Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Parlament: Forţa de răspuns a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România, dacă va fi cazul, în 2024

T.S.
2
nato-55-ztvm

Plenul reunit al Parlamentului a luat act, în şedinţa de marţi, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care Legislativul este informat că Forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024.

Publicitate
Publicitate

„Pe fondul unei serii de crize suprapuse, în anul 2023, mediul internaţional a devenit tot mai puţin predictibil, instabilitatea fiind principala trăsătură a noii dinamici de securitate. În contextul competiţiei strategice dintre marile puteri şi a revalorizării abordărilor geopolitice în politica internaţională, starea de conflictualitate la nivel regional şi global s-a amplificat. Războiul din Ucraina a devenit pe parcursul anului 2023 unul de uzură, poziţional, însă evoluţia sinuoasă a acestuia nu a determinat Federaţia Rusă să renunţe la obiectivele iniţiale declarate ale invaziei”, se arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis, transmisă Parlamentului.

Potrivit documentului citat, „în situaţia apariţiei intempestive a premiselor pentru declanşarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicaţii asupra independenţei şi suveranităţii naţionale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate lua decizia dislocării pe teritoriul României a Forţei de răspuns a NATO, cu capacitate de reacţie foarte ridicată – VJTF, în scopul dezamorsării crizei şi descurajării escaladării acesteia”.

Publicitate

„În funcţie de prevederile planurilor de răspuns în situaţii de criză, care se pun în aplicare la nivelul Alianţei, dislocarea pe teritoriul naţional a Forţei de răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată poate să includă această Forţă de răspuns a NATO în totalitate ori anumite componente ale acesteia, suplimentate cu elemente de comandă-control şi de sprijin, care se stabilesc ţinând cont de amploarea, tipul şi particularităţile operaţiei avute în vedere, în cadrul procesului de planificare operaţională de nivel strategic şi operativ derulat la nivelul comandamentelor responsabile ale Alianţei”, se detaliază în scrisoarea citată de Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis evidenţiază că, „pentru punerea în aplicare, în intervalul de timp foarte scurt avut la dispoziţie – 72 de ore -, a măsurilor pregătite la nivel naţional în scopul recepţiei VJTF, este necesar să preexiste aprobarea pentru dislocarea sau tranzitarea acestei Forţe de răspuns a NATO pe teritoriul naţional”.

„În acest context, în urma analizei solicitărilor NATO şi luând în considerare situaţia de securitate din regiune, (…) informez Parlamentul României că am aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de răspuns/de reacţie a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată (VJTF/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024, precum şi mandatarea ministrului Apărării Naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2024”, se mai arată în scrisoare. 

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Florin
    Florin
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    2
    9
    1. Avatar Emil
      Emil
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      71

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate