Șoferul în vârstă de 33 de ani, rănit grav în accidentul de luni de pe DN1, la Porumbacu de Jos, este, în continuare, în stare extrem de gravă, anunță marți Cristina Bălău, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.
„Pacientul în vârstă de 33 de ani se află într-o generală extrem de gravă. La momentul actual este încă instabil hemodinamic, intubat oro-traheal, având multiple leziuni complexe la nivel cerebral și la nivelul craniului, contuzii pulmonare și fracturi costale multiple. Medicii depun în continuare toate eforturile pentru a-i salva viața,” transmite sursa citată.
Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cu multiple politraumatisme, în stare comatoasă și intubat. Pacientul a fost diagnosticat de medicii UPU cu traumatism cranio-facial sever și traumatism toraco-abdominal cu ruptură de splină, pentru care s-a intervenit chirurgical, de urgență.
Vă reamintim că un autocar cu 53 de pasageri a fost implicat luni într-un accident grav, la intrarea în localitatea Porumbacu de Jos, dinspre Avrig. Autocarul condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Bistrița Năsăud a intrat în coliziune cu un ansamblu rutier condus spre Brașov de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Dolj.
foto ISU Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1363
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
AndreiM
Acum 1 oră
Provizoriul
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 1 oră
Gigi