Marţi,
17.06.2025
Partial Noros
Acum
24°C

Acțiunea „Blocada.” În trei zile, polițiștii și jandarmii sibieni au dat aproape 900 de amenzi și au legitimat aproape 2.000 de persoane

Acțiunea „Blocada.” În trei zile, polițiștii și jandarmii sibieni au dat aproape 900 de amenzi și au legitimat aproape 2.000 de persoane

În ultimele 3 zile, peste 250 de poliţişti sibieni, împreună cu jandarmii din cadrul I.J.J. Sibiu, au acționat în sistem integrat pentru asigurarea climatului optim de ordine și liniște publică și pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic, în cadrul acțiunii ”Blocada”.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 1.710 persoane, au fost controlate peste 1.600 de autovehicule, 1.570 de conducători auto au fost testați alcoolscopic și 92 de șoferi au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, transmit luni reprezentanții IPJ Sibiu. 

Astfel, poliţiştii au constatat 30 de infracţiuni, dintre care 3 de natură judiciară, 22 la regimul circulaţiei rutiere şi 5 de altă natură.

Din cele 876 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.000 de lei,  800 au fost aplicate ca urmare a încălcării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 30 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 și 46 ca urmare a încălcării prevederilor altor acte normative.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au reţinut 52 de permise de conducere și au retras 75 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii sibieni au trimis și mai multe exemple ale abaterilor constatate.

Citește și Polițiștii l-au prins înainte ca proprietara unei case să își dea seama că este jefuită. Vecinii au sunat la 112

Citește și Zeci de puieți de mesteacăn, scoși din rădăcină din zona localității Porumbacu de Jos

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 23 februarie a.c., în jurul orei 08.15, în zona PC Veștem, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Alba.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Polițiștii menționează că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 08.00, pe strada Salzburg, la ieșirea din municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Șura Mică.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional, după ce polițiștii rutieri au constatat că anvelopele autoutilitarei prezentau un grad de uzură avansat, creând un pericol în deplasarea pe drumurile publice. 

La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 10.30, pe strada Mihai Viteazu din Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 35 de ani.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul în cauză este neînmatriculat.

La nivelul secției de poliție rurală amintite s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 12.00, în Agnita, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Iacobeni.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 16.00, în Șelimbăr, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Tălmaciu.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că dreptul bărbatului de a conduce este suspendat.

De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Șurii Mari de către un sibian în vârstă de 49 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii rutieri au întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 25 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în Agnita, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu de către un localnic în vârstă de 19 ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

foto IPJ Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus