Miercuri,
17.04.2024
Partial Noros
Acum
14°C

Un tânăr din Sibiu și-a deschis afacere cu 2.500 de lei: Readuce la viață încălțămintea veche. „Îmi place să văd ce rezultate ies din mâinile mele”

Un tânăr din Sibiu și-a deschis afacere cu 2.500 de lei: Readuce la viață încălțămintea veche. „Îmi place să văd ce rezultate ies din mâinile mele”

Mr. Revive este afacerea pe care Ștefan G., un tânăr de 24 de ani care locuiește în Sibiu, a deschis-o de mai bine de o lună. După cum îi spune și numele, prin ceea ce face, tânărul își propune să readucă la viață încălțămintea uzată cu ajutorul serviciilor de reîmprospătare și curățare.

Ștefan a petrecut o perioadă în Germania, iar când s-a întors în țară și-a dat seama că vrea să construiască ceva al lui, să pornească de la zero pe un drum care îl poate duce departe.

„Mi-am spus că trebuie să fac ceva. În timpul de nouă luni în care am fost plecat am lucrat, dar în același timp m-am dezvoltat foarte mult, citeam, ascultam podcasturi, adunam informații din mai multe domenii și încercam să leg conexiuni”, a spus acesta pentru Turnul Sfatului.

Cum a venit ideea de a deschide Mr. Revive

Inspirația pentru mica sa afacere i-a venit de la niște prieteni din București care oferă servicii de acest fel în capitală. Curios să afle mai multe despre cum se gestionează o astfel de afacere și ce produse se folosesc, Ștefan le-a cerut sprijinul și a cules informațiile care i-au fost necesare pentru a deschide Mr. Revive.

„Avem prieteni de familie din București care se ocupă cu acest tip de servicii. Mi-am dat seama  că mi-ar plăcea foarte mult să fac acest lucru. Îmi place procesul, mai ales când văd ce rezultate ies din mâinile mele. Este o satisfacție enormă când văd diferența, cum erau înainte și cum i-am făcut eu”, a mai povestit acesta.

Investiție de 2.500 de lei

În produsele pe care le-a cumpărat pentru curățarea și întreținerea încălțămintei, Ștefan a investit inițial 2.500 de lei, dar investiția este una constantă.

Timpul de curățare a unei perechi de încălțăminte durează în funcție de materialul acesteia și de dificultate.

„Depinde foarte mult de gradul de murdărie al încălțămintei. Poate dura între o oră și două ore. Dacă îmi aduci încălțămintea astăzi, mâine o vei avea curată. Am achiziționat un set de soluții speciale, soluții pentru talpă, soluții pentru piele întoarsă, soluții pentru material textil, pentru pete, perii, spatule. Îmi place procesul, dar iubesc rezultatul”, a mai spus acesta.

Planuri de dezvoltare pentru viitorul apropiat 

Deși este la început de drum, tânărul de 24 de ani are planuri mari pentru afacerea sa.

„Îmi doresc să-mi atrag clienții prin calitatea serviciilor pe care le ofer. Vreau să mă dezvolt cât de mult pot, dacă văd că o să meargă bine chiar mă gândesc departe, până la punctul de a înființa o franciză”, a concluzionat acesta.

Activitatea lui Ștefan o puteți urmări pe pagina de Instagram Mr. Revive, iar acesta poate fi contactat la numărul de telefon 0769 104 647.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Mihai

Acum 1 lună

Felicitări pentru idee, super tare!! Ai grija sa nu te ocheasca ANPC!!
Raspunde

Enciu

Acum 1 lună

Încălțăminte se și recondiționează sau doar se curata? Dacă-i vorba numai de curățare e pentru leneși.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus