Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale zilei de joi, 19 septembrie.
Robert Kovacs, ciclist de performanță, a filmat o parte din drumul său spre serviciu. Drum pe care l-ar face mai des cu bicicleta, alături de și mai mulți colegi, dacă pista amenajată din zona Turnișor spre Zona industrială vest nu ar avea zeci de gropi, pe fundul cărora se află guri și capace de canal.
Daniel Moșin (foto jos), fost consilier local din partea PSD între 2018 și 2020 și fost subprefect de Sibiu între ianuarie 2022 și octombrie 2023, este voluntar în echipa de campanie a candidatului independent la președinția României, Mircea Geoană.
Duminica trecută a fost ultima zi pe anul 2024 în care sibienii au putut merge la scăldat în complexul Lacul lui Binder din Țiglari. Cu această ocazie, la solicitarea Turnul Sfatului, reprezentanții primăriei au realizat un bilanț al sezonului estival.
La împlinirea a 50 de ani de când s-a construit Transfăgărășanul ghidul mondat Radu Zaharie a strâns o parte din poveștile puțin cunoscute despre perioada în care a fost realizat celebrul drum, iar relatarea lor a fost publicată pe pagina de Facebook a Consiliului Județean.
Fermierul Gheorghe Dănuleţiu, cunoscut sub numele Ghiță Ciobanul, în urma numeroasele reclame pe care le-a făcut, spune că Regelui Charles îi va fi greu să găsească un cioban pentru cele 2.000 de oi pe care le are, pentru că această problemă o au nu numai românii, ci și alte popoare. Spune că a citit și el anunțul, însă nu a văzut nimic referitor la salariu. Nu s-ar înscrie la concurs, pentru că și el are tot atâtea oi.
Procurorii sibieni anunță reținerea, urmată de arestarea unui bărbat de 25 de ani, acuzat că – la începutul acestui an – a întreținut relații sexuale cu o fată de 12 ani.
Inspectorul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură pentru județul Sibiu, alături de oficialii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu și cei ai Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu desfășoară joi un amplu control pe râul Olt.
Comisia Europeană a aprobat anul acesta o finanțare de 47 de milioane de euro pentru construcția unei noi fabrici în orașul Victoria, în parteneriat cu Rheinmetall, producător german de armament. Investiția totală a fost estimată oficial la 516 milioane de euro.
Parcările și străzile Mitropoliei, Odobescu, Avram Iancu și Centumvirilor vor fi închise traficului auto, în acest weekend. Nu va fi permis nici accesul riveranilor, iar locurile de parcare pe aceste străzi vor fi eliberate treptat, începând de vineri, de la ora 20.
Alexandra Cosmina Vali Micle este polițistă în cadrul Postului de Poliție Lunca de Sus o localitate din județul Harghita și este pasionată de culturism și fitness. La începutul acestei luni tânăra a obținut locul trei la Cupa României organizată la Sibiu de Federația Română de Culturism și Fitness.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 813
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Client
Acum 4 ore
Turism
Acum 4 ore
CX
Acum 4 ore
Sibienii gazati de noxe si praf, mai ales in lipsa spatiilor verzi din cartiere
Acum 4 ore
Popa Călin