Conducerea CFR Călători a decis anularea a 14 trenuri în weekend-uri pe raza Regionalei Brașov, cu începere din data de 27 aprilie 2024, anunță Club Feroviar. Anulările de trenuri au loc drept urmare a crizei de mecanici de locomotivă, cu riscul pierderii compensației acordate de ARF și a plății de penalizări.
Potrivit documentelor consultate de Club Feroviar este vorba de trenuri pe relațiile Teiuș – Sibiu, Teiuș – Tg.Mureș, Beia (județul Brașov) – Sibiu, Sighișoara – Sibiu, Mediaș – Teiuș, Sighișoara – Beia, Brașov – Gheorghieni, Tg.Mureș – Deda, Sf. Gheorghe – Brașov și rutele inverse.
Pe ruta Sibiu - Sighișoara, conform site-ului CFR, există acum în weekend două variante, la orele 17.32 și 19.37, cursa durează puțin peste 2 ore, iar prețul pentru un adult este de 17,5 lei la clasa a II-a.
Modificările afectează trenurile Regio și au fost propuse la jumătatea lunii chiar de către conducerea Regionalei Brașov.
Directorul general al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A, Traian Preoteasa, a emis pe 28 decembrie 2023 o adresă prin care le cere șefilor de regionale să recurgă la anulări de trenuri în 2024. De asemenea, în numele ”optimizării activității”, el a solicitat la începutul anului ”încadrarea strictă în norma lunară” pentru personalul operatorului feroviar de stat. Adică zero ore suplimentare, inclusiv pentru mecanici.
”Cadrul legislativ incident coroborat cu optimizarea activității pentru anul 2024 conduc la impunerea unor măsuri stricte în ceea ce privește utilizarea forţei de muncă, dar şi a materialului rulant. Astfel, fără a fi limitative, se instituie în sarcina directorilor SRTFC 1-8 şi a șefilor Divizie următoarele măsuri:
Organizarea activității personalului aflat în coordonare cu încadrarea strictă în norma lunară, indiferent de compartimentul/structura în care îşi desfăşoară activitatea (program de exploatare, turnus etc.). Eventuala depăşire a normei lunare într-o lună se va compensa obligatoriu luna următoare, prin acordarea de ore libere plătite.
Optimizarea turnusurilor de material rulant în corelaţie strictă cu cerințele de trafic (retrasare trenuri, suprimare opriri, anularea trenurilor cu utilizare redusă etc).
Reorientarea personalului în structura societății în conformitate cu pregătirea profesională, contractul colectiv de muncă și Codul Muncii (inclusiv prin recalificare în cadrul centrelor proprii de formare).
Reducerea numărului de ore neproductive (cap secție, regie) în anul 2024 faţă de anul 2023 cu minimum 10%. În acest sens, lunar, SRTFC vor transmite la SNTFC către Direcția Material Rulant/Direcția Operaţional, după caz, evoluţia comparativă an 2023 versus an 2024, pentru fiecare lună în parte, trimestru, semestru și anual.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: mecanici de locomotiva , nu mai sunt mecanici , regionala brasov , cfr calatori , trenuri , cfr , CFR Sibiu
Vizualizari: 13405
Ultimele comentarii
Acum 39 minute
Morvoveață
Acum 45 minute
Timotei Popovici
Acum 51 minute
Porr
Acum 56 minute
@
Acum 1 oră
Barosanu