Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Expoziţie Andrei Pandele şi Dan Perjovschi, vernisată la Art Space Sodertorn din Stockholm

Expoziţie Andrei Pandele şi Dan Perjovschi, vernisată la Art Space Sodertorn din Stockholm

Expoziţia „Andrei Pandele & Dan Perjovschi: Witnessing pre/post Revolution in Romania”, curatoriată de Uschi Klein, cercetătoare la Universitatea din Brighton, va fi vernisată, joi, de la ora 17, la Art Space de la Universitatea Sodertorn din Stockholm, informează un comunicat al Institutului Cultural Român transmis, citat de Agerpres. 

La 35 de ani de la Revoluţia Română din 1989, fotografiile lui Andrei Pandele din anii 1970 - 1980 vor dialoga despre trecut şi prezent cu desenele site-specific realizate de Dan Perjovschi, provocând vizitatorii, uneori cu umor, la reacţii deopotrivă emoţionale şi critice, se arată în comunicat.

Înainte de vernisaj va avea loc seminarul "Visual cultures and counter-narratives in Romania", la care vor participa Uschi Klein, Dan Perjovschi şi Andrei Pandele, alături de doctoranzi şi cercetători din cadrul departamentului Media and Communication Studies, and Art History al Universităţii Sodertorn. Dezbaterea se va concentra asupra fotografiei din perioada comunistă a României, cu o abordare a utilizării fotografiilor în istoria orală pentru a explora voci marginalizate şi istorii ascunse din trecut. Conferinţa va fi prezidată de Annika Ohrner, istoric de artă, şi de Patrik Aker, cercetător media, de la Universitatea Sodertorn.

La seminarul doctoral va participa şi autoarea şi editoarea Arina Stoenescu, cu o prelegere intitulată "Tipografie şi politică în România comunistă 1948-1989. Tehnoredactor modelând tipografia comunistă". Seminarul şi vernisajul reprezintă două ocazii de a celebra 20 de ani de Istoria Artei la Universitatea Sodertorn.

Evenimentul este organizat de Universitatea Sodertorn din Stockholm, în colaborare cu ICR Stockholm.

Expoziţia "Mărturii dinainte şi după Revoluţia din 1989" va putea fi urmărită la Art Space de la Universitatea Sodertorn din Stockholm până pe 18 decembrie. 

Foto: Agerpres 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 987

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus