Unul din localurile care s-a întipărit în memoria multor generații de studenți sibieni va fi redeschis din această vară. Noul proprietar al Cramei Național are în intenție să mențină aura creată în jurul „scundei taverne” și să amenajeze și o terasă în afară.
Deschisă în 1992, Crama Național a devenit în cei 27 de ani de existență un fel de loc de „pelerinaj” pentru studențimea sibiană. În subsolul aflat la câțiva pași de Podul Minciunilor, vălătucii de fum au îmbibat discuțiile fără final însoțite de o cană cu vin pentru numeroase generații de studenți, începând cu cei de la Teologie și încheind cu cei de la Academia Forțelor Terestre. Crama Național s-a închis pe 1 decembrie 2019 cu un eveniment care a strâns sute de vechi mușterii, iar Don Titi – cel al cărui nume s-a confundat cu locul – s-a stins din viață șase luni mai târziu.
Crama Național va fi redeschisă, însă, din această vară. Iar noul proprietar spune că dorește să păstreze specificul locului. „Vrem să păstrăm tradiția de local pentru studenți, pentru elevi. Vor rămâne prețuri mai mici decât în tot centrul istoric, iar în meniu vor rămâne pita cu unsoare, cu fasole frecată și cea cu jumeri. Intenția noastră este să obținem în chirie un spațiu și pe domeniul public, pentru a amenaja o terasă. Cel mai târziu la 1 august vrem să deschidem”, spune Alin Miron, noul proprietar al clădirii în care a funcționat Crama Național. Așa va rămâne numele locului, al cărui nou proprietar are în planurile de viitor și deschiderea unui boutique-hotel în clădirea de de-asupra cramei. Alin Miron deține și Baroc Cafe din aceeași Piață Mică a Sibiului. „Am considerat că este o oportunitate pentru fiica mea. Ea este studentă la Academia de Științe Economice, din București. Și, după ce termină, poate se întoarce la Sibiu”, adaugă Alin Miron.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 14055
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
John S
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 8 ore
Leonard