Luni,
27.05.2024
Cer Senin
Acum
11°C

În premieră, capodopere ale Muzeului Naţional Brukenthal disponibile în variantă NFT. Prețul de licitație pornește de la 100 de euro

În premieră, capodopere ale Muzeului Naţional Brukenthal disponibile în variantă NFT. Prețul de licitație pornește de la 100 de euro

Pentru prima dată, o parte dintre capodoperele Muzeului Naţional Brukenthal sunt disponibile în variantă NFT, pentru toţi iubitorii de artă, preţul de licitaţie pornind de la doar 100 de euro.

"Opere ale unor pictori de renume mondial, care au făcut istorie, sunt acum mai accesibile ca niciodată! Muzeul Naţional Brukenthal, în parteneriat cu Casa de licitaţii A 10 by Artmark, vă oferă ocazia inedită de a licita pentru un exemplar unic, în format digital NFT (Non-Fungible Token), al unei picturi din patrimoniul universal şi naţional, aflate în colecţiile muzeului sibian, şi de a susţine astfel proiectele celui mai important muzeu românesc de artă europeană. Toţi iubitorii artei din România sunt invitaţi să oferteze pentru cele doar zece versiuni digitale, în format NFT, ale capodoperelor Muzeului Naţional Brukenthal. Preţul de pornire este unic, fiecare dintre acestea plecând în licitaţie de la doar 100 de euro!", se arată în comunicatul remis Agerpres.

Minicolecţia "Best of Brukenthal" reprezintă un segment caritabil al Licitaţiei intitulate "Legends", care va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti (str. C.A. Rosetti nr. 5), precum şi online, pe platforma Artmark Live (pe www.artmark.ro), vineri, în data de 31 mai.

Cele zece loturi de artă digitală care se vând caritabil sunt: "Ecce Homo", de Tiziano Vecellio (reintrat în patrimoniul Muzeului după "Jaful secolului" din 1968), "Bărbatul cu tichie albastră", de Jan van Eyck (una din doar cele 20 de lucrări rămase de la artist astăzi), "Cap de ţigancă", de Nicolae Grigorescu, "Cap de copil", de Nicolae Tonitza, "Mamă şi fiică (Gătirea unei tinere săsoaice)", de Robert Wellmann, "Fata în albastru", de Mişu Popp, "Autoportret", de Aelbrecht Bouts, "Masacrul inocenţilor (Uciderea pruncilor)", de Pieter Brueghel cel Tânăr, "Portret de bărbat citind (Portretul lui Pieter Bultnyck)", de Hans Memling şi "Femeie în pădure", de Ioan Andreescu, precizează organizatorii evenimentului.

Fondurile strânse din vânzarea acestor lucrări de artă digitală în format NFT vor contribui la restaurarea unor piese din patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal şi a derulării diferitelor proiecte. Construit între anii 1778-1788, Palatul Brukenthal din Sibiu este unul dintre cele mai importante monumente realizate în stil baroc din România. A fost destinat încă de la început găzduirii unor importante colecţii de artă, cele deţinute de baronul al cărui nume l-a păstrat. Aşadar, galeria de pictură europeană din care provin aceste capodopere datează din perioada 1787-1789 şi cuprinde opere datate din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea, fiind inaugurată în 1790. Galleria Brukenthal a fost considerată încă de la momentul deschiderii acesteia una dintre cele mai importante pinacoteci baroce din această parte a lumii, cu colecţii semnificative ale şcolilor italiană, flamandă-olandeză şi germană-austriacă.

Tizian Vecellio (1485-1576) este unul dintre cei mai de succes pictori ai epocii sale, între comanditarii artei lui aflându-se nu doar reprezentanţii de seamă ai nobilimii italiene, ci şi un papă, trei împăraţi şi regii Spaniei şi Franţei. A pictat în exclusivitate în ulei şi în lunga sa carieră a ilustrat îndeosebi scene mitologice sau religioase. Aşa este şi acest "Ecce Homo" prezent şi în selecţia "Best of Brukenthal" din Licitaţia "Legends" a Casei A 10 by Artmark -inspirat din scena redată de textul biblic din Evanghelia după Ioan (19, 4-16), în care Iisus este înfăţişat la Pilat după biciuire, iar acesta din urmă exclamă "Ecce Homo!" ("Iată Omul!").

Remarcabilă în aceeaşi selecţie este şi prezenţa NFT-ului ce reprezintă opera "Bărbat cu tichie albastră" realizată de pictorul flamand Jan van Eyck (1390-1441), considerat a fi fondatorul Renaşterii nordice timpurii şi inventatorul picturii în culori de ulei, precum şi primul mare portretist european. "Bărbat cu tichie albastră" este nu doar una dintre cele mai preţioase picturi care se află în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal, ci şi una dintre cele mai reputate lucrări de Van Eyck în plan mondial, se menţionează în comunicat.

Expoziţia "Best of Brukenthal" poate fi deja vizitată la Galeriile Artmark, unde publicul este invitat să descopere muzeul inedit din inima Bucureştiului. Zilnic, de luni până duminică, între orele 10,00 şi 20,00, oferă acces la obiecte de artă excepţionale, care provin din colecţii private şi "ies", deci, rareori la "întâlnirea" cu publicul.

Spectacolul fiecărei licitaţii găzduite de Palatul Cesianu-Racoviţă (din str. C.A. Rosetti nr. 5) este, de asemenea, un eveniment cu acces nerestricţionat. Iubitorii de artă, istorie ori obiecte de colecţie pot licita fie direct, în timpul evenimentelor cu prezenţă fizică, fie online, după ce îşi fac cont pe site-ul artmark.ro. 

foto - print screen artmark.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Ger

Acum 1 lună

NFT steht für "Non-fungible Token" - auf Deutsch: "Nicht-ersetzbares Token". Ein Token ist eine digitale Besitzurkunde. Sie beweist, dass einem zum Beispiel ein digitales Kunstwerk gehört. NFTs können für alle möglichen digitalen Gegenstände ausgestellt werden. In der Kunst zum Beispiel für ein Musikstück, ein digitales Gemälde oder ein Foto.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus