Luni,
16.06.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Economedia: Transgaz a cumpărat aproape 800 de telefoane mobile. Ciolacu urmează să aibă o discuție cu conducerea companiei

Economedia: Transgaz a cumpărat aproape 800 de telefoane mobile. Ciolacu urmează să aibă o discuție cu conducerea companiei

Premierul Marcel Ciolacu urmează să aibă o discuție cu reprezentanții Transgaz, după ce compania de stat tocmai a cumpărat aproape 800 de telefoane mobile, dintre care unele fiind iPhone-uri de ultimă generație, afirmă surse guvernamentale consultate de Economedia.

În noiembrie, monopolul transportului de gaz în România, Transgaz, a scos la licitație în SICAP un contract cu o valoare de 1,46 milioane lei pentru achiziția de 735 de telefoane mobile ce le sunt necesare angajaților pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Din aceste 735 de telefoane, se admite ca maxim 80 să fie iPhone-uri de ultima generație, al căror preț pe unitate trece lejer de 6.000 de lei, funcție de dotări. Livrarea terminalelor mobile se face în 18 luni.

Licitația a fost atribuită în data de 14 februarie către Dante International, compania din spatele retailerului eMAG. Valoarea contractului se ridică la 1.389.660 lei.

Transgaz, ca societate listată la bursă, a putut face această achiziție de telefoane mobile de mii de lei bucata pentru că nu este sub efectele „Ordonanței Austerității”, care cere ca entitățile de stat să nu poată cumpăra terminale mai scumpe de 500 de lei bucata.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus