Competiția Turnu Roșu Challenge va avea loc în acest an duminică, 22 septembrie. Sibienii sunt invitați să se înscrie la trei trasee protrivite atât pentru alergătorii experimentați, dar și pentru cei începători.
„Descoperă "Poarta Munțiilor Făgăraș" în alergare. Hai să alergi și să descoperi potecile care duc spre creasta Munțiilor Făgăraș, pe 22 Septembrie, în cadrul Turnu Roșu Challenge, un concurs de alergare cu trasee potrivite pentru alergători experimentați, dar și pentru cei începători dornici de provocări. Dacă nu vrei să alergi, poți alege să parcurgi în tihnă o drumeție la poalele munților Făgăraș!”, transmit organizatorii evenimentului.
Dacă ai peste 18 ani, te poți înscrie la oricare dintre cele trei curse accesând site-ul https://turnurosuchallenge.ro
Cursele la care se pot face înscrieri:
- Power Hiking 6 km - aprox 500 diferență de nivel – ora start 10:00 (necompetițională);
- Cros 11 km - aprox 650 diferență de nivel – ora start 09:45;
- Semimaraton 21 km - aprox 1300 diferență de nivel – ora start 09:30.
Data limită pentru înscrieri este15 Septembrie.
Taxe de participare:
⦁ Power Hiking - 90 RON
⦁ Cros - 110 RON
⦁ Semimaraton - 140 RON
Kit-ul Turnu Roșu Challenge pentru Power Hiking 6km, Cros 11km si Semimaraton 21km conține: medalie de participare, număr de concurs, batoane proteice ROM, vouchere discount, voucher brunch, participare la clasa de stretching, tricou tehnic (opțional 80 RON).
După concursul de alergare, participanții se vor putea bucura de un atelier de pictură în natură, dar și de bucate tradiționale.
„După ce ți-ai depășit limitele pe traseele de trail, ce-ar fi să îți relaxezi mintea și să îți hrănești sufletul prin artă? Atelierul de pictură în natură, organizat imediat după cursa de alergare, este exact ceea ce ai nevoie pentru a încheia ziua în armonie cu tine însuți și cu mediul înconjurător.
Atelierul de pictură în natură este ocazia perfectă pentru copii de a se conecta cu mediul înconjurător, în timp ce își exprimă creativitatea într-un mod liber și distractiv și interacționează cu alți copiii. După alergare/hike, ne vom relaxa corpul alături de Daniela Mercurian care este instructor de pilates și va facilita o clasă de stretching cu elemente de pilates și yoga, în urma căreia vei pleca relaxat și cu zâmbetul pe buze, indiferent dacă ai câștigat sau nu.
Apoi te așteptăm să deguști bunătăți tradiționale locale în zona de cămară și un gulaș pregătit la ceaun.
La ora 13:00, Hanu' cu Bragă vă așteaptă cu un spectacol ce îmbină tradiția cu divertismentul contemporan”, mai arată organizatorii evenimentului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1151
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 2 ore
Xxx
Acum 3 ore
Iwebvdm
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
Dan