Piața spațiilor de birouri și a halelor industriale din România rămâne stabilă, cu cerere constantă din partea IMM-urilor românești și străine, potrivit Răzvan Gheorghe, CEO al Activ Property Services. Potrivit lui, apetitul dezvoltatorilor de a construi noi spații va rămâne mic atâta timp cât gradul de neocupare va rămâne peste 12%. În Sibiu, oamenii de afaceri vorbesc despre un deficit de spații de office.
Răzvan Gheorghe a vorbit despre evoluția pieței de birouri din Sibiu și Brașov în 2024 în cadrul unui interviu pentru Ziarul Financiar. Acesta spune că după pandemie, companiile au început să acorde mai multă atenție duratei contractelor de închiriere, solicitând tot mai frecvent contracte flexibile. „De obicei, contractele pentru clădirile moderne erau pe 5 ani, dar acum există cereri pentru contracte cu întreruperi la 3 ani sau chiar 2 ani în cazuri excepționale”, a adăugat Gheorghe.

Companiile mici și mijlocii, în special cele aflate la început de drum, manifestă un interes crescut pentru clădirile de clasă B, unde costurile sunt mai accesibile. „Se caută clădiri de birouri foarte aproape de mijloace de transport în comun și cu servicii de mentenanță continue. Start-up-urile preferă clădirile de clasă B din cauza costurilor mai reduse”, a explicat CEO-ul Activ Property Services.
În ceea ce privește prețurile chiriilor, acestea variază semnificativ în funcție de locație și facilități. „În București, chiriile pentru clădirile moderne din zona centrală sunt peste 17 euro/mp, ajungând și la 20 de euro. În orașele centre universitare precum Sibiu, Brașov și Cluj, chiriile sunt în jur de 14-15 euro pentru clădiri de clasă superioară. Clădirile mai modeste pot avea chirii sub 12 euro/mp”, a precizat Gheorghe.
Întrebat despre diferențele dintre capitală și alte centre regionale, acesta a răspuns că Bucureștiul domină piața cu peste 3,5 milioane de mp de spații de birouri de clasă superioară, comparativ cu mai puțin de jumătate de milion în celelalte orașe mari.
Gheorghe a mai precizat că, după pandemie, cererea de spații de birouri există în toate orașele mari din România, inclusiv Sibiu, Constanța, Iași, Brașov, Oradea etc. Totuși, gradul de neocupare rămâne o preocupare, situându-se între 13-15%. „Până când nu vom ajunge la un grad de neocupare sub 10-12%, apetitul dezvoltatorilor pentru noi proiecte va fi mai mic”, a concluzionat Gheorghe.
În ceea ce privește perspectivele pentru 2024, CEO-ul Activ Property Services nu se așteaptă la o revenire completă la birou în 2024. „În piețele dezvoltate, precum SUA, nu s-a ajuns la nivelurile pre-pandemice, iar în România, companiile continuă să adopte modele de muncă mixte”, a explicat Gheorghe. Disponibilitatea proprietarilor de a oferi soluții flexibile rămâne esențială pentru a atrage și reține chiriașii.
Într-un interviu pentru Turnul Sfatului, în toamnă, președintele Clubului economic german Transilvania (DWS), Wolfgang Köber, spunea că Sibiul are o nevoie de spații de office. „Cu 2-3 ani înainte de pandemie exista un deficit de 70.000 de mp de office-space categoria „A”. Între timp, piața s-a remodelat; s-a mers mult pe home-office, deși se vede că nu pentru toți e cea mai bună soluție. Aceste aspecte ar trebui luate în considerare”, a punctat președintele DWS.
În același timp, e de menționat că în Sibiu, în paralel, deși pare a fi un business instabil, spațiile de coworking au început să prindă tot mai mult teren – sentimentul de comunitate fiind cel care e prezent. Cei care le gestionează spun că pun la dispoziție pe lângă anumite servicii de birou, și consultanță. Chiar și așa, pentru a fi rentabil financiar, un spațiu de coworking are nevoie de mai mulți metri pătrați.
Cel mai recent spațiu inaugurat în luna aprilie a fost Nook, de pe strada Avram Iancu, într-o clădire istorică, cu 200 mp de spațiu dedicat pentru lucru și evenimente premium în Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1541


Ultimele comentarii
Acum 18 minute
Alzara 1918
Acum 21 minute
Alzara 1818
Acum 32 minute
Emil
Acum 48 minute
MergeTreaba
Acum 51 minute
Ana Alexe