Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Definitivat 2024. Sibiul este pe locul 22 la nivel național după rata de promovare, sub media națională

Definitivat 2024. Sibiul este pe locul 22 la nivel național după rata de promovare, sub media națională

Procentul de promovabilitate de 69,7% obținut de cadrele didactice la examenul de Definitivat situează Sibiul undeva pe locul 22 la nivel național, sub media națională care este de 72,58%. Județele care au obținut cele mai bune rezultate depășesc 80% rată de promovare a acestui examen.  

Pe primul loc, de exemplu, se află județul Bihor unde s-a înregistrat o rată de promovare la Definitivat de 81,9%. De asemenea, cadrele didactice din Cluj au promovat acest examen într-un procent de 80%, iar în cele mai multe județe din țară s-a depășit procentul de 70%.

Sibiul a fost întrecut de județe precum Vaslui, Tulcea, Gorj, Sălaj, Vrancea sau Covasna.

De asemenea, la proba scrisă a acestui examen în județul Sibiu doar 11 cadre didactice cu note între 9,5 și 9,99,  față de Iași, cu 26, Suceava cu 23, Cluj cu 24 sau Bihor cu 20.

Miercuri, 31 iulie, s-a încheiat perioada depunerii contestațiilor. 54 din cele 72 de cadre didactice din Sibiu care au obținut medii mai mici de 8 și-au contestat notele. În 6 august se vor afla rezultatele finale.

La nivelul județului Sibiu, din cele 237 cadre didactice ale căror lucrări au fost evaluate, 165 cadre didactice au obținut certificatul de definitivare în învățământ.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus