Fapte prescrise, inexistente ca urmare a modificărilor Legilor Justiției sau pentru care procurorii au fost deja „înfrânți” în alte dosare sunt principalele motive pentru care, în data de 19 iunie 2024, procurorii DNA au decis clasarea Dosarului Maricuța. Este vorba de dosarul deschis în martie 2014 și care a apărut în spațiul public un an mai târziu, când procurorii anticorupție anunțau prejudicii estimate la peste 114 milioane de euro.
Cel mai mare dosar de corupție instrumentat vreodată pe teritoriul județului Sibiu, în care numărul celor puși sub urmărire penală a depășit 30, a fost clasat de procurorii anticorupție din structura centrală. Abuz în serviciu, spălare a banilor, luare de mită, constituire de grup infracțional organizat au fost printre principalele infracțiuni pe care procurorii le-au pus pe seama lui Daniel Maricuța, primar al Șelimbărului între 2000 și 2015, dar și asupra Elenei Scumpu, secretarul în funcție al Primăriei Șelimbăr.
În data de 19 iunie 2024, procurorul Cristina Bădălan-Voicu din cadrul DNA Structura Cetrală a decis clasarea urmăririi penale a celor doi, dar și a celorlalte persoane puse sub urmărire penală sub acuzații asemănătoare, alături de care au mai fost formulate și cele de instigare și complicitate la astfel de infracțiuni. Este vorba de Ioan Iuga, Lucian Cândea Radu, Sorin Haiduc, Ioan Slavu, Vasile Marin, Marius Grecu (primarul în funcție al Șelimbărului), Michael Schuster, Iulian Horia Hordobeț, Vasile Ovidiu Jinariu, Mihai Indreș, Pavel Mila, Bogdan Marius Lupu, Silviu Gheorghe Popescu, Nicoleta Maria Ancăș, Dănuț Popa, Daniel Răsteanu, Mirela Maricuța, Constantin Deac, Filip Botezatu, Jean Nicolae Tatu, Simon Andreas Maurer, Emilian Droc Petru, Gheorghe Nemulescu, Gheorghe Schotte, Florina Răducanu, Cătălin Burnete, Alfred Back și Victoria Iuga. Totodată, au fost scoase de sub urmărire penală prin clasare și societățile controlate de fostul primar al Șelimbărului: Alcoradu SRL, Vinaria SA și Real R&D Company SRL.
S-au prescris
După cum rezultă din ordonanța de clasare, procurorii au luat această decizie ca urmare a faptului că pentru anumite infracțiuni precum abuzul în serviciu, spălarea banilor sau constituire de grup infracțional organizat a intervenit termenul prescripției. De altfel, faptele pentru care au fost puși sub urmărire penală și – parțial – trimiși în judecată o parte din inculpați au avut loc în jurul anilor 2000.
Pentru alte fapte, clasarea a fost justificată prin faptul că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”. Este vorba de fapte încadrate la „abuz în serviciu”, dar care au fost dezincriminate ca urmare a modificărilor Legilor Justiției în ultimii ani.
Iar în ceea ce privește acuzații precum cele de luare de mită, procurorii au dispus clasarea deoarece au arătat că nu au avut suficiente probe.
În fine, la restul acuzațiilor cei de la DNA au renunțat invocând autoritatea de lucru judecat: infracțiunile reclamate au făcut obiectul unor dosare penale mai vechi, închise de alți procurori fără trimitere în judecată.
Dosarul Maricuța a fost deschis de către procurorii DNA Alba Iulia în 2014, iar în 2021 a fost transferat la DNA Structura Centrală. În martie 2022, procurorii DNA de la București au disjuns o parte din acest dosar, au întocmit rechizitoriu și l-au depus pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, trimițând în judecată 11 persoane și trei firme pentru un prejudiciu estimat la 16 milioane de euro. Dosarul nu a apucat să fie judecat nicio clipă pe fond. Patru luni mai târziu, Curtea de Apel Alba a dispus restituirea dosarului către DNA încă din faza de cameră preliminară: cea mai mare parte din fapte s-au prescris, iar multe din probele depuse la dosar de către procurori au fost declarate fie nelegal obținute, fie s-a dispus scoaterea lor din probatoriu.
La alegerile de luna trecută a candidat și Daniel Maricuța pentru funcția de primar al Șelimbărului. A ieșit pe locul 2, cu peste 30% din voturi
Confiscarea specială. În termen de trei ani
Înfrângerea majoră a DNA în acest dosar se încearcă a fi „îndulcită” prin măsura confiscării speciale. Aceasta poate fi folosită în contextul în care se împlinește termenul de prescriere a răspunderii pentru persoane, dar pagubele produse sunt certe. Prin urmare, pentru faptele pentru care a intervenit prescrierea, procurorii arată în ordonanța de clasare că mențin măsurile asigurătorii și că se vor adresa instanței pentru a dispune confiscarea specială a banilor obținuți din vânzarea de terenuri și a terenurilor aflate sub sechestru. Merită amintit faptul că și confiscarea specială are un termen: trei ani. Dacă în acești trei ani instituțiile statului nu duc la bun final executarea acestor bunuri, acestea rămân în proprietatea celor de la care se cer a fi confiscate.
În urma măsurilor asigurătorii dispuse pe parcursul anchetei a fost indisponibilizată suma de peste 14,4 milioane de lei, asupra căreia procurorii au pus sechestru. Pe parcursul anchetei, o parte din aceste sume au fost restituite, ca urmare a renunțării la urmărirea penală.
Acum, procurorii mai mențin sechestrul pe mai bine de 7,6 milioane de lei. „Având în vedere situația de fapt, reținută din probatoriul administrat în cauză, se va dispune menținerea măsurilor asigurătorii, urmând a fi sesizată instanța competentă în vederea dispunerii măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani (...). Astfel, va fi sesizat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Alba Iulia cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale a următoarelor sume de bani: 2.092.847 de lei de la inculpat Iuga Ioan, 776.424 de la inculpat Sorin Haiduc, 4.648.831 de la inculpat Schuster Michael și 192.987 de la inculpat Indreș Mihai”, se arată în ordonanța din 29 iunie 2024.
În dosarul clasat acum, procurorii au solicitat confiscarea specială a peste trei ha de teren. Alături de aceste suprafețe, DNA a decis să mențină sechestrul și să solicite instanței confiscarea specială a altor aproape zece ha (97.381 de mp). Este vorba de terenuri aflate pe numele lui Ioan Iuga, Vasile Ovidiu Jinariu, Micharel Schuster și Mihai Indreș. Cu aceste terenuri, susțin procurorii, au fost împroprietăriți prin retrocedare moștenitorii foștilor proprietari, dar, prin fapte pentru care răspunderea s-a prescris până la această dată, au fost transferate în proprietatea altor persoane.
Rămâne de văzut dacă demersul procurorilor DNA va avea succes, în contextul în care, până în prezent, instanța a respins confiscarea specială a terenurilor (detalii aici).
Este de așteptat ca ordonanța de clasare să fie atacată în instanță, mai ales de către inculpații pe ale căror bunuri au fost menținute măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale.
Daniel Maricuța – numele în jurul căruia a fost construit acest dosar – nu a răspuns până la publicarea acestui articol solicitării Turnul Sfatului de a comenta clasarea.
A făcut-o, în schimb, Nicoleta Maria Ancăș, acuzată de procurorii DNA că alături de soțul său a fost interpusă a fostului primar. „După nouă ani de acuzații nefondate (preluate și amplificate de o parte a presei), de hărțuire continuă (percheziție, mandat de aducere, control judiciar etc), afectarea carierei profesionale și a vieții de familie , am primit prin poștă un CD cu rezultatul muncii asidue a procurorilor: «fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală!» Răsplata? O pensie specială pentru ei (de minim 16.000 lei/lună)”, a transmis Nicoleta Ancăș.
Turnul Sfatului a relatat pe larg despre subiectul celui mai mare dosar de corupție instrumentat vreodată în județul Sibiu. Puteți găsi articolele publicate pe acest subiect aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5940
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Gogu
Acum 8 ore
X-ulescu
Acum 8 ore
Gogu
Acum 9 ore
Kokos