Macrea, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul- Junii Sibiu”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: manageri cultura sibiu , cultură sibiu , Razvan Pop , Ciprian Ştefan , Silvia Macrea , Cristian Lupeş , Alina Vintilă
Vizualizari: 4721
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Și eu lucrez in șlapi
Acum 14 ore
Emil
Acum 14 ore
Emil
Acum 14 ore
Eu