Știu că-i la modă să spui că mănânci vegan, rawvegan și alți termeni similari, dar adevăru-i că acum e post și eu sunt nevoit de fiecare dată, atunci când nu gătesc singur acasă, să mă mulțumesc cu aceeași mâncare mediocră și fără nicio imaginație în restaurantele din Sibiu. Nu există cerere pentru bucate care nu-s din carne, înfășurată în altă bucată de carne, peste care să zacă topită ca lava o masă generoasă de cașcaval topit, la care să se adauge vreun sos demn de stele Michellin.
În acest weekend n-am vrut să gătesc acasă, iar restaurantul la care mă gândeam să merg era închis. Așa că atunci când m-a apucat foamea, pur și simplu am deschis Glovo și fie ce-o fi.
Sarcina nu a fost foarte dificilă, având noroc de filtrele din aplicație: fiind post, am ales opțiunile „vegetarian”, apoi „paste”, că de, n-or pune filtre din astea mai „spirituale”. Inițial, mă gândeam la o pizza de post, dar știind deja lipsa de inspirație a bucătarilor în acest sens, am mers pe o variantă riscantă - paste.
Cele mai interesante opțiuni le-am găsit la Rigatoni Pasta Bar. Au în meniul din aplicație trei tipuri de paste, potrivite pentru post. Am optat pentru o porție „Verdure”, care include dovlecei, ciuperci, morcov, roșii cherry, ceapă roșie, sos de roșii, usturoi și ulei. Și o porție „Pomodoro”, care e mai simplă – cu sos de roșii și busuioc.
În toate cazurile ai posibilitatea să-ți alegi tipul de paste – fusilli, fusilli mix color (cu suc de sfeclă și spanac), spaghetti, spaghetti cu cerneală de sepie, tagliatelle cu suc de spanac, rigatoni și fusilli integrale.
Noi am ales „Verdure” cu spaghetti simple și „Pomodoro” cu tagliatelle cu suc de spanac.
Singura mea temere a fost ca mâncarea să nu fie abia caldă, așa cum se întâmplă de multe ori când o comanzi acasă.
Am primit mâncarea în aproximativ 20 de minute, foarte rapid. Două cutii destul de grele, de altfel. Le-am deschis și imediat m-a surprins mirosul plăcut, așa că n-am stat mult pe gânduri. Vai, da eram pe punctul de a-mi frige limba – așa de fierbinți erau, de parcă le-am primit în farfurie imediat de pe foc.
Apoi gustul: pastele chiar au fost bune, peste așteptările mele. Aveam primăvara în farfurie cutie - totul proaspăt, cu gust autentic, suficient sos. Mi s-a părut doar că n-aveau suficientă sare, dar s-a rezolvat cu sarea și piperul incluse în pachet.
De partea cealaltă, tagliatelle-le cu suc de spanac păreau mai uscate și legate una de alta. Ar fi prins bine mai mult sos de roșii, dar n-a fost chiar un capăt de țară. Probabil data viitoare vom opta pentru spaghetti obișnuite, din grâu dur, se pare că își păstrează cel mai bine forma, nu se lipesc și nu există riscul să ai o farfurie plină de aluat ciudat, amestecat și răsfiert.
Concluzionând, comanda de la Rigatoni Pasta Bar a fost o surpriză plăcută și, până la proba contrarie, pe viitor nu găsesc vreo piedică să revin la ei. Inclusiv în post.
Cele două porții de paste au costat 34, respectiv 31 de lei, la care am mai adăugat un 7,5% bacșiș pentru curier.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: paste sibiu , rigatoni paste sibiu , cronica
Vizualizari: 4606
Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Sibian
Acum 1 oră
Finch
Acum 1 oră
Georgela Caramitru
Acum 1 oră
Muresan
Acum 1 oră
@Aci Dutu