Un elev de clasa a IX-a de la Liceul Tehnologic „Mediensis” Mediaș a fost lovit de doi colegi mai mari în timp ce se afla în curtea unității de învățământ, informează NovaTV.
Evenimentul s-a petrecut în data 3 octombrie, iar elevii violenți sunt din casele a X-a și a XI-a.
Inspectoratul de Poliției al Județului Sibiu, citat de NovaTV, informează că părinții minorului lovit nu au depus plângere, însă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș a fost deschisă o anchetă.
„Pe 3 octombrie a fost sesizată Poliția Municipiului Mediaș despre un incident care s-a produs în unitatea de învățământ. Un elev din clasa a 9-a ar fi fost lovit de alți 2 elevi, din clasele a 10-a, respectiv a 11-a.
Până la aceasta dată, părinții minorului nu au depus plângere, însă având în vedere gravitatea faptei, la nivelul Poliției Municipiului Mediaș s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În paralel, la clasele celor 3 elevi se desfășoară activități informativ-preventive in vederea prevenirii unor astfel de evenimente” a declarat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Nustiu
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Trotineta
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Emil