În doar câteva zile, Sibiul va deveni gazdă pentru zeci de antreprenori sosiți din toată țara pentru a participa la ”Transylvania meets business people” – (r)Evoluția mentalității de creștere.
Evenimentul este unul dedicat mediului de afaceri și oamenilor care vor să se dezvolte profesional și personal, atrăgând speakeri și profesioniști de renume. Iar în spatele lui stă Eugen Cojocaru, owner al companiei de IT din Sibiu GSD, antreprenor cu investiții în domenii diverse și mentor.
”Deși suntem la aproape 35 de ani de la Revoluție, mediul de afaceri din România este încă tânăr, este foarte tânăr. Părerea mea este că abia acum oamenii încep să facă business și altfel decât după ureche. Sau, haideți să spunem altfel, acum învață mai structurat și organizat să facă business și nu bișniță. Vedem asta din două motive. Pentru că a devenit o nevoie, oamenii deja încep să-și dea seama că se poate face treabă și la un alt nivel. Dar și pentru că oamenii acum sunt expuși la o cantitate de informație exponențial mai mare decât a fost în trecut. Cu toate acestea, nivelul mediului de afaceri din România, nivelul de cultură antreprenorială este unul în formare. Păstrând proporțiile seamănă cu un elev de școală primară”, a declarat Eugen Cojocarul la Turnul Sfatului TV.
În acest context, l-am întrebat pe Eugen Cojocaru cum se poziționează Sibiul?
”Sibiul este un oraș cu foarte mult potențial, extraordinar. Are un specific industrial, de-a lungul timpului s-a dezvoltat în direcția aceasta, pe de altă parte se intersectează cu zona turistică. Acum, percepția mea personală este că Sibiul este marcat de intersecția dintre cele două domenii, zona industrială cu zona de turism. Evident, mai este un pol serios pentru domeniul IT, alături de București, Cluj, Iași, Timișoara și Brașov. Sunt câteva orașe care contează, devenite niște repere în domeniul acesta și Sibiul a ajuns să fie unul dintre ele. Sibiul cu siguranță s-a dezvoltat și s-a deschis mult mai mult în ultimii... poate cinci ani”, a completat Eugen Cojocaru.
Interviul complet poate fi urmărit mai jos:
Cât privește evenimentul ”Transylvania meets business people” – (r)Evoluția mentalității de creștere, acesta va avea loc în 26 septembrie, la Hotel Ramada. Cine este interesat poate consulta agenda, poate vedea speakerii sau temele de discuție accesând link-ul de mai sus.
”Transylvania meets business people” – (r)Evoluția mentalității de creștere este un eveniment susținut de Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Transylvania meets business pe , interviu eugen cojocaru , eugen cojocaru , interviu , TSTV , stiri sibiu
Vizualizari: 6433


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
La noi la sat, mere si-asa ... da-i in ma-sa de pietoni
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Stefan
Acum 2 ore
DB