Sâmbătă,
20.04.2024
Ceata
Acum
6°C

Restaurantul care funcționează neîntrerupt din 1927: dovada că meniurile-roman nu au devenit istorie

Restaurantul care funcționează neîntrerupt din 1927: dovada că meniurile-roman nu au devenit istorie

Nu am crezut niciodată în restaurantele al căror meniu se întinde pe zeci de pagini. Doar că după ce în ultimele săptămâni am încercat tot felul de „inovații culinare în peisajul sibian”, unde minimalismul părea ideea de bază, am găsit de cuviință să mă întorc la tradițional. Și am ales unul dintre restaurantele cele mai vechi ale orașului.

Pentru cei care nu și-au dat seama, este vorba de restaurantul Crama Sibiul Vechi, al cărui meniu numără nu mai puțin de 38 de pagini cu mâncăruri. Ca pe vremuri, adică: un meniu cu Gustări reci (de la pită cu unsoare, ceapă și slănină prăjită la salam de Sibiu ori brânză de burduf), Gustări calde (de la ficăței de pasăre la tigaie la balmoș), preparate vegetariene, ciorbe, afumături și tot felul de mâncăruri din pește, pui, porc, oaie sau vită.

Toate tradiționale și nu din orice zonă, ci doar din cea a Ardealului: practic, cam tot ceea ce-ți poți aminti din copilăria de pe la bunici găsești cu siguranță în meniul-roman.

Restaurantul a fost închis vreo două săptămâni la începutul acestui an, să își poată lua echipa concediu și să fie dată o zugrăveală nouă. Una cu același albastru pe care îl găsești și pe casele tradiționale din Muzeul Astra, unde poți zări și fețe de masă tot precum cele din restaurant: adică din pânză grunjoasă, dar care își menține albul fără pete.

La ora după-amiezii în care am coborât noi în subsolul care găzduiește restaurantul, doar două mese din cele vreo 12 erau libere: cea din spatele ușii și una pe la mijlocul cramei, de unde tocmai se ridicaseră două domnițe. Și lume mai venea încă. Cu o muzică populară foarte stinsă în surdină, înăuntru se puteau auzi vorbindu-se mai multe limbi, explicația fiind simplă: pe TripAdvisor, la categoria „restaurante tradiționale”, Crama Sibiul Vechi este pe primul loc.

Supă de găină cu tăiței la Crama Sibiul Vechi

În restaurant erau la ora aceea doi ospătari, ambii îmbrăcați ca dintotdeauna în portul popular. Ospătari cu vechime, care știu când să glumească și cum să-ți potolească eventuala nerăbdare. Altfel nu îmi pot explica cum de n-am avut nici cea mai mică urmă de pierdere a vremii chiar dacă supa de găină cu tăiței mi-a fost adusă la vreo 30 de minute de la comandă (poate și pentru că până la supă am cerut și o tradițională țuică drept aperitiv).

Porție mare, tăiței galbeni și o carne de găină care nu plutea total decolorată prin supă. Am mâncat cu poftă și aproape m-aș fi săturat din ditamai blidul.

Tocană de oaie la Crama Sibiul Vechi

Nici felurile principale n-au venit foarte repede. Aproape că se împlinea ora de când am intrat noi în restaurant până când ospătarul pus pe glume să așeze o tocană de oaie în fața mea și un păstrăv la grătar de partea cealaltă. 

De fapt, tocana este – v-am spus că e vorba de tradițiile din Ardeal – un gulaș de oaie în toată regula, cu cartofi, țelină, bulion, boia. Delicioasă, fără doar și poate. De cealaltă parte a mesei, despre păstrăv mi s-a spus că este „taman ceea ce trebuie”.

Păstrăv la grătar la Crama Sibiul Vechi

Crama Sibiul vechi cred că este restaurantul care are și printre cele mai numeroase deserturi. Iar unul dintre acestea nu cred să mai fie de găsit prin altă parte a orașului: găluște cu înghețată și pere. O bunătate de gălușcă dată prin pesmet, în interiorul căreia se ascundea înghețată de vanilie și peste care se lăfăiau vișine scoase dintr-un compot gros, având alături câteva felii de pere înmuiate în vin roșu. Un desert care a pus într-o umbră groasă găluștele mele cu prune, pe care le-aș recomanda oricui de asemenea.

Găluște cu înghețată și cu pere (foto sus) și găluște cu prune (foto jos) la Crama Sibiul Vechi

Pentru festinul de după-amiază, care face locul de recomandat fără ezitare, cei de la Crama Sibiu Vechi ne-au cerut prin nota de plată 221 de lei: 22 de lei pentru supa de găină, 40 de lei pentru păstrăvul la grătar, 55 de lei pentru tocana de oaie, 21 de lei pentru găluștele cu pere și 15 lei pentru cele cu prune. Pentru apa minerală la un litru am plătit 12 lei, iar pentru două căni micuțe cu rachiu – 40 de lei. Pe notă a mai apărut o sticlă de Sprite la sfert de litru (nouă lei) pe care noi nici n-am comandat-o și nici n-am băut-o, dar pentru care nu mai aveam de ce ne burzului: înainte de a veni să încaseze banii, ospătarul ne-a rugat să verificăm nota, să nu fi făcut vreo greșeală. Noi n-am mai verificat-o.

Dan, căpitan de plai

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

14 comentarii

Canaris

Acum 1 lună

400 de lei kilu de rachiu... La cârciuma... El fiind vreo 40 de felul lui... Ăștia au ajuns la adaosuri de 1000 la %.....Fără cuvinte...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 1 lună

N-ai bani, nu te-așezi
Raspunde

@canaris

Acum 1 lună

Ai dreptate , rachiu foarte bun găsești la 30 lei/ litrul. 55 lei o Tocana de oaie cu 3 bucăți de carne și bulion , 27 lei p supa de găina ??!! Nesimtirea in Horeca a atins cote maxime, la fel și evaziunea fiscală , încă se cer banii pe note de plata fără bon fiscal la majoritatea localurilor din Sibiu
Raspunde

Ghiuntar

Acum 1 lună

40 de lei litru de rachiu poate la voi in sud, posirca din aia de 35 de grade..
Raspunde

Charles Ottley

Acum 1 lună

Gusti des,desigur pt comparatie, din ambele...Ce te impiedica sa bei ce iti place??Ce iti pasa ce are altul???
Raspunde

@Bambolero

Acum 1 lună

Oricati bani ai avea nu trebuie sa dai pe un lucru de 10 ori cat face. Doua tuiculite 40 de lei, mai da-le incolo! Plus ca le-a mai pus ceva extra: daca observau isi cereau scuze, asa si-au bagat banii in buzunar. Rusinica!
Raspunde

Bambolero

Acum 1 lună

Păi dacă nu-ți convine, nu iei, că nu-i obligatoriu să iei țuică.
Raspunde

@Bambolero

Acum 1 lună

Mai, tu nu intelegi, trebuie sa-ti fac un desen? Nu e vorba ca nu cumperi, e vorba ca e prea scump in valoare absoluta! Cat e litrul de tuica? 400 de lei? Mai da-o-ncolo, e doar din prune sau pere nu are nu stiu ce proces tehnologic siisticat! De ce sa fim jecmaniti de niste smecheri?!
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Preturi rezonabile , mai putin rachiul . Nu poti sa pui 20 lei pt 50 ml rachiu.
Raspunde

Doar eu?

Acum 1 lună

Doar eu as fi cerut acea sticla de sprite "la pachet"? Banuiesc ca nu era 5 lei, ci mai degraba 9-10
Raspunde

Muresan

Acum 1 lună

Chiar mai mult de 8 lei, dar n-au verificat nota. Poate citesc articolul si le-o trimit la redactie. Ar fi un gest omenos din partea lor!
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Sa nu-i langem pe cei din Horeca si sa nu ne gandim la accizele lor, cand vand o limonada cu 16 lei: o sticla de apa plata/minerala pe care o achizitioneaza la 1,50 lei, o lamaie 1 leu si nitel zahar. Cu mancarurile e la fel...
Raspunde

X

Acum 1 lună

Din patrimomiu.sibiu.ro aflam ca la începutul anilor ’20 pivniţa este transformată în restaurant iar ultima axă de la parter devine uşa de acces în local. Până în martie 1938 s-a numit Pivniţele Thomas (Thomaskeller), pe urmă pentru scurt timp se numeşte Restaurant "Tunel", iar din ianuarie 1938 Hans Schuster îi schimbă denumirea în “Sibiul Vechi”, denumire sub care se găseşte şi astăzi. Firma de pe clădire datează cel mai probabil din 1944, an în care restaurantul a fost renovat. Cand zicem de crama, ea sigur era in anii 70 mai mult un club de jazz si abia in 1989 OJT a renovat localul facandu-l un resaurant cum il cunoastem astazi! Acest loc a avut norocul sa fie preluat de o familie inimoasa si sa l faca un loc unic, corect, curat si nu in ultimul rand bun! Respect PS Pt Canaris...habar nu ai ce accize platesc producatorii de rachiu, dovada ca nici nu prea exista autohtoni! Nu mai vorbim de pret achizitie si ca sa comentam adaosul pe aici! E f. ok
Raspunde

Ion

Acum 1 lună

„38 de pagini cu mâncăruri” toate proaspete si tinute la 60 de grade cum prevede legislatia?. Greu de crezut. Daca ne uitam la motivele inchideri de catre OPC a unor localuri din Sibiu, una dintre nereguli era : ”preparate culinare (ciorbe) păstrate în frigider contrar prevederilor OMS 976/1998”. 38 de pagini de meniu gatite instant sau pastrate conform legii, este imposibil. Cred ca le faceti mult rau cu aceasta reclama, daca nu cumva e cu ” directie”.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus