Mandatul de arhitect șef al Sibiului se încheie, pentru Ioana Urdea, în cursul zilei de joi, 23 mai. În ultimii ani, direcția condusă de Ioana Urdea a înregistrat fluctuații ample de personal, care au dus la încetinirea activității Urbanismului sibian.
Ioana Urdea putea să își prelungească mandatul de arhitect șef cu încă trei ani, potrivit legislației în vigoare. Zilele trecute a anunțat oficial că nu va uza de această prevedere legală.
Astrid Fodor, primarul Sibiului, spune că procedurile de angajare a unui nou arhitect șef vor dura cel puțin o lună și jumătate. „Săptămâna trecută am fost înștiințată de către doamna Ioana Urdea, arhitectul șef al Sibiului, că data de 23 mai va fi ultima sa zi de activitate pe această poziție, solicitând pensionarea la limita de vârstă. În acest context, am purtat discuții cu secretarul general al municipiului Sibiu și cu șeful Serviciului resurse umane pentru a identifica o persoană dintre angajații acestei Direcții care să preia interimatul, având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile legale, concursul pentru ocuparea postului de arhitect șef se poate iniția doar după ce postul se vacantează, iar procedurile de angajare durează minim 45 de zile, conform termenelor din procedurile legale”, răspunde primarul Sibiului, Astrid Fodor, pentru cititorii Turnul Sfatului.
Arhitectul șef al Sibiului nu a dorit să comenteze acest subiect. „Nu discut despre pensionare. Întrebați la personal”, a răspuns Ioana Urdea, pentru Turnul Sfatului.
Ioana Urdea a devenit arhitect șef interimar al Sibiului în 2009, după ce interimarul din acea perioadă – Dorin Laschescu – a demisionat invocând motive personale. Klaus Iohannis, primarul din acea vreme, a fost cea care a ales-o drept arhitect șef interimar, în același an Ioana Urdea promovând și concursul organizat pentru ocuparea definitivă a postului.
Consilier al primarului Sibiului?
În contextul pensionării arhitectului șef, în diferite medii locale s-a răspândit informația că Ioana Urdea ar urma să revină în administrația locală din postura de consilier al primarului Sibiu. În cabinetul căruia, în acest moment, se află și Gheorghe Pătrașcu, sibianul care a deținut și funcția de arhitect șef al Bucureștiului și care o consiliază pe Astrid Fodor pe chestiuni legate de urbanism.
„Când se va afișa ceva oficial, vom discuta”, a refuzat să dea detalii pe acest subiect Ioana Urdea. Nici Pătrașcu nu a dorit să facă declarații pe subiectul necesității unui al doilea consilier personal pe probleme de urbanism în cabinetul primarului Sibiului. Care primar a arătat pentru cititorii Turnul Sfatului că, de fapt, a fost vorba de o discuție informală, care nu a mai avansat, ca urmare a discuțiilor cu cel care va asigura interimatul.
„Dat fiind faptul că în această Direcție este angajat foarte puțin personal, în ciuda repetatelor concursuri pentru ocuparea posturilor, iar în prezent angajările în administrația locală sunt blocate de Guvern, doamna Urdea și-a manifestat disponibilitatea de a-și ajuta colegii 2-3 ore pe zi, dacă este nevoie, chiar și după ce se pensionează. În acest context am discutat cu cei responsabili de sectorul resurse umane ce soluții legale ar exista, în cazul unui blocaj, până la ocuparea postului de arhitect șef. Una dintre variantele propuse a fost cea de angajare a doamnei Ioana Urdea pe post de consilier al primarului, fără drept de coordonare a Direcției sau drept de semnatură, cu alte atribuții decât cele ale domnului arhitect Pătrașcu. A fost o discuție informală, nu am luat nicio decizie în acest sens, pentru că nu este cazul. Am avut o discuție cu persoana care va prelua interimatul, în speță domnul arhitect Marius Jivan, care s-a arătat încrezător în a gestiona situația până la ocuparea postului prin concurs”, a transmis primarul Astrid Fodor.
Marius Jivan, arhitectul care va prelua interimar funcția de arhitect șef ocupă în prezent funcția de consilier superior în cadrul Direcției de Amenajare a Teritoriului și Urbanism Sibiu.
Citește și Sibiul a rămas în urbanismul gol
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: directia de amenajare a terito , ioana urdea arhitectul sef al , consilier primar , arhitect sef sibiu , Primăria Sibiu , Ioana Urdea , Urbanism Sibiu
Vizualizari: 11773


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
@Marti
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
George
Acum 4 ore
Vivi Dragan
Acum 4 ore
HBomb