Deputatul Bogdan Trif a fost reales președinte al organizației județene a PSD Sibiu, în urma alegerilor desfășurate vineri. Este al doilea mandat al social-democratului în funcția de președinte al organizației.
Trif a depus singura moțiune în cadrul Biroului Permanent Național și a primit voturile membrilor, la eveniment participând 554 de delegați.
Organizația Sibiu a stabilit că era nevoie ca o moțiune să fie susținută de cel puțin o organizație, deși la nivel național cutuma era ca moțiunile să fie susținute de minim 3 organizații, precizează surse din cadrul PSD Sibiu.
Votul a fost direct, prin ridicarea mâinii, din cauza faptului că a existat un singur candidat. 85% din structura de conducere a organizației județene este alcătuită din primari, precizează sursele PSD.
Din partea structurii centrale a participat vicepreședintele Parlamentului Euopean, Victor Negrescu.
”Am încredere în colegii din organizația Partidului Social Democrat din Sibiu și în președintele reales al organizației județene, deputatul Bogdan Trif.
Vom continua să lucrăm împreună pentru dezvoltarea regiunii noastre și promovarea proiectelor care aduc bunăstare oamenilor și comunităților din zonă”, a transmis Negrescu pe pagina de Facebook.
Sursa foto: PSD Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1627
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Kokos
Acum 11 ore
Pastor marginas
Acum 11 ore
Kokos
Acum 12 ore
Gabytza Gabor
Acum 13 ore
Lutte