Am găsit „locul” din Ocna. La doi pași de Brâncoveanu, la Salzburg

Asta e ultima cronică de restaurant din Ocna Sibiului de anul ăsta, că mai sunt încă vreo două săptămâni, sezonul se închide și Ocna Sibiului intră iar în hibernare până în vara viitoare.

Mai țineți minte că acum vreo lună am vrut să încercăm restaurantul Vilei Salzburg și am găsit duminica închis, iar astfel am ajuns în curte la nea Matei? Ei bine, de data asta știam programul așa că am ajuns la restaurantul Vilei Salzburg, într-o seară călduroasă, în timpul săptămânii, ceea ce ne-a făcut să apreciem și mai mult răcoarea copacilor din curtea restaurantului.

Vila Salzburg e chiar peste drum de gardul intrării principale la lacurile de la Ocna Sibiului. Pentru că este construită pe unde deal terasat, priveliștea e perfectă pentru studiatul forfotei întregii zone.

Cum eram un grup destul de numeros, am cerut un pic de ajutor la mutatul meselor și am dat peste o lecție de ospitalitate cum rar am mai găsit prin restaurante. Chiar patronul restaurantului, care după ce ne-a ajutat să mutăm un sfert de terasă și ne-a așezat pe toți cumva la mese, primul lucru pe care ni l-a adus a fost un mic clonidraș cu țuică, de poftă de mâncare. A avut răbdare cu mofturile și nazurile fiecăruia, că limonadă ba cu mentă, ba fără mentă, ba cu fructe de pădure, ba fără zahăr și uite tot așa, iar în tot haosul ăsta chiar ne-a făcut să ne simțim extrem de bine.

Mi-a plăcut din start meniul, pentru că era subțire, nu cu multe preparate, dar care toate arătau foarte bine. Am avut noroc să prindem o supă de rață proaspăt făcută, am mai luat o ciorbă de burtă, șnițelul vienez, două porții de crispy de pui pentru cei mici și un păstrăv la grătar cu niște mămăliguță. Pe lângă astea, o pleiadă de limonade de toate felurile și două beri, care au venit la cal. Pentru neprofesioniști, calul este unitatea de măsură a berii care însumează două halbe, respectiv 1 l de bere.

Am gătat cam un țap din calul respectiv, ca să rămânem atât în regnul animal cât și să respectăm sistemul metric, când s-a umplut masa de farfurii. Și fără vreo ofensă la adresa celorlalte preparate, ca au fost foarte bune, după prima lingură din supă de rață cu tăiței s-a auzit un: „mai aduceți, vă rugăm, încă una”. Șnițelul a venit însoțit de niște cartofi țărănești absolut delicioși și o salată cu varză, se numea meniu regal acum 35 de ani pentru că de data asta chiar merge clișeul acela cu gustul copilăriei și, curios, varza a declanșat amintirea păstrată în papile.

Iar cea mai bună unitate de măsură a gustului unei mâncări e cat rămâne în farfurie la final. Aici au economisit sigur la apă, pentru că le-am dat înapoi farfuriile curate.

Pentru că de data asta nu am plătit eu ci a plătit tata, cu cardul lu’ mama, nu știu exact să vă spun cât a fost nota de plată la final, dar vă puteți face o idee, șnițelul vienez a fost 38 de lei supele și ciorba câte 25, păstrăvul la grătar a fost 50 RON iar o porție de crispy cu cartofi prăjiți a fost 30. Ambianța, ospitalitatea, mâncarea au produs o seară foarte faină și vi-l recomand cu încredere, e o ieșire perfectă din Sibiu.

Brâncoveanu. Domnitorul, nu lacul

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de T.S.