Luni,
07.10.2024
Parțial Noros
Acum
17°C

Analiză Asociația Energia Inteligentă: Plafonarea prețurilor la gaze ne-a scos mai mulți bani din buzunar. În 2024 s-a plătit mai mult cu 20% prin plafonare

Analiză Asociația Energia Inteligentă: Plafonarea prețurilor la gaze ne-a scos mai mulți bani din buzunar. În 2024 s-a plătit mai mult cu 20% prin plafonare

Plafonarea prețului la gaze ne-a protejat în anul 2022 de plata unor prețuri mari, dar ne-a scos mai mulți bani din buzunar în anii următori și a adus servicii tot mai proaste, anunță Asociația Energia Inteligentă într-o analiză.

”Ideea sugerată de menținere a plafoanelor ca fiind în interesul consumatorilor, este în fapt un mod mascat de-a menține un preț controlat care aduce bani mai mulți la bugetul de stat și un venit constant în bugetul firmelor. Sigur nici alternativa unei piețe liberalizate sălbatice, așa cum se prefigurează în momentul de față, fără o pregătire temeinică a liberalizării și diseminarea unor informații esențiale consumatorilor, fără ”câinii de pază ai pieței de gaze”, fără o pregătire corespunzătoare a populației pentru liberalizare nu este o alternativă constructivă pentru consumatori”, precizează Asociația.

S-a realizat astfel o simulare a posibilei evoluții a prețului gazelor naturale la consumatorii casnici în lipsa plafonării prețului, plecând de la corelarea prețului stabilit pe piețele realizate pe bursele din Europa.

Rezultatele sunt prezentate în graficul de mai jos și scoate în evidență că în ultimii doi ani, față de prețul plafonat, prețul ar fi fost inferior prețului efectiv achitat de populație, precizează Asociația.

”Costurile estimative cu gazele naturale efectiv achitate și costul gazelor estimate că s-ar fi achitat dacă nu ar fi existat plafonarea prețului pentru o casă cu un cosnum anual de cca 30 MWh/an, arată explozia prețului din anul 2022 și facturile imense care trebuiau achitate atunci, fapt pentru care plafonarea prețului sau alte metode de protejare a clienților ar fi fost necesare. În schimb din primăvara anului 2023, a dispărut necesitatea efectivă a plafonării și astfel apreciem că clienții au achitat prețuri mai mari decât cele care s-at fi stabilit într-o piață liberă funcțională”, anunță AEI.

Asociația precizează că plafonarea a determinat costuri mai mici în anul 2022 estimate a fi cu până la 26% (pentru o casă), față de prețurile care s-ar fi achitat în lipsa plafonării, în celelalte perioade de plafonare prețurile achitate de consumatori estimăm că au fost mai mari decât în situația în care nu ar fi existat plafonarea, respectiv consumatorii au achitat mai mult cu 10% în Trim IV 2021, 6% în anul 2023 și 20% în Semestrul I 2024.

”Plafonarea pe întreaga perioadă a aplicării sale ne face să achităm mai mult pe gaze, decât lipsa acesteia”, este concluzia AEI. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Popor prostit de putere si sistem

Acum 6 zile

nu-ti trebuie nici macar dimploma de bac sau sa citesti articolul asta, trebuie doar sa ai 2 neuroni si putina memorie sa realizezi ca PARTIDUL UNIC - ciuma rosie si cea galbena, in numele razboiului, si al stabilitatii ne-au tras pe sfoara (si continua asta) si ne vand la suprapret resursele subsolului Romaniei - care conform Constitutiei apartin statului, iar statul contine si poporul roman. Inainte de razboi, pana in feb. 2022, gazul costa 1 leu / m.c. Dupa razboi, pretul a explodat si a devenit 3 lei unde a ramas si astazi. Costul gazului extras din pamantul Romaniei este infim (pretul de 1 leu acoperea toate costurile) comparat cu pretul final din factura. Astfel profitul anual al Romagaz si Petrom a fost negresit de ordinul miliardelor de euro in ultimii 2 ani. La fel si redeventele si taxele adunate de stat, de la cetatenii ce strang din dinti sa-si plateasca facturile. Votati in continuare partidul unic ...
Raspunde

Sorin

Acum 4 zile

Aceași șmecherie și cu energia el. sau cu RCA-urile! Bișnițarii au fost mici copii...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus