Strada Vopsitorilor, din apropierea centrului Sibiului se închide pentru reparații până la sfârșitul lunii iulie, anunță miercuri reprezentanții Primăriei Sibiu. Ca și variantă de ocolire, aceștia indică strada Zidului.
„Primăria Sibiu continuă lucrările de reparații pe străzile din Sibiu. De luni, 10 iunie au început lucrările de reparații pe str. Vopsitorilor, pe care se va înlocui atât pavajul, cât și partea asfaltată, inclusiv prin refacerea stratului de bază al drumului, ceea ce va necesita săpături,” transmite sursa citată.
Având în vedere faptul că această stradă este foarte îngustă, iar circulația se desfășoară pe sens unic, pentru execuția lucrărilor este necesară închiderea traficului. Accesul va fi permis locuitorilor de pe această stradă, precum și vehiculelor de urgență.
Lucrările de reparații continuă și pe str. Ștefan cel Mare, tronsonul dintre viaductul Vasile Aaron și până la ieșirea din Sibiu spre Agnita, unde noul strat de asfalt pe trotuare este aproape în întregime turnat, iar săptămâna viitoare se va turna noul strat de uzură și pe carosabil, mai spun reprezentanții administrației locale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: strada vopsitorilor ingusta se , strada ingusta sibiu , strada vopsitorilor sibiu , lucrari sibiu , Primărie Sibiu
Vizualizari: 3056
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Rob
Acum 4 ore
Barosanu
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Nobody
Acum 4 ore
D.M.