Joi,
27.11.2025
Ploi Scurte
Acum
6°C

Grindeanu își asumă închiderea Văii Oltului: ”Nu există să te duci în pădure pe munţi la 70-100 de metri deasupra carosabilului şi să lucrezi noaptea. Nu se poate aşa ceva”. ”Suntem în situaţia în care lucrăm 14 ore pe zi”

Grindeanu își asumă închiderea Văii Oltului: ”Nu există să te duci în pădure pe munţi la 70-100 de metri deasupra carosabilului şi să lucrezi noaptea. Nu se poate aşa ceva”. ”Suntem în situaţia în care lucrăm 14 ore pe zi”

Decizia de a face lucrările de defrişare în zona Văii Oltului în timpul verii a fost luată deoarece se poate lucra timp de 14 ore pe zi, în condiţiile în care astfel de lucrări în pădure, pe munţi, la 70-100 de metri deasupra carosabilului, nu pot fi făcute pe parcursul nopţii, a declarat, luni, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, informează Agerpres.

"Pe unul dintre loturile (Autostrăzii Piteşti - Sibiu n.r.), de la Boiţa la Cornetu, trebuie să se facă defrişări pe vreo 36 de hectare de pădure. 10 hectare dintre acestea sunt în adiacenţa carosabilului, cu înălţimi variind până la 70-80 metri deasupra carosabilului. Lucrările, ca să poţi să le faci, trebuie să le faci doar pe parcursul zilei. Nu există să te duci în pădure pe munţi la 70-100 de metri deasupra carosabilului şi să lucrezi noaptea. Nu se poate aşa ceva. Pui în pericol viaţa celor care fac aceste lucrări. De ce vara, în lunile iulie şi august? (...) Suntem în situaţia în care lucrăm 14 ore pe zi. Azi au început la ora 6:00 lucrările, la ora 20:00 s-a dat drumul la trafic până la 6:00 dimineaţa, cu două jumătăţi de oră pe parcursul zilei, unde cei care se află pe raza acestor 8 km, de fapt vorbim de 8 km de pe Valea Oltului, pentru ca riveranii să poată să intre sau să iasă inclusiv în intervalul acesta de de 14 ore, timp de jumătate de oră dimineaţa, jumătate spre după-amiază, pe la ora 16:00, dacă nu mă înşel", a explicat Grindeanu, la Antena 3.

Acesta a precizat că începerea lucrărilor de defrişare în toamnă era o decizie riscantă, pentru că în zona de munte, din luna septembrie, începe anotimpul ploios.

"Vorbim de o zonă de munte, unde din septembrie începe anotimpul ploios. (...) Dacă încep ploile, cele 80 de milioane despăgubiri pe care ar trebui să le plătim le plăteşte cine? (...) Următoarea fereastră de oportunitate este când revine anotimpul frumos, undeva în mai-iunie. (...) Anul acesta nu s-a putut începe defrişarea în mai, pentru că n-au fost obţinute avizele. Noi am dat aceste contracte şi ei trebuie să îndeplinească nişte paşi, trebuie să-şi obţină toate avizele şi de la Romsilva, şi de la agenţiile de mediu, pentru că nu sunt lucrări simple. Au obţinut toate aceste avize, am depus toate dosarele şi s-a obţinut inclusiv acceptul de la Poliţia Rutieră", a subliniat şeful MTI.

Potrivit sursei citate, următoarea perioadă în care s-ar fi putut face aceste lucrări ar fi mai - iunie 2025, însă nu şi-a dorit o întârziere de un an.

"Am explicat de ce în iulie şi august, fiindcă este perioada pe care putem să o folosim la maxim şi nu riscăm un an de zile, eu nu-mi permit să întârzii cu un an de zile. Repet, următoarea fereastră de oportunitate ar fi în mai-iunie, anul viitor. Poate mulţi în locul meu ar fi luat decizia să amâne că vin alegerile şi nu cred că e decizia corectă. Decizia corectă n-a fost luată peste noapte", a mai spus el.

Grindeanu a afirmat că a cerut părerea multor companii private dacă se pot face lucrări de defrişare, pe versant, până la 70-100 de metri pe timpul nopţii şi nimeni nu a recomandat decât această modalitate.

 

"Dacă vrei să pui în pericol - şi nu cred că îşi doreşte cineva, pentru că nici 10 autostrăzi nu sunt mai importante decât viaţa unui om. Nu cred că poţi şi nimeni nu a recomandat decât această modalitate. Se lucrează la maxim, se închide, se curăţă şi se dă drumul circulaţiei de la ora 20:00 până la 6:00 dimineaţa", a adăugat ministrul Transporturilor.

Întrebat dacă se pot finaliza lucrările pe Valea Oltului mai devreme de 9 august, Grindeanu a răspuns: "Îmi doresc acest lucru. Eu am cerut-o şi ştiţi că am fost acolo, voi fi şi voi monitoriza zilnic. Din oră în oră am primit monitorizarea de pe teren".

"Sunt opt echipe care lucrează în acest moment pe cele 10 hectare, că până la urmă vorbim de 10 hectare din cele 36 care sunt în adiacenţa carosabilului, nu întreaga suprafaţă şi vorbim de aceşti 8 km", a adăugat acesta.

Ministrul Transporturilor a reiterat că nu era altă soluţie pentru aceste lucrări decât închiderea Văii Oltului.

"Asta este soluţia pe care mi-au dat-o toţi şi, repet, nu doar cei de la CNAIR, că am cerut părerea de la companii serioase, am întrebat oameni care construiesc şi ştiţi, sunt români care construiesc în acest moment şi au în lucru aproape 400 km de autostradă, şi mi-au spus că nimeni nu şi-ar asuma să facă lucrări de acest tip sub trafic. Inclusiv azi, doar la început de lucrări, au venit stânci, zeci de tone pe carosabil, care au fost curăţate (...) Credeţi că eu sau prim ministrul sau colegii mei din CNAIR, dacă am fi avut o portiţă să găsim altă soluţie, n-am fi adoptat-o? Dar vă spun că nu îmi permit să fac amânări. În acest moment, în România sunt în lucru aproape 800 km de autostradă şi drumuri expres. Astăzi, când vorbim, nu-mi permit să opresc doar din raţiuni electorale, fiindcă avem alegeri în septembrie. Asta este. Îmi asum, ştiu că este o decizie care provoacă nemulţumire, dar nu există altă soluţie dacă vrem să avem autostrăzi în România", a subliniat Grindeanu.

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului se închide timp de o lună, începând de luni, 8 iulie, doar pe timpul zilei, între orele 6:00 şi 20:00, pentru lucrări la autostrada Sibiu - Piteşti.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat vineri mai multe rute ocolitoare pe unde va fi redirecţionat traficul pe perioada închiderii circulaţiei pe DN7 Valea Oltului, pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Marius

Acum 1 an

d-le Ministru al Transportului, de ce nu a-ti organizat un drum provizoriu pe malul opus, folosind experienta genistilor pentru a construi 2 poduri de pontoane ?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gheorghe Ion

Acum 1 an

No de acum sa nu mai vedem defrisari intre lunile septembrie - mai. Ne-o zice insusi ministrul transportului, vizavi de cel mai important proiect de infrastructură din tara: defrisarile se pot face doar intre lunile mai-septembrie. Ma mir cum de in toata țara am vazut defrisari si in decembrie, si in martie si in oricare alta luna, dar culmea, pentru cea mai importanta autostrada nu se pot face. Incredibil
Raspunde

Sediq Oana

Acum 1 an

Pai își asuma ca el ia elicopterul. Prostimea sa rabde!
Raspunde

Sa

Acum 1 an

lucram? Dar ce ai lucrat matale pana acum? Oare unde este scoala asta de ministrii?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dan

Acum 1 an

E foame de bani baieti!!! Altii foreaza tuneluri prin munti pt autostrazi si aici la noi pe cocioaca, defrisam la greu . 36 de hectare ... si asta doar pentru un lot ....
Raspunde

Avacaritei

Acum 1 an

Dacă face, de ce se face dacă nu face, de ce nu se face... Numai în România nimic nu e bun toți sunt nemulțumiți... La fel și cu plaja la Constanța ca e prea mare ca e prea zgrumturoasa pe când în celebra stațiune Mykonos este efectiv balastru pus și nu se mai plânge nimeni... Asta e România mereu nemulțumită....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus