În seara zilei de 5 septembrie în jurul orei 22 luminile erau încă aprinse la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu. Potrivit unor părinți care se aflau la acea oră în fața școlii, angajații școlii încă lucrează la cererile de transfer a unor elevi, iar ei așteptă rezultatele pentru că, inițial, reprezentanții instituției au afișat că vor fi publicate în 5 septembrie.
Între timp, la afișaj a mai fost pus un anunț care informa că, de fapt, rezultatele se vor afișa vineri, 6 septembrie. Părinții spun că nu au cu cine vorbi și nu știu nimic în legătură cu data sau ora la care vor afla dacă a fost sau nu aprobat transferul.
„Sunt mama unui copil care a făcut o cerere de transfer la liceul Octavian Goga. Este ora 22:40 (n.r joi, 5 septembrie), stau în fața liceului și aștept să aflu ceva. Încă nu s-au afișat rezultatele transferurilor, deși pe ușa liceului este lipit un anunț în care se menționează ca în data de 5.09 se vor afișa. Stau aici de la ora 20:30 în speranța că aflu ceva. Sunt cu telefonul în mână și verific site-ul din doua în două minute. Nici aici, nimic! Suntem mai mulți părinți aici, nedumeriți și nervoși. Mi se pare inuman ca la această oră să nu se știe nimic. În holul școlii este lumină, în birourile de la secretariat este lumină, semn ca cineva este acolo. Dar nimeni nu iese să ne spună ceva, deși cu siguranță văd că suntem aici”, a transmis un părinte redacției Turnul Satului.
Acesta subliniază faptul că nu înțelege de ce nu se afișează aceste rezultate în condițiile în care alte școli au făcut-o.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu Colegiul Goga face parte dintre unitățile de învățământ care au cerut locuri suplimentare pentru elevii transferați, iar transferurile se discută în consilii de administrație. Acesta este motivul pentru care o parte dintre părinți nu cunosc încă rezultatele.
„Astăzi, 6 septembrie, ajung hotărârile consiliului de administrație a Inspectoratului școlar în toate unitățile care au cerut suplimentare de locuri. Colegiul Goga s-a numărat printre cei care au cerut suplimentare de locuri. Dar în cursul zilei de astăzi părinții vor ști cu siguranță rezultatele”, a spus prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt ISJ Sibiu.
Turnul Sfatului a transmis o solicitare de presă și către conducerea colegiului pentru a lămuri situația. În momentul primirii unui răspuns vom actualiza informația.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 7163
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Cornel Sibianul
Acum 10 ore
Ada
Acum 10 ore
Ioan Rotar
Acum 10 ore
Rotar
Acum 11 ore
EVREU