Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Cine (ne) fură la curent? Știrile zilei de miercuri

Cine (ne) fură la curent? Știrile zilei de miercuri

La câteva ore de la arestarea a trei bărbați în dosarul angajatului Electrica ce dădea, pe bani, contoarele înapoi, în municipiul Sibiu 100 de străzi au rămas fără energie electrică. În decurs de trei minute. Vă invităm să citiți cele mai relevante știri ale zilei de miercuri, de la Sibiu.

 

Primăria și Independența se împacă în procesul pentru strada Ocnei. Directorul general: „Lucrurile trebuie rezolvate, nu pot rămâne așa”

Administrația Sibiului a cerut întreruperea procesului pe care l-a deschis împotriva proprietarilor fostei platforme industriale Independența pe subiectul retrocedării străzii Ocnei. Conducerea societății Casa Albă Independența SA a demarat procedurile de dezmembrare a terenurilor care să fie cedate, înapoi, Sibiului.

 

Peste 100 de străzi din Sibiu au rămas fără curent miercuri după-amiaza, inclusiv cea pe care se află sediul Electrica. Haos în trafic din cauza semafoarelor nefuncționale

În doar trei minute s-au produs două incidente care au dus la întreruperea furnizării energiei electrice pe 103 străzi din municipiul Sibiu.

 

Trei bărbați au fost reținuți de polițiști în cazul angajatului de la Electrica care lua mită pentru a da contoarele înapoi. 42.000 de lei și 3.890 de euro, găsiți în urma perchezițiilor

Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii sibieni în cazul angajatului de la Electrica Mediaș care este acuzat că a luat mită pentru a da contorul înapoi mai multor consumatori. 32 de percheziții au fost făcute în nordul județului, în urma cărora polițiștii au descoperit ridicat 42.000 de lei și 3.890 de euro, precum și mai multe telefoane mobile.

 

A început construcția primului CAV din Sibiu, vizavi de aeroport. ”Va fi gata rapid, o problemă ar putea fi cu echipamentele”

Firma câștigătoare RED CONS a demarat zilele trecute construcția primului Centru de Aport Voluntar din municipiul Sibiu, pe un teren al primăriei aflat vizavi de Aeroportul Internațional Sibiu.

 

Institutul ''Elie Wiesel'' ”ia act cu mâhnire” de canonizarea lui Dumitru Stăniloae. Ar fi făcut apologia legionarismului în ziarul Arhiepiscopiei Sibiului

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ''Elie Wiesel'' (INSHR-EW) a transmis, miercuri, că ia act cu mâhnire de decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 12 iulie de a include pentru aprobarea canonizării, act premergător proclamării acestora prin tomosurile sinodale în 2025, a unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar în anii '30 şi '40.

 

„Generația de Aur”: ghete de fotbal din 1960 și echipamente semnate de fotbaliști, într-o expoziție a Muzeului Național Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal anunță că expoziția „Generația de Aur” va fi deschisă vineri, 19 iulie, la Muzeul de Istorie Casa Altemberger, de la ora 12. 

 

Amendă de 825 de lei pentru șoferul mașinii SOMA care a distrus doi stâlpi de linie electrică. A avariat și două mașini și acoperișul unei case

Șoferul SOMA care a agățat cu macaraua mașinii doi stâlpi de electricitate și i-a doborât la pământ a avariat două mașini și acoperișul unei case. Acesta a fost amendat de polițiști după ce le-a spus oamenilor legii că nu eera atent în trafic.

 

Mai mulți tineri din Sibiu organizează spectacole în Bisericile Fortificate din județ. „Vrem să schimbăm perspectiva acestor monumente și să le oferim un nou sens și utilitate”

Echipa grupului de inițiativă Lunart va susține pe data de 19 iulie începând cu ora 21 un al doilea  spectacol în cadrul proiectului „Poezie în Fortificații"  chiar în Biserica Fortificată din satul Hosman de pe Valea Hârtibaciului.

 

Titularizare 2024, la Sibiu: 54 de aspiranți la titlul de cadru didactic s-au retras după ce au văzut subiectele. 126 nu au mai venit la examen

Din cei 996 de candidați care doresc să devină profesori sau învățători în județul Sibiu, mai bine de 18% nu au mai dat proba scrisă care s-a desfășurat miercuri.

 

Polițist sibian trimis în judecată pentru că a inventat un accident. Pentru daune de 8.000 de lei, de acum cinci ani

Procurorii sibieni anunță că au trimis în judecată un polițist sibian acuzat de abuz în serviciu, uz de fals și complicitate la înșelăciune. Faptele s-ar fi produs acum cinci ani.

 

Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus