Pista de biciclete amenajată pe marginea unui drum neasfaltat face parte dintr-un proiect care să conecteze centrul Șelimbărului de pădurea Șopa, unde au fost amenajate trasee de cicloturism pe o lungime de peste 22 de km, arată primarul localității.
A stârnit discuții faptul că pe marginea drumului de pământ care leagă DN1 de pădurea Șopa a fost amenajată o pistă de biciclete: una cu asfalt vopsit cu verde, cu stâlpi de demarcație față de zona aferentă circulației auto și cu stâlpi de iluminat. Pista pornește din apropierea intersecției cu DN1 (zona atelierelor Tămâian Art Glass – unde poate fi subtraversat drumul național), asfaltul acesteia fiind așternut până la parcarea amenajată pentru zona de agrement a pădurii Șopa.
Pe traseele cicloturistice amenajate în această pădure a avut loc la finele săptămânii trecute o competiție caritabilă de cros, prilej cu care pista de biciclete a fost fotografiată în praful stârnit de mașinile celor care au mers la alergat. „Mergând ieri în pădurea Sopa am dat peste pista asta de biciclete care începe brusc, la un anumit km al drumului de țară, și se termină în pădure, pentru că asta-și doresc bicicliștii, să inspire tot praful ridicat de mașini. Noaptea minții, elan electoral, bani aruncați… (Doar asfalt verde pe un drum nemodernizat, nedrenat, neconsolidat). Dacă nu e drum circulat: n-ai nevoie de pistă, că nu îți bagi pe acolo cursiera și cu MTB-ul te duci pe oriunde. Dacă e drum circulat: nu mai bine îl asfaltezi întâi?”, a scris Călin Turcu, participant la cros, pe pagina sa de Facebook.
Primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, arată că drumul alături de care a fost asfaltată pista de biciclete va fi modernizat, dar într-un termen mediu. „Nu putem asfalta deoarece nu sunt trase utilitățile. Prin urmare vorbim de un proiect pe termen mediu. Dacă vom constata că se ridică mult praf, vom mai pietrui acel drum, nu cred că este o așa mare problemă. În prezent eu zic că se circulă în condiții bune pe pista de biciclete”.
Referitor la rostul investiției, primarul arată că este vorba de un proiect mai amplu, prin care pistele de cicloturism amenajate în pădurea Șopa să fie conectate la rețeaua care urmează a fi amenajată și în Șelimbăr. „Vom reprofila și strada Nicolae Brana și strada Mihai Viteazul, astfel încât să amenajăm pe o parte a drumului o pistă de biciclete, cu dublu sens. Această pistă de biciclete din interiorul comunei Șelimbăr va fi conectată, prin subtraversarea de la Tămâian Art Glass, de pista de biciclete în discuție, pe care se poate ajunge în pădurea Șopa, la traseele de acolo și la zona de agrement de acolo. Practic construim «un traseu verde» și sigur, accesibil direct cât mai multor locuitori ai comunei”, spune Marius Grecu.
Primarul Șelimbărului apreciază că reprofilarea străzilor pentru amenajarea pistelor de biciclete va fi realizată în cursul anului viitor.
Despre traseele cicloturistice și zona de agrement amenajată în pădurea Șopa, puteți citi mai multe aici: Top 5 locuri în care evadezi în natură, la doi pași de Sibiu: de la delta de pe Cibin, la minunata rețea de poteci din pădure
Sursa fotografiilor: Facebook / Călin Turcu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: primarul selimbar pista bicicl , drum neasfaltat , zona de agrement sopa , pista de biciclete sopa , primar selimbar , foto , Calin Turcu , Pădurea Șopa
Vizualizari: 9533
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Bleahh
Acum 1 oră
Un ardelean
Acum 1 oră
Noaptea minții la primăria satului Sibiu !
Acum 2 ore
Un român
Acum 3 ore
Q