Principalele știri de azi, pe scurt:
Primăria Sibiu va organiza, la sfârșitul acestei săptămâni, o licitație pentru contractarea serviciilor de întreținere și reparații ale fântânilor arteziene și cișmelelor stradale. Contractul, cu o durată de 12 luni, trebuie să înceapă din iunie și să acopere toate cele 19 fântâni arteziene și 30 cișmele stradale situate pe domeniul public al orașului.
O gazelă, un urs brun și doi lupi albi sunt noile animale de la Grădina Zoologică din Sibiu. Acestea au fost aduse din Mureș și din Ungaria, în baza unui schimb și a unei donații.
Din 9 mai, sibienii vor avea la dispoziție o nouă baza sportivă, în zona Obor, anunță Primăria. La eveniment, fotbaliștii de la FC Hermannstadt și baschetbaliștii de la CSU vor susține o sesiune de autografe. Inaugurarea noii baze sportive este astfel anunțată cu o întârziere de peste un an și cu o lună înainte de alegerile locale.
FC Hermannstadt a pierdut ultimul meci din acest sezon pe teren propriu în partida contra ultimei clasate în campionat, Politehnica Iași. Moldovenii astfel au obținut cele trei puncte necesare pentru a evita retrogradarea, în timp ce sibienii s-au îndepărtat de la obiectivul său - câștigarea etapei play-out.
„A doua repriză a fost cea mai slabă de când sunt aici”, a reacționat Măldărășanu.
Klaus Iohannis a plecat luni într-o vizită în SUA pentru a fi premiat la „Consiliul Atlantic”. Potrivit BoardingPass, șeful statului folosește același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud.
Inaugurată cu două săptămâni mai devreme, Casa Artelor se deschide mâine pentru public.
La nivel internațional, Vladimir Putin își începe mâine un nou mandat la Kremlin.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: stirile zilei Sibiu , stirile zilei
Vizualizari: 1010


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Mesterul dupe net
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 2 ore
Asdfasdf