Consiliul director al Clubului Economic German din Transilvania (DWS) va fi condus în următorii trei ani de Wolfgang Köber, actualul președinte. Acesta a fost reales în cadrul ședinței ordinare din 10 iulie cu 35 din 36 de voturi.
În cadrul ședinței, consiliul de conducere în exercițiu, sub conducerea președintelui Wolfgang Köber, a prezentat pentru prima dată un raport de activitate pentru mandatul precedent membrilor prezenți, scrie ADZ. Raportul detaliat a evidențiat realizările din ultimii trei ani.
Potrivit sursei citate, una dintre realizările majore a fost creșterea coeziunii interne, obținută prin introducerea unor întâlniri lunare regulate, care au permis abordarea mai eficientă a preocupărilor specifice ale membrilor. De asemenea, au fost reactivate și motivate pentru activitatea clubului membri care, din diverse motive, s-au îndepărtat anterior de organizație. Totodată, s-a aderarea unor membri noi, dar și asigurarea unei situații financiare bune și elaborarea unui nou statut.
ADZ mai scrie că pandemia și războiul din Ucraina au fost marile provocări pentru investitorii germani, iar recepția organizată în parteneriat cu Primăria Sibiu, în onoarea vizitei președintelui federal german Hans-Walter Steinmeier și a președintelui român Klaus Iohannis la Sibiu, a fost „un moment deosebit în activitatea consiliului”. La fel și celebrarea a 25 de ani de la înființarea DWS.
Conform reprezentanților DWS, realegerea lui Köber ca președinte al Consiliului director al Clubului a fost aproape unanimă (35 de voturi „pro” și unul „împotrivă”). Din noul consiliu de conducere mai fac parte Wolfgang-Alexander Guib (vicepreședinte), Torsten Jörgens (trezorier) și consilierii economici Roxana Dobrilă, Andreas Heltman, Stephan Braune. Președinția de onoare a DWS, care tradițional este deținută de consulul german la Sibiu, va fi în continuare ocupată de Kerstin Ursula Jahn.

În toamna anului trecut, într-o discuție pe care am avut-o cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea clubului, Wolfgang Köber a făcut o retrospectivă a celor mai bune și mai provocatoare etape pentru investițiile germane în Sibiu. Potrivit lui Köber, Sibiul a ajuns la o așa-numită „saturație” a investițiilor și spune că orașul e gata pentru un nou nivel. Și anume: extinderea și consolidarea domeniului IT, Sibiul având un avantaj în fața Clujului, din punctul de vedere al costului vieții.
„Noi avem acum oameni foarte buni pe anumite segmente, cum ar fi cyber security. Însă ei privesc către Cluj. Deși Clujul înseamnă costuri foarte mari. În ce sens? Pentru a te bucura de un nivel de trai similar celui din Sibiu, în Cluj plătești semnificativ mai mult. Prin urmare, trebuie să și câștigi mult mai mult pentru a-ți permite un nivel de trai care, la Sibiu, este posibil la jumătate din preț. Asta se reflectă și în costul produsului. Ca să poată să genereze un produs, pe un angajator îl costă foarte mult și astfel nu mai poate fi competitiv pe plan internațional. Aceste aspecte luate împreună generează o șansă încă nedescoperită pentru Sibiu. Astfel, împreună cu partenerii din învățământ și cu un IT Cluster care s-a format la Sibiu încercăm să dezvoltăm acest domeniu.
Însă este un subiect care trebuie să includă toate punctele de vedere și toți jucătorii din piață. Ce pot spune cert acum este că ne dorim foarte mult atragerea companiilor germane de IT în Sibiu”.
Acesta a amintit că investiții deja se fac în acest sens. „În toamna aceasta (2023 - n.n.) s-a finalizat o investiție a firmei Bosch, care deschide un centru IT pe malul Cibinului. Avem Visma, care este o firmă foarte puternică, firma Continental care are un departament foarte puternic pe partea de soft. Deci, se lucrează (...)”.
Clubul Economic German din Transilvania (DWS) a fost fondat în 1998 la Sibiu ca asociație non-profit. Consulul general al Republicii Federale Germania de atunci, Harald Gehrig, a fondat o întâlnire de afaceri ca precursor al clubului de afaceri de astăzi, la care au participat investitori germani care lucrează la Sibiu. În prezent, organizația numără aproximativ 150 de societăți comerciale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: wolfgang koeber clubul economi
Vizualizari: 3059


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Turci
Acum 7 ore
Resi
Acum 8 ore
Resi
Acum 8 ore
Nustiu
Acum 9 ore
Pol-Pot