Luni, 1 iulie, elevii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut prima probă scrisă la Limba și literatura română. Deși au avut emoții, mulți dintre ei considerând româna proba de foc a aceastui examen, la ieșirea din examen tinerii au fost bucuroși pentru că subiectele nu li s-au părut grele.
Turnul Sfatului, în colaborare cu un profesor de română de la un colegiu din Sibiu, vă prezintă rezolvarea subiectelor de la proba scrisă. Subiectele au fost asemănătoare și la real și la uman, singura diferență fiind la subiectul III, acolo unde cei care au terminat un profil real au avut de vorbit într-un eseu despre particularitățile nuvelei, iar cei care au terminat un profil uman au avut de caracterizat un personaj.
Subiectul I
A. 1 Indică sensul din text al secvenței pe neașteptate și al cuvântului împrejurare.
Răspunsul corect este - inopinat, fără veste, brusc, surprinzător și context, circumstanță
2. Menționează numele revistei la care lucrează Adriana Fianu, utilizând informația din textul dat.
Răspunsul corect este: ”Gazeta literară” este numele revistei la care lucrează Adriana Fianu, așa cum apare în primul paragraf.
3. Precizează modul în care Gabriel Dimisianu își propune să se comporte în timpul vizitei la Tudor Arghezi, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
Răspunsul corect este: Gabriel Dimisianu își propune să fie foarte atent, dar tăcut, așa cum apare în secvența „Voi fi ochi și urechi, dar mut, am decis până la urmă”.
4. Explică motivul pentru care Gabriel Dimisianu este surprins când Tudor Arghezi intră în cameră.
Răspunsul corect este: Gabriel Dimisianu este surprins de diferența dintre modul în care Arghezi se comporta în aparițiile sale publice (”pășea încet, ezitant”), cunoscut de toată lumea, și felul în care s-a prezentat în propria casă, ca ”om în toată puterea”.
5 Precizează în 30 -50 de cuvinte, o trăsătură morală a lui Gabriel Dimisianu, care se desprinde din textul dat.
Gabriel Dimisianu era o fire discretă/rezervată/onestă/, trăsături care rezultă atât din mentalitatea lui, cât și din comportament.
B. Redactează un text de minimum 150 de cuvinte în care să argumentezi dacă emoțiile influențează sau nu sinceritatea exprimării, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul „Amintiri și portretele literare” de Gabriel Dimisianu, cât și la experiența personală sau culturală. Pentru obținerea punctajului maxim, în redactarea textului elevii au trebuit să formuleze o opinie față de problematica pusă în discuție, să argumenteze adecvat opinia și să aibă o concluzie pertinentă. De asemenea au trebuit să utilizeze corect conectorii în argumentare, să respecte normele limbii literare, textul lor să fie frumos așezat în pagină, să fie lizibil și să respecte numărul minim de cuvinte.
Ce trebuia urmărit la acest subiect:
„Subiectul I.B este, după cum știți, un eseu argumentativ. Nu trebuie să uitați să „legați” opinia de o premisă, nu să începeți direct cu clișeul „În opinia mea….”. Înaintea opiniei voastre, sigur s-a mai gândit cineva la adevărurile esenţiale ale vieţii! Totul e filozofie, până la a deveni opinie! Atenție la conectori și la semnele de punctuație: „În primul rând(,)…..”; nu uitați virgula! Sau poate găsiţi şi alte formule, care să vă scoată din „cutie”: „pe de-o parte – pe de altă parte”, „în altă ordine de idei”, sunt atât de multe formule, important e să-ţi pregăteşti din timp, cu dorinţa de a fi original, o formulare – aşa ca tine – specială. Identificați cuvintele-cheie din cerință și, dacă le veți scrie pe ciornă, veți vedea că ele se așază într-o relație pe care vă va fi foarte ușor să o „rezolvați” mai apoi, cu atenție la fiecare termen și la felul în care se „leagă” între ei; argumentul peremptoriu îl aveți în textul suport, dar asta nu înseamnă să rezumați, ci să identificați exact informațiile pe care deja le aveți în ecuația despre care v-am pomenit mai sus. Și da, totul e matematică în literatură, ca și în viață! Al doilea argument vă duce spre o experientă culturală care poate fi o carte, un film, un spectacol, despre care trebuie să oferiți toate datele – titlul, autor, idee, și, din nou, atenție ca exemplul vostru să se plieze pe cerință.
Experienţa voastră? Hmmm…. Aş zice să nu vă cramponaţi de realitatea voastră biografică! Da, e foarte posibil să nu fi trăit vreo situaţie similară, dar câte aţi auzit sau aţi citit vă pot face un „martor” care să descrie la fel de autentic experienţa respectivă, altfel la ce ne-ar folosi imaginaţia? Pata de culoare a existenţei noastre, nu-i aşa?
Concluzia, e adevărat, trebuie să readucă în prim-plan ideea eseului, dar trebui să exprime felul în care ați asimilat ideea dezvoltată în text; nu este pertinentă o concluzie în care ai copiat, pur şi simplu, premisa! Ce-ar fi să dai un sfat celor care citesc, formulând un îndemn la reflecţie sau ridicând un semn de întrebare asupra temei dezbătute? Poate că o interogaţie retorică ar suscita mult mai mult interesul celor care te citesc cu atenţie, nu-i aşa?
Subiectul II
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.
Răspunsul corect este: Notațiile autorului (didascalii) reprezintă paratextul și au un rol extrem de important, cel de a contribui la punerea spectacolului în scenă, oferind informații despre unitățile compoziționale („Actul I”), decor („O cameră simplu mobilată”), numele personajelor (Nichita și Varlaam), mișcarea scenică („deschide ușa din dreapta”). De asemenea, ele servesc drept mijloc de caracterizare (directă/indirectă) a personajelor („Sunt tare curios să-l văd la față”, spune Nichita, ceea ce sugerează firea curioasă sau respectul, trăsătură a lui Varlaam: ”Varlaam deschide și îi face loc lui Nichita”).
Subiectul III
La ultimul subiect elevii de la profilul real au avut de redactat un eseu de 400 de cuvinte, în care să prezinte particularități ale unei nuvele studiate. Cei de la profil uman au avut de redactat un eseu de 400 de cuvinte, în care să prezinte particularități de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată, cu alte cuvinte, caracterizare de personaj.
În elaborarea eseului au avut de comentat două episoare/secvențe, semnificative pentru tema nuvelei studiate.
Dacă au ținut cont de cele spuse mai jos de profesorul de română sibian, nu vor da greș.
„Două scene/secvențe ilustrative trebuie să apară delimitate și ar fi bine să scoată în evidență exact ceea ce pretinde cerința, feriți-vă de a vă limita la povestirea lor, pentru că riscați să pierdeți la punctaj! Vă recomand, pentru a justifica pertinent alegerea, să încadrați scena în capitol, să precizați momentul subiectului, rolul în desfășurarea acțiunii, momentul pe care îl surprinde în evoluția personajului sau a relației dintre personaje, ce aspect particular al temei ilustrează, ce funcție a naratorului și ce tehnică aduce în prim-plan (dacă e vorba de epic/dramatic), iar dacă e vorba de liric, ce ipostază a eului liric/poetic, în ce plan se situează (spațial/temporal) și în ce fel este transmisă emoția care nuanțează tema (procedee artistice). De obicei, între prima şi ultima scenă dintr-un roman se desfăşoară istoria unui destin…
Nu uitați o concluzie, în care să exprimați o idee pertinentă despre valoarea scriitorului și a operei alese, referindu-vă la calități ale stilului care le conferă originalitate și elementele de originalitate care le individualizează în cadrul curentului/orientării/mișcării literare pe care o reprezintă;
Atenție, pentru redactare, aveți – sau nu, Doamne ferește:), destul de multe puncte pe care chiar nu cred că vreți să le pierdeți aiurea, așa că atenția la caligrafie, ortografie, așezare în pagină, despărțirea cuvintelor la capătul rândului, semne de punctuație, mai ales virgule, of!, știu, aceste eterne dătătoare de dureri de cap! Evitați argoul, da? Limba literară înseamnă aspectul cel mai îngrijit, conform normelor! Să scrieți „ca la carte”, nu ca în pauze:).
Scrieți caligrafic! Gândiți-vă că acesta este și un test despre cum trebuie să arate o lucrare cu ținută, pe care cei care o citesc să nu o poată lăsa din mână. Să știți că se poate! Trebuie doar să aveți încredere că timpul este prietenul vostru. Legați mâna de creier și pe ambele de suflet, ca să dați conștiinței hrana de care are nevoie.
Ministerul Educației va publica subiectele de la BAC 2024 și baremele de corectare după ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: bac subiecte romana , subiecte rezolvate sibiu , subiecte rezolvate bac romana , bac 2024 ,
Vizualizari: 17123
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Dragan Cristina
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Hermannstädter
Acum 3 ore
Valentino Versace
Acum 3 ore
John