Luni,
27.05.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Tudor Oprea, creatorul traseului de la Campionatul european de mountain bike 2024: „În zona Păltinișului ne gândim la un campionat de maraton”

Tudor Oprea, creatorul traseului de la Campionatul european de mountain bike 2024: „În zona Păltinișului ne gândim la un campionat de maraton”

Primul Campionat european de MTB găzduit de România s-a desfășurat pe un traseu creat de Tudor Oprea, avrigeanul a cărui carieră de sportiv continuă prin organizarea unor competiții de referință în domeniul ciclismului pe trasee tehnice.

Peste 400 de cicliști din 32 de țări s-au întrecut, între 8 și 12 mai, în cele 13 categorii ale Campionatului european de MTB, care s-a derulat la Cheile Grădiștei, în județul Brașov. Legătura acestui campionat cu Sibiul este dată, printre altele, de Tudor Oprea, primul sportiv care a reprezentat România la Jocurile Olimpice în probele de mountatin-bike și organizator al Triadei MTB (cele trei concursuri organizate anual la Avrig, Păltiniș și în munții Făgăraș considerate etalon în peisajul mioritic al competițiilor de mountain-bike).

„Pentru România acest campionat a fost un lucru fantastic, pe plan sportiv. Să ai un astfel de eveniment organizat la tine în țară este un mare plus pentru acest sport. Faptul că toți cei care au participat au fost mulțumiți ne determină să avem încredere că acest sport va beneficia de și mai multă atenție și promovare în viitor. Promovarea acestui sport înseamnă inclusiv un plus pentru turism”, spune Tudor Oprea pentru cititorii Turnul Sfatului.

Tudor Oprea a creat traseul de la Cheile Grădiștei „de la zero”. „Aveam un pic de temere din acest punct de vedere, că acolo nu era înainte nimic. Dar, după ce am stabilit traseul, amenajarea acestuia a evoluat rapid, ca urmare a suportului tehnic de care am beneficiat: de la excavator de mari dimensiuni la tot felul de utilaje pentru toaletarea brazilor, de exemplu. Evident că am vrut să creăm un traseu cât mai aproape de cele oferite natural și așa a și ieșit”, adaugă Tudor Oprea.

Traseul creat de Tudor Oprea la Cheile Grădiștei. Sursa foto: Federația Română de Ciclism

Urmarea organizării campionatului european la noi în țară ar putea fi organizarea unei etape de campionat mondial de mountain-bike. „Noi la asta visăm acum, să obținem organizarea unei astfel de etape. Dacă un campionat european îl poți organiza o dată la patru-cinci ani, în cel mai bun caz, o etapă de campionat mondial are loc anual și include – la anumite intervale de timp – și organizarea campionatului mondial la tine în țară. Anul acesta, de exemplu, este organizat în Andorra”.

La campionatul organizat la Cheile Grădiștei – resort unic în peisajul românesc – au participat și trei arbitri din Sibiu. „A fost o oportunitate să lucrezi și să arbitrezi în curse de un nivel mult mai înalt decât cele care se desfășoară, de obicei, în țară”, arată arbitrul Alexandru Mareș, „elite national commissaire”, în titulatura completă.

Din discuțiile cu arbitrii din alte țări veniți la competiția de zilele trecute, Alexandru Mareș spune că scenariul organizării unei etape de cupă mondială ține doar de alocările financiare de la bugetul de stat. „Ca și locație și amenajare a traseului, oricând poți face acolo o etapă de cupă mondială, asta mi-au spus toți. Iar asta înseamnă să vină la noi în țară rideri de nivelul cel mai bun. Singura problemă: partea financiară. Pentru o etapă de cupă mondială, trebuie plătită o taxă de 300.000 de euro. Doar că o astfel de taxă plătită de statul român s-ar întoarce sub formă de promovare, sub formă de venituri generate de cei care vor participa la un astfel de eveniment. Zona Sibiului, Păltinișul, nu poate găzdui, din păcate, o astfel de competiție. Și asta pentru că nu avem o bază sportivă în jurul căreia să poată fi organizat așa ceva”.

La Păltiniș un maraton, poate

Campionatul european a fost organizat în zona Brașovului și pentru că acolo există o infrastructură turistică (cazare, masă, acces) la care zona Păltinișului, de exemplu, doar poate visa deocamdată. „Numai din rândul echipelor au fost vreo 700 de persoane pentru care a trebuit asigurată cazarea și masa. Apoi a fost nevoie de zeci de spații de birouri în care să își desfășoare activitatea organizatorii, echipele și celelalte companii conexe”, descrie Tudor Oprea.

Care, însă, are în minte numeroasele trasee create și întreținute de el și alți rideri în zona Păltinișului. „În zona noastră s-ar preta organizarea unui campionat de maraton. Este o cursă mai «de nișă», dar și taxele sunt mai mici (pentru organizarea Campionatului la Cheile Grădiștei, Federația Română de Ciclism a plătit cu sprijin de la bugetul de stat 200.000 de euro, taxe care nu include și costurile amenajării și organizării competiției – n.r.). Un astfel de campionat european nu are o vizibilitate atât de mare precum cross-country-ul olimpic, pentru care Păltinișul oricum nu are deocamdată o infrastructură suficientă”, mai arată Tudor Oprea.

Cursele de maraton (XCM – Cross Country Marathon) se defășoară pe trasee de peste 60 de km, pe când cursele de Olympic Cross Country (XCO), precum cea de la Cheile Grădiștei, au loc pe circuite închise, cu o lungime între patru și zece km și care sunt parcurse un anumit număr de ture.

„Toate au fost puncte bonus”

Sibianul Tibi Hila a fost fotograf la campionatul care s-a derulat pe o vreme cu multă ploaie, după alte zile cu ploaie și zgârcite apariții ale soarelui. Dincolo de organizarea „la secundă”, Tibi Hila a remarcat și spectatorii. „Chiar dacă era o vreme cu ploaie, la trei grade a fost plin de spectatori entuziaști. Ceea ce îți dă o senzație foarte faină”.

Tibi Hila și Tudor Oprea

De fapt, cam toate ingredientele competiției au fost de primă mână, mai arată fotograful consacrat în imortalizarea evenimentelor sportive outdoor din țara noastră. „Toate au fost puncte bonus: sportivii de vârf, care au creat un adevărat spectacol; vremea care a adus partea ei de dramatism; în ce privește traseul, acesta a luat tot ceea ce era mai bun din toate cele văzute de mine. În plus, a fost amenajat compact, astfel încât nici spectatorii, nici media, nu au trebuit să se plimbe mult pentru a urmări noi puncte de traseu”, adaugă Tibi Hila.

Fotografii de Tibi Hila

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus