Joi,
30.10.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Week-end greu pe drumurile Sibiului: Polițiștii au reținut 45 de permise de conducere

Week-end greu pe drumurile Sibiului: Polițiștii au reținut 45 de permise de conducere

Poliția Rutieră anunță că a avut un week-end plin în tot județul, în urma căruia au fost reținute 45 de permise de conducere, au fost retrase 26 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 580 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 205.000 de lei.

Cele mai multe infracțiuni constatate au fost cele de conducere sub influența alcoolului.

Spre exemplu, în data de 2 iunie, în jurul orei 06:00, în localitatea Alma, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism condus pe strada Principală, un localnic în vârstă de 28 de ani.

”Rezultatul testării cu aparatul din dotare a fost de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, informează IPJ Sibiu.

Cu o zi înainte, în jurul orei 18:30, în Axente Sever, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un cetățean străin, în vârstă de 59 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Un alt exemplu vine de la Mediaș, unde la data de 1 iunie, în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus în Piața Mitropolit Andrei Șaguna de către un localnic în vârstă de 47 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1130

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

NWA

Acum 1 an

Rusine Politiei Sibiu pentru neconfigurarea corespunzatoare a intersectiei nou semaforizata de langa Spalatoria Niagara. Iau permise crezand ca treci pe rosu venind dinspre strada Avocat Macelaru Ilie si autoritatile nu fac nimic. Ne vedem la tribunal hotilor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus